Ruşii vor avea la dispoziţie pachete de vacanţă cu traseele alese de Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin la pescuit FOTO EPA-EFE
Putin la pescuit FOTO EPA-EFE

O agenţie turistică de stat din Rusia pregăteşte pachete de călătorie în locurile preferate de relaxare ale preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Putin s-a filmat adesea la bustul gol călărind, înotând, pescuind sau vânând în peisaje sălbatice, consolidându-şi de-a lungul anilor o imagine de macho atractivă pentru ruşi.

Luna trecută, Kremlinul a publicat imagini cu Putin şi ministrul apărării Seghei Şogu făcând drumeţii  şi pescuind.

„Asta va încuraja milioane de turişti să descopere frumuseţea Rusiei. Graţie sprijinului dvs, turismul şi industria ospitalităţii a intrat într-o nouă eră a dezvoltării”, a scris proprietara Rostourism, Zarina Doguzova, pe contul său de Instagram cu prilejul aniversării zilei de naştere a preşedintelui rus, care a împlinit 69 de ani.

Ruşii întrebaţi aleatoriu pe stradă s-au arătat entuziasmaţi dar şi preocupaţi de preţurile unor asemenea excursii, care ar putea fi chiar mai scumpe decât cele în afara graniţelor.

„Orice om cu scaun la cap ar fi interesat având în vedere locurile neobişnuite alese de preşedintele nostru”, spune Alexandr Ilin din Moscova.

„Cred că aceste tururi ar fi foarte utile pentru ca Rusia să aducă oamenii împreună şi să conserve spiritul naţional”, spune Tatiana Lukach, 37 de ani.

Guvernul rus a promis să sprijine industria turistică lovită de pandemia de COVID-19, inclusiv prin oferirea înapoi a unui procent din valoarea călătoriilor achiziţionate prin sistemul naţional de plăţi bancare Mir.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite