Având ca punct central construcţia în jurul bazelor strategice (cea terestră şi cea aeriană) din Siria care, mai nou servesc şi de releu avansat pentru operaţiunile de aprovizionare către Libia. Lucrează pe acelaşi algoritm şi în relaţia cu Turcia, în raţionamentul strategic pe care l-aţi văzut triumfând şi în Siria, alternând la modul specific oriental informaţii care arătau cât ar fi de aproape cele două ţări de un război nimicitor (aţi putut citi prostiile astea şi în presa de la noi, cu scenarii care vorbeau chiar de proximitatea unei confruntări totale implicând NATO), urmate imediat de perioade de destindere, ocultând astfel procesul de negocieri pentru împărţirea zonelor de influenţă în Siria şi mai departe, acoperind cât se poate de mult din Mediterana. Incluzând şi perspectivele de folosire ale Bosforului, asta încă puţin timp, până când va fi inaugurat marele canal turcesc care va confirma că Ankara va decide unilateral cine va putea juca şi cu ce mijloace în Marea Neagră.

Să vedem, cu date de ultimă oră, care este dimensiunea reală a investiţiilor de securitate pe care Rusia le face acum în zonă, la un nivel care demonstrează dorinţa de a -şi fideliza şi mai mult partenerii dar, şi poate acesta este elementul cel mai semnificativ, de a transmite un mesaj care să fidelizeze ţări din zonă care-şi văd acum descoperită apărarea naţională care, până acum, depindea în foarte măsură de garanţia dată de credibilitatea forţei militare americane şi de capacitatea liderilor săi de a decide campanii externe foarte costisitoare şi la mare depărtare.

Iată, în cazul aliatului turc, mesajul de ultimă oră vine din partea lui Dimitri Şugaiev, Directorul Serviciului federal rus pentru cooperare militară şi tehnică. El a anunţat că Rusia este gata, la cererea părţii turce, să-i livreze avioane de vânătoare tip SU-35 (foto), să- ofere tehnologia specifică pentru „avioanele invizibile“ şi, mai ales, că acceptă principiul ca, împreună cu Turcia, să demareze producţia de avioane militare şi sisteme de rachete anti-aeriene S-400 (foto). Face reală senzaţie şi completarea ofertei: Rusia este gata să lucreze împreună cu Turcia, oferindu-i din tehnologiile proprii, pentru ca Ankara să-şi poată crea cât mai rapid propriul său avion de vânătoare TF-X de generaţia a 5-a, colaborarea constând domenii sensibile cum ar fi „motorizarea, sistemele de luptă şi de control, ergonomia avionului, echipamentele de bord şi sistemele destinate să asigure supravieţuirea piloţilor“.

De ce este atât de importantă discuţia?

Desigur, în primul rând deoarece ne amintim de şocul produs în relaţiile cu americanii de livrarea primului lot de S-400 ruseşti în Turcia, negociindu-se continuarea operaţiunii pentru a se putea ajunge la securizarea nu numai a zonei Strâmtorilor ci şi a întregului litoral de sud, apoi a întregului teritoriu naţional. Just in case. Americanii au introdus sancţiuni, turcilor chiar nu le-a păsat şi au rămas fermi pe poziţii.

Dar, din punctul meu de vedere, miza întregii operaţiuni este uriaşă şi pentru că, astfel, Turcia, devenind producător de asemenea echipamente, poate include în contractul cu ruşii şi posibilitatea de fabricare de modele de export“ pe care să le livreze pentru echiparea completă a unor noi ţări prietene din Maghreb, Libia-Algeria-Tunis şi a clădi astfel propriul centru de control, de data asta pentru zona centrului Mediteranei. Fidelizând ţări musulmane importante şi cu uriaş rezerve de materii prime strategice, cu promisiunea expandării puterii musulmane în regiune.

Pe de altă parte, discuţia ar fi incompletă dacă nu ne-am uita ce la se întâmplă în Siria, zonă care devine, încetul cu încetul, un teritoriu pe care ruşii îşi consolidează un fel de bază multiplex de pe care să poată să lansa orice tip de operaţiuni, inclusiv ca platformă pentru unele operaţiuni care necesită transport de trupe la distanţe mari şi foarte mari. În acelaşi timp cu întărirea continuă a capacităţilor armatei naţionale siriene (Damascul a primit pe 30 mai un escadron lărgit de avioane MIG-29 „avansate şi modernizate“ care au ajuns la baza Khmeimim), ruşii au vorbit mult, pe toate canalele din lumea arabă, despre deschiderea pe care o au în vederea stabilirii de contracte pentru oferirea de necesar în caz de nevoie.

Ce poate însemna acest mesaj?

S-a făcut o mică demonstraţie. Chiar dacă ruşii au spus că nimic din ce este trimis în Siria nu este destinat să ajungă mai departe în terţe ţări, cu atât mai mult în teatre de conflict, la aceeaşi bază aeriană rusă din Siria, la finele lunii trecute, aşa cum au confirmat cei de la US African Command, au ajuns 14 avioane de vânătoare MIG-29 şi bombardiere SU-24. Au fost revopsite şi trimise în Libia. Sigur pentru demonstraţie, căci de angajament aerian nu a fost vorba până acum. Demonstraţie pentru a arăta cât de rapid se poate forma un eventual pod aerian de transport echipamente sau cum, în anumite condiţii contractuale, ar putea fi aprovizionate ţările din Africa sub-sahariană sau, mai departe, cele mereu doritoare de armament din Africa Neagră.

Că proiectele ruşilor sunt foarte mari în Siria pare să fie o informaţie confirmată acum şi de cei de la DEBKA, publicaţia israeliană specializată în domeniile apărări şi spionajului. Ei afirmă că Putin „este foarte preocupat să extindă zona militară pe care o are la dispoziţie în Siria, înspre nord-vest şi nord-est. A fost cumpărat mai mult teren în jurul bazei aeriene din Latakia (absolut necesar pentru piste suplimentare destinate aeronavelor grele de transport strategice, n.n.), la fel a fost achiziţionat teren în jurul bazei Tartous la Mediterana. Moscova a achiziţionat şi drepturile de folosire a bazei de la Kamishli - o enclavă în teritoriul kurd, nu departe de bazele americane din nord-estul Siriei“.   

Ne place sau nu, asta este o cu totul altă problemă. Dar este evident că se schimbă ponderea greutăţilor care se pun în balanţa mondială de securitate şi, în consecinţă, fiecare îşi face calcule în raport cu puterea dezvoltată nu de vechii, ci de noii actori - unii foarte înfometaţi - de pe scena mondială. Şi, în acest context, Bătălia pentru Mediterana este - sau poate deveni extrem de curând, o imagine foarte fidelă nu a unui conflict militar potenţial, ci a poziţionărilor strategice pentru o asemenea eventualitate, în spiritul şi cu procedeele a ceea ce este acum Noul Război Rece pentru supremaţie. Locală, regională, continentală sau globală.

După posibilităţi şi apetit.