Rusia: Zeci de manifestanţi au fost arestaţi în apropierea sediului Serviciilor secrete ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 30 de persoane au fost arestate, sâmbătă, la Moscova, în timpul unei manifestaţii neautorizate în faţa sediului Serviciilor secrete ruse (FSB), informează AFP.

Manifestanţii cereau eliberarea militanţilor de extremă stânga condamnaţi în februarie la închisoare pentru terorism. Mai mulţi dintre condamnaţi au afirmat, la audieri, că au fost torturaţi de FSB.

Sâmbătă, unii protestatari, majoritatea tineri, au afişat bannere cu mesaje anti-FSB.

Organizaţia OVD-Info a notat, sâmbătă după-amiază, că au fost arestaţi 49 de manifestanţi. Printre cei arestaţi se numără şi Lev Ponomarev, respectat apărător al drepturilor omului, activ din anii ’80. Ponomarev, în vârstă de 78 de ani, ar fi fost bătut la secţia de poliţie de agenţi mascaţi.

Unii manifestanţi au criticat vasta reformă constituţională în curs de adoptare, conform căreia preşedintele Vladimir Putin ar mai avea dreptul la două mandate la conducerea ţării.

“Asistăm la o tentativă de răsturnare a regimului constituţional, de eliminare a limitării mandatelor. Solidaritatea este mai importantă ca niciodată”, a declarat, înainte de a fi arestat, militantul de stânga Serghei Udaltsov.

Sâmbătă, preşedintele Putin a semnat reforma constituţională care mai trebuie să fie validată de Curtea constituţională.

Luna trecută, şapte tineri militanţi de extremă stânga au fost condamnaţi la şase până la 18 ani de închisoare pentru apartenenţa “la o organizaţie teroristă”.

Acuzaţiile au fost denunţate de mai multe ONG-uri, care consideră că au fost “fabricate”. În plus, condamnaţii au spus că au fost torturaţi cu eşectroşocuri şi bătuţi de FSB.

Alţi doi tineri, acuzaţi în acelaşi dosar, îşi aşteaptă sentinţele la Sankt-Petersburg.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite