Rusia: primele pogromuri xenofobe

Cazul Crimeei a mobilizat pentru moment societatea rusă spre confruntarea cu “duşmanii externi”, care se află în afara graniţelor ţării, în contextul unui nou Război Rece. Kremlinul avea nevoie de o asemenea degajare a furiei în exterior, fiindcă furia care s-a acumulat în interiorul Rusiei, faţă de “duşmanii interni”, risca să provoace revolte identitare de proporţii.

În Rusia, pe fundalul imigraţiei în creştere şi a ideologiei naţionaliste intens promovate în ultimul deceniu, şi-a făcut apariţia fenomenul xenofobiei, într-o formă deosebit de virulentă. Mai ales tinerii s-au dovedit a fi mai influenţaţi de propaganda naţionalistă şi de stereotipurile identitare; de exemplu, la adolescenţii de 16-17 ani din Rusia gradul de intoleranţă faţă de religiile străine creştinismului e de 3-4 ori mai înalt comparativ cu generaţia mai vârstnică [Платонов, 2011, p. 192]. Adulţii au crescut într-un mediu când religia conta mai puţin şi ei mai păstrează în memorie vremurile când republicile şi popoarele sovietice erau considerate surori, iar internaţionalismul – o virtute. Tinerii ruşi contemporani cresc, însă, într-un mediu afectat de mesaje xenofobe şi de renaştere a naţionalismului şi a ortodoxiei militante; iar reprezentanţii-popoarelor surori nu mai stau undeva departe, ci creează insuliţe etno-confesionale chiar în „ograda Rusiei”. Mai devreme sau mai târziu, intoleranţa şi ura identitară urmau să erupă în pogromuri xenofobe...  

Trebuie să luăm în calcul şi alt gen de frustrări ale tinerilor, cele de ordin socio-economic. Într-o lucrare de sociologie publicată în 2012 de cercetătorul rus Mihail Topalov, sunt aduse următoarele date cu privire la situaţia tinerilor în Rusia: există aproximativ 100.000 de minori fără loc de trai; peste 730.000 de minori cresc fără educaţie parentală; 40% dintre băieţi şi 30% dintre fete beau cu regularitate; 10% dintre minori au probat droguri; în fiecare zi 100 de persoane se îmbolnăvesc de SIDA (aproape 1% din populaţie e infectat cu virusul HIV, dintre care 80% sunt tineri între 15 şi 30 de ani); 600.00 de copii sunt oficial recunoscuţi drept invalizi; 30 de minori la 100 de mii îşi pun capăt vieţii prin sinucidere. 88% dintre elevi urăsc şcoala, iar 99%(!) dintre învăţători... urăsc statul [Топалов, 2012, p. 4236].

În general, pentru toate categoriile de vârstă, consumul anual de alcool e de 14 litri (alte date indică 18 litri) pe cap de locuitor; în timp ce degradarea fizică a unei naţiuni începe de la 8 litri de alcool [1]. Într-o asemenea atmosferă deprimantă, generatoare de frustrări profunde, e firesc să constatăm că tinerii devin mai puţin toleranţi faţă de imigranţii care nu se dau asimilaţi cultural.

22% dintre tinerii din Moscova au atitudine negativă faţă de diversitatea culturală din capitală, iar 37% au o atitudine negativă faţă de migranţi; drept consecinţă, anual, numai în Moscova se produc zeci de omoruri pe criterii identitare [ibid., 4237]. Anume tineretul poate fi factorul care va distruge stabilitatea socială în ţară, avertizează Topalov [ibid., 4238]. Iar comportamentul sfidător al tinerilor din rândul migranţilor, care se erijează în „cuceritori al teritoriului rus”, lipsa de dorinţă a acestora de a se asimila va provoca într-un viitor spiritele în aşa măsură, încât la un moment dat în oraşele ruseşti vor fi organizate în mod stihiinic pogromuri etnice [ibid., 4241].

Îngrijorarea privind probabilitatea organizării unor manifestaţii sângeroase pe criterii identitare o împărtăşeşte şi preşedintele Institutului de Religie şi Politică, Aleksandr Ignatenko. Numai că el abordează o altă faţetă a problemei: revolte marcate identitar vor fi organizate şi de tinerii din rândul migranţilor. Ignatenko susţine că de pe urma valurilor intense de migranţi care se concentrează în enclave etnice, în Rusia s-a format o „nouă clasă” socială, pe care el îi numeşte „non-integranţi”. Acesta e un fenomen propriu pentru statele europene, unde imigraţia masivă din ţările musulmane a împiedicat asimilarea migranţilor şi a dus la ghetoizarea acestora. Revoltele sociale colorate etno-confesional, din Franţa în 2005 şi Marea Britanie în 2011 au fost, în opinia lui Ignatenko, expresii ale non-integranţilor, care se văd pe sine excluşi social şi străini în raport cu majoritatea băştinaşă. O asemenea perspectivă – revolte etno-confesionale şi conflicte identitare – o aşteaptă şi pe Rusia [2]. 

Periodic, în diverse regiuni ale Rusiei se produc deja incidente serioase pe criterii etnice, cu implicare a zeci şi sute de oameni din ambele tabere şi cu victime umane [3]. Unul din cele mai de răsunet cazuri, care a devenit de referinţă pentru ciocnirile care au urmat după aceea, este cazul din oraşul Kondopoga (Karelia), din august-septembrie 2006. Pe 30 august, acolo s-a produs iniţial un conflict banal între doi ruşi şi un imigrant azer, lucrător al unui restaurant, însă în scurt timp în conflict s-au implicat patronii restaurantului, membri ai diasporei cecene, înarmaţi cu pumnale, bâte şi răngi metalice. Aceştia au început să atace violent trecătorii din preajma restaurantului, omorând cu lovituri de pumnal doi ruşi şi rănind grav alte nouă persoane. Pe 2 septembrie în Kondopoga a fost organizat un miting stihiinic al orăşenilor, însoţit de acte de vandalism împotriva propietăţilor deţinute de ceceni şi imigranţi. Revolta orăşenilor a putut fi oprită doar după intervenţia forţelor speciale ale poliţiei (OMON) şi strămutarea din oraş a circa 60 de ceceni, care riscau să fie omorâţi [4].

O rezonanţă aproape la fel de mare a avut-o conflictul cu substrat etnic din localitatea Sagra, din iulie 2011, când localnicii au fost nevoiţi să-şi apere localitatea cu focuri de armă în faţa atacului unei grupări banditeşti formate din zeci de etnici azeri [5]. În iunie 2012, un conflict de proporţii s-a produs în localitatea Demianovo, între ruşi şi etnici daghestanezi, cu utilizarea armelor de foc [6]. În iulie 2013, la un miting stihiinic organizat de locuitorii orăşelului Pugaciov, aceştia au cerut expulzarea imediată a cecenilor din oraş şi şi-au exprimat intenţia de a organiza un pogrom în zona oraşului populată de aceştia, după ce un adolescent cecen a înjunghiat mortal un soldat tatar; s-a produs o bătaie cu participarea a câtorva sute de oameni, înarmaţi cu bâte şi pietre [7]. Imediat după acest caz, proteste stihiinice au fost organizate şi în oraşul Sredneuralsk, cu cererea expulzării din oraş a migranţilor tadjici; acolo, un grup de tineri tadjici a avut o altercaţie cu un grup de tineri ruşi, ceea ce a aprins spiritele în localitate [8]. Ca şi în multe alte cazuri, autorităţile au încercat să muşamalizeze substratul etnic al acestor conflicte, însă societatea per ansamblu devine tot mai tulburată şi mai anxioasă în privinţa modului cum evoluează lucrurile pe teren identitar.

Cel mai de rezonanţă caz de explozie a xenofobiei şi a urii împotriva migranţilor şi a reprezentanţilor de origine caucaziană s-a produs la 11 decembrie 2010, la Moscova. În acea zi în Piaţa Manejnaia s-au adunat câteva zeci de mii de tineri, majoritatea suporteri ai echipelor de fotbal, care şi-au manifestat în mod agresiv protestul faţă de omorârea cu câteva zile înainte a unui suporter de etnie rusă, Egor Sviridov, ucis de persoane de origine ne-rusă, din Cabardino-Balcaria. Protestele, deosebit de violente, fără precedent, însoţite de mesaje ultra-naţionaliste şi rasiste, cum ar fi „Rusia pentru ruşi, Moscova pentru moscoviţi”, şi care s-au transformat într-un adevărat pogrom, soldat cu distrugeri în masă şi vânarea etnicilor caucazieni au şocat întreaga ţară (vezi imaginea). Doar datorită intervenţei în forţă a poliţiei escaladarea unui bunt social de proporţii a putut fi cu dificultate oprit. În alte câteva importante oraşe ruseşti de asemenea s-au produs marşuri de protest de comemorare a morţii lui Sviridov, însoţite de mesaje xenofobe şi acţiuni violente împotriva imigranţilor şi ne-ruşilor şi de altercaţii cu forţele de ordine. În zilele imediat următoare, au urmat replici din partea minorităţilor etnice, în special din partea caucazienilor, care s-au mobilizat în grupuri numeroase pentru a se răzbuna pentru umilinţele suportate în timpul pogromului [9].

Abia după acel eveniment de rezonanţă internaţională majoritatea elitelor şi cetăţeniilor din FR au conştientizat proporţiile şi profunzimea problemei identitare şi riscurile care reies din cultivarea stereotipurilor şi tendinţelor xenofobe în societate. În acest sens, este plină de relevanţă constatarea că o parte considerabilă a tinerilor din Federaţia Rusă aprobă acţiunile de pe Piaţa Manejnaia.

Un studiu sociologic publicat peste patru luni după acel eveniment a arătat că 76% dintre respondenţi, cu vârsta între 15 şi 30 de ani, apreciază pozitiv manifestaţiile protestatarilor şi numai 20% au declarat că dezaporbă acele acţiuni. Procentajul înalt al celor care împărtăşesc acţiunile violente din Piaţa Manejnaia este interpretat ca „o lipsă la tineri a imunităţii faţă de ideologia neo-nazistă”, ceea ce trezeşte foarte mari îngrijorări privind viitorul societăţii ruseşti [10]. Mesajele pacificatoare şi unificatoare care au început să fie transmise cu insistenţă de autorităţi sunt prea tardive; ele deja sunt interpretate ca formă de cedare în faţa imigranţilor. De aceea, provocările şi violenţele continuă.

În vara anului 2011 în mai multe regiuni adiacente Moscovei au fost incendiate automobile, aparţinând întreprinzătorilor de origine caucaziană. Presa a calificat aceste incendieri ca o formă a expresiei xenofobe şi de protest în adresa „străinilor”. Potrivit liderului organizaţiei naţionaliste „Ruşii” (şi ex-lider al „Uniunii Slave”), Dmitri Demushkin, „gradientul naţionalismului în societate e deosebit de înalt”, de aceea există grupuri de naţionalişti care nu se mai supun niciunui format politic, ci întreprind acţiuni solitare, ghidându-se de principiul „loveşte, explodează, omoară”. Potrivit lui Demushkin, prin politica sa împăciutoare, puterea centrală a radicalizat „naţionalismul de stradă” şi a condiţionat apariţia unui tineret agresiv şi necontrolabil [11]. Iată de ce orice incident sau crimă cu implicarea indivizilor de altă etnie provoacă cu uşurinţă proteste virulente din partea ruşilor, după modelul pogromurilor descrise mai sus.

Aşa s-a întâmplat la 13 octombrie 2013, în raionul Biriulovo din Moscova, unde s-a produs o nouă revoltă motivată identitar, după ce câteva zile mai devreme un tânăr rus fusese înjunghiat mortal de un cetăţean de origine caucaziană. Câteva mii de ruşi s-au mobilizat într-o acţiune violentă de protest împotriva criminalităţii etnice şi au luat cu asalt o piaţă alimentară, considerată proprietate a imigranţilor, vandalizând-o. Protestatarilor li s-au alăturat membrii unor organizaţii ultranaţionaliste şi suporteri ai echipelor de fotbal (FOTO deschidere). Fiindcă existau temeri serioase că s-ar putea repeta istoria din Piaţa Manejnaia, ministrul de Interne a dat ordin de mobilizare a întregului efectiv al poliţiei municipale din Moscova, iar trupele speciale OMON au intervenit în forţă arestând circa 400 de protestatari, în încercarea de a dispersa şi a intimida mulţimea. Alertată, Federaţia Migranţilor din Rusia distribuise urgent o depeşă în care avertiza toţi străinii să nu părăsească locuinţele, deoarece pot fi atacaţi de grupurile de naţionalişti care au împânzit străzile oraşului. Au şi fost înregistrate atacuri de acest fel, încheiate cu spitalizarea imigranţilor violentaţi [12],[13],[14].

Revoltele stihiinice xenofobe descrise mai sus au rămas ca nişte cicatrice pe corpul identitar al Federaţiei Ruse şi amintesc încă o dată cât de iluzorie este impresia unei convieţuiri identitare paşnice în această ţară. Declinul demografic al ruşilor, asociat cu un val nemaivăzut al imigraţiei din regiunile şi ţările musulmane, propagarea ideologiilor ultranaţionaliste şi a migrantofobiei (vezi articolul „Rusia şi migrantofobia”) – toate aceste tendinţe şi procese sociale constituie elementele unui “coctail Molotov” identitar nemaintâlnit în Rusia. Inevitabilul, sub forma unor ciocniri identitare teribile şi de proporţii, se va produce într-un final, iar pogromurile din ultimii ani şi din aceste zile ne arată că există deja suficiente premise pentru un conflict social care să se reverse dincolo de barierele impuse de autorităţi. Iată de ce, orientarea furiei ruşilor în afara graniţelor ţării, spre „duşmanii externi”, reprezintă o soluţie salvatoare temporară, de consumare a energiei agresive acumulate în interior.

Surse:

1. Погружение в бездну: РФ осталось жить 5-7 лет // Vasily Smirnof. December 14th, 2013 / http://vasiliy-smirnof.livejournal.com/3831.html

2. Александр Игнатенко: Нон-интегранты - новый класс российского общества // Юрий МАЛОВЕРЬЯН. Би-Би-Си, 16.08.2011 / http://i-r-p.ru/page/stream-trends/index-28304.html

3. Национальная алхимия // Роман Красноруженко. Аналитический Портал «Modus Agendi». 19.06.2012 / http://www.modus-agendi.org/articles/336

4.Что случилось в Кондопоге? // Максим Григорьев. «Эксперт» №47 (541). 18 дек 2006 / http://expert.ru/expert/2006/47/chto_sluchilos_v_kondopoge/

5.Конфликт в Сагре // http://ru.wikipedia. org/wiki/Конфликт_в_Сагре

Власти пытаются заставить замолчать жителей Демьяново // Агентство Политических Новостей. 2012-06-23 / http://www.apn.ru/news/article26800.htm

7.«Подогретые алкоголем и праведным гневом». Жители города Пугачева в Саратовской области требуют депортации чеченцев // Павел Никулин. Русская планета. 08 июля 2013 / http://rusplt.ru/society/pugachev.html

8.«Не сдавайте жилье иностранцам!». Вслед за жителями Пугачева выселения приезжих потребовали в Среднеуральске // Мария Климова, Павел Никулин. Русская планета. 24 июля 2013 / http://rusplt.ru/society/sredneuralsk.html

9.Декабрьские межэтнические волнения в России (2010) // http://ru.wikipedia.org/

Нелюбовь - дело молодое. Опрос молодежи Москвы показал, что она никого не любит и не прочь вновь выйти на Манежку // Наталья Городецкая. Газета "Коммерсантъ", №70 (4611), 21.04.2011 / http://www.kommersant.ru/doc/1625661

Межнациональное разжигание машин. За серией поджогов автомобилей с кавказскими номерами в Москве может стоять радикальная молодежь // ТЕКСТ: Евгений Шипилов. 21.07.11 / http://gazeta.ru/auto/2011/07/21_a_3701489.shtml

12.Федерация мигрантов России советует иностранцам не гулять по Москве // Газета.Ru. 13.10.2013 / http://www.gazeta.ru/social/news/2013/10/13/n_3250353.shtml

13.В Западном Бирюлеве фанаты избили кавказцев: пятеро в больнице // Vesti.ru. 13.10.2013 / http://www.vesti.ru/doc.html?id=1141447

14.Овощной инстинкт. Полиция планирует допросить всех задержанных во время беспорядков в Бирюлеве по уголовному делу // Евгений Сафронов, Александра Кошкина. Газета.Ru. 14.10.2013 / http://www.gazeta.ru/social/2013/10/13/5704565.shtml

15. Платонов Ю.П. Этническая экспансия. СПб.: «Речь». 2011. 600 с.

16. Топалов М.Н. Национально-политический конфликт в молодежной среде и его роль и последствия в развитии современной России // Социология и общество: глобальные вызовы и региональное развитие [Электронный ресурс] : Материалы IV Очередного Всероссийского социологического конгресса / РОС, ИС РАН, АН РБ, ИСППИ. — М.: РОС, 2012. С. 4234-4241.

Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.