Rusia şi-a lichidat majoritatea deţinerilor de titluri ale Trezoreriei SUA, pe fondul amplificării riscurilor legate de războaiele comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi-a lichidat aproape în totalitate deţinerile de titluri ale Trezoreriei SUA, care au scăzut de la 96 de miliarde de dolari în martie la numai 9 miliarde de dolari în luna mai, pe fondul războaielor comerciale declanşate în aprilie la nivel mondial, relatează zerohedge.com.

Datele oficiale arată că bănci centrale şi alte instituţii din întreaga lume au vândut cele mai multe titluri de Trezorerie americane după ianuarie 2016, respectiv 48,3 miliarde de dolari, probabil din cauza îngrijorării că alţii vor vinde mai întâi, amplificând creşterea randamentelor.

Vânzările au continuat în luna mai, când au fost vândute titluri de 24 de milairde de dolari, iar randamentele au atins 3,11%, cel mai ridicat nivel din 2018.

Vânzările de titluri de Trezorerie americane nu au fost o surpriză, luând în considerare creşterea puternică a randamentelor în aprilie şi mai, dar întrebarea era cine a vândut agresiv.

Contrar unor zvonuri, vânzările nu au venit din partea Beijingului, pentru că după ce a vândut titluri de 6 miliarde de dolari în aprilie, China a cumpărat apoi titluri în valoare de 1,2 miliarde de dolari în luna mai.

Japonia a vândut la rândul ei în aprilie titluri ale Trezoreriei americane de 12 miliarde de dolari, dar a recuperat în mai, când a cumpărat obligaţiuni de acest tip de 17,5 miliarde de dolari, ajungând la o deţinere de 1.048,8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că în ultimele două luni a ajuns cumpărător net de titluri ale Trezoreriei americane.

Între timp, al treilea cel mai important deţinător, fondurile de hedging, respectiv Insulele Cayman, a cumpărat titluri de Trezorerie pentru a doua lună consecutiv, adăugând alte 5 miliarde de dolari.

În luna aprilie explicaţia a fost simplă: Vladimir Putin a lichidat jumătate din deţinerile de titluri ale Trezoreriei americane, care s-au redus cu 47,4 miliarde de dolari, la 48,7 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2008, de la 96 de miliarde de dolari în luna martie.

În timp ce preşedintele american Donald Trump a continuat să vorbească despre mai multe sancţiuni împotriva Rusiei, Putin nu s-a oprit, iar în luna mai a continuat să lichideze deţinerile de titluri ale guvernului american, care au coborât cu alte 40 de miliarde de dolari, respectiv cu  82%, de la 48,7 miliarde de dolari la doar 9 miliarde de dolari în luna mai.

Se pare că Putin a vorbit serios atunci când a avertizat că va diversifica rezervele de stat ale Rusiei, în afara titlurilor Trezoreriei americane.

Iar această lichidare a portofoliului de titluri de Trezorerie pare motivată politic. Cu alte cuvinte, în numai două luni, Rusia a vândut obligaţiuni de acest tip în valoare de 81 de miliarde de dolari, lichidare responsabilă pentru cea mai mare parte, dacă nu toată creşterea randamentelor obligaţiunilor guvernulu iamerican din perioada respectivă.

Pentru că ce s-a întâmplat în timp ce Rusia şi-a lichidat 85% din deţinerile de titluri ale Trezoreriei în două luni? Randamentele titlurilor pe termen de 10 ani au crescut de la 2,7% la începutul lui aprilie la 3,11% în luna mai, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.

În momentul respectiv, randamentele au scăzut din nou, traderii fiind îngrijoraţi de escaladarea războiului comercial dintre Trump şi China şi s-au grăbit să investească în plasamente sigure, deflaţioniste.

În contextul în care China tranzacţionează contracte futures pentru petrol denominate în yuani, al avertismentelor de declanşare a unor războaie comerciale şi al unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, zerohedge.com se întreabă dacă vânzările de titluri ale Trezoreriei americane efectuate de Rusia nu sunt doar o repetiţie coordonată cu atenţie împreună cu Beijingul, pentru a testa ce s-ar întâmpla dacă China va începe să îşi lichideze propriile deţineri de titluri ale guvernului SUA.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite