Rusia şi-a rechemat la Moscova reprezentantul militar la NATO

Rusia şi-a rechemat
la Moscova reprezentantul militar la NATO

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. FOTO: AP

Rusia şi-a rechemat joi la Moscova pentru consultări reprezentantul militar la NATO, a anunţat joi un oficial al Ministerului rus al Apărării, informează Ria Novosti.

„Nu mai vedem oportunitatea continuării cooperării militare obişnuite cu NATO”, a declarat ministrul adjunct rus al Apărării Anatoli Antonov, citat de agenţia rusă Ria Novosti. Anterior, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a cerut reprezentanţilor NATO să dea explicaţii privind activităţile sale în Europa de Est, după ce alianţa militară a promis să consolideze apărarea membrilor săi din regiune. 

„Am hotărât să-l rechemăm pe principalul reprezentant militar al Rusiei la NATO la Moscova pentru consultări”, a mai precizat Antonov, fiind făcută referire la generalul Valeri Ievnevici.

Alianţa militară occidentală a hotărât marţi, la Bruxelles, „să suspende întreaga cooperare militară şi civilă cu Rusia”, ca urmare a intervenţiei militare ruse în Ucraina, în republica autonomă a Crimeii, şi a încălcării de către Rusia a suveranităţii ţării vecine, având capitala la Kiev, potrivit Reuters.

De asemenea, Rasmussen a acuzat Rusia că „a violat toate principiile şi înţelegerile internaţionale, în primul rând pe cel de a nu invada alte ţări”  

NATO a acceptat şi oferta Estoniei prin care statul baltic pune la dispoziţie alianţei occidentale baza aeriană de la Amari pentru a fi posibile manevrele militare ale avioanelor americane în zona Estoniei, Lituaniei şi Letoniei.

Dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia va putea continua, dacă este necesar, la nivel de ambasadori sau la un nivel superior, pentru a permite schimbul de opinii în primul rând cu privire la criza actuală. NATO îşi va reexamina relaţiile cu Moscova la următoarea reuniune la nivel de miniştri de externe, prevăzută în luna iunie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: