Rusia preia controlul asupra proiectului de gaze Sahalin-2: Risc de război economic

Rusia preia controlul asupra proiectului de gaze Sahalin-2: Risc de război economic

FOTO EPA-EFE

Preşedintele Vladimir Putin a crescut riscul unui război economic cu Occidentul prin semnarea unui decret de preluare a controlului deplin asupra proiectului de gaze şi petrol Sahalin-2 din Orientul Îndepărtat al Rusiei, decizie care ar putea obliga investitorii Shell şi japonezi să plece, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decretul, semnat joi, instituie o nouă companie care să preia toate drepturile şi obligaţiile de la compania Sakhalin Energy Investment, în cadrul căreia Shell şi două companii comerciale japoneze Mitsui şi Mitsubishi deţin puţin sub 50%.
 
Decretul de cinci pagini, care urmează sancţiunilor occidentale impuse Moscovei în urma invaziei în Ucraina, indică că faptul că Rusia va decide dacă partenerii străini pot rămâne.
 
Compania Gazprom deţine o cotă de 50% plus o acţiune în cadrul Sahalin-2, care reprezintă aproximativ 4% din gazele naturale lichefiate (GNL) la nivel mondail.
 
Decizia poate afecta o piaţă de GNL deja strâmtorată şi poate creşte riscurile întâmpinate de companiile occidentale care se află încă în Rusia.
 
”Decretul Rusiei expropriază efectiv acţionarii străini ai companiei Sakhalin Energy Investment, marcând o nouă escaladare a tensiunilor în curs”, a declarat Lucy Cullen, analist principal al companiei de consultanţă Wood Mackenzie.
 
Multe companii occidentale au părăsit deja piaţa rusă, în timp ce altele au anunţat că vor pleca, dar decizia lui Putin complică procesul deja complex pentru cei care vor să plece. Moscova a pregătit o lege, care se aşteaptă să fie adoptată în curând, menită să permită statului să confişte activele companiilor occidentale care decid să plece.
 
Shell, care şi-a anulat deja valoarea tuturor activelor ruseşti, a precizat acum câteva luni că intenţionează să renunţe la proiectul Sahalin-2 şi a purtat negocieri cu potenţialii cumpărători. Surse Compania credea că există riscul ca Rusia să naţionalizeze activele deţinute de străini, potrivit unor surse familiare negocierilor.
 
Gigantul energetic a anunţat, vineri, că evaluează implicaţiile decretului rusesc.
 
Proiectul Sahalin-2, în care Shell deţine 27,5% minus o acţiune, este unul dintre cele mai mari proiecte de GNL din lume, cu o producţie de 12 milioane de tone. Principalii clienţi sunt Japonia, Coreea de Sud, China, India şi alte ţări asiatice.
 
Compania japoneză Mitsui deţine un pachet de 12,5% din Sahalin-2, iar Mitsubishi deţine 10%.
 
Japonia, care depinde foarte mult de energia importată, a menţionat că nu va renunţa la interesele sale în proiect.
 
Premierul japonez Fumio Kishida a declarat, vineri, că decizia Rusiei nu va opri imediat importurile de GNL din dezvoltare, în timp ce ministrul japonez al Industriei, Koichi Hagiuda, a afirmat că Guvernul nu consideră decretul o rechiziţie.
 
”Decretul nu înseamnă că importurile de GNL din Japonia vor deveni imediat imposibile, dar este necesar să se ia toate măsurile posibile pentru a se pregăti pentru circumstanţe neprevăzute”, a spus Hagiuda.
 
Japonia are stocuri de GNL pentru 2-3 săptămâni deţinute de companii utilităţi şi furnizori de gaze urbane, iar Hagiuda le-a cerut omologilor săi din SUA şi Australia aprovizionări alternative, a subliniat el.
 
Japonia importă aproximativ 6 milioane de tone pe an sau 10% din GNL sale anual din Rusia, în mare parte prin contract pe termen lung de la Sahalin-2.
 
Potrivit decretului, Gazprom îşi păstrează pachetul de acţiuni, dar alţi acţionari trebuie să ceară Guvernului rus un pachet de acţiuni la noua companie în termen de o lună. Guvernul va decide apoi dacă le permite să păstreze un procent de acţiuni.
 
Gazprom, Sakhalin Energy şi ministerul rus al Energiei nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
 
Acţiunile Mitsui & Co şi Mitsubishi Corp au scăzut vineri cu peste 5. Acţiunile Shell la Londra au rămas în mare parte neschimbate.
 
Directorul executiv al Shell, Ben van Beurden, a declarat, miercuri, Shell ”va face progrese bune” în planul său de ieşire din întreprinderea comună Sakhalin Energy.
 
Potrivit unor surse, Shell era în negocieri în luna mai cu un consorţiu indian pentru a-şi vinde pachetul.
 
Producţia rusă de GNL din proiecte precum Sahalin-2 ar putea avea de suferit în timp, deoarece expertiza străină şi piesele au devenit indisponibile, a declarat Saul Kavonic, şeful Departamentului de Cercetare Integrată pentru Energie şi Resurse la Credit Suisse.
 
”Acest lucru va afecta în mod semnificativ piaţa GNL în acest deceniu”, a spus el, adăugând că orice creştere a proiectelor de GNL cu implicarea statului rus i-ar face pe unii cumpărători să fie mai precauţi în achiziţia mărfurilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările