Rusia nu doreşte un nou Război Rece cu Occidentul, anunţă conducerea de la Moscova

Rusia nu doreşte
un nou Război Rece cu Occidentul, anunţă conducerea de la Moscova

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. FOTO: Reuters

Rusia nu doreşte un nou Război Rece, potrivit declaraţiei făcute vineri de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, în contextul tensiunilor cu Occidentul pe tema situaţiei din Ucraina, mai ales evoluţiile din Peninsula Crimeea.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am vrea să evităm un nou Război Rece, sper că nu există deja, că nu a început şi că nu va începe”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în cadrul unui video difuzat de televiziunea publică, informează CBC

„În pofida divergenţelor profunde între Rusia, ţările europene şi Statele Unite, există speranţa că dialogul va conduce la găsirea unor puncte de acord. Dar, deocamdată, nimeni nu poate anticipa cum vom ajunge la un acord”, a subliniat Peskov.

Potrivit oficialului rus, Kremlinul nu se află în spatele mişcărilor organizate de liderii pro-ruşi din Crimeea care vor separarea de Ucraina şi apropierea de Moscova, chiar o posibilă alipire. Cu toate aceste, Moscova este „îngrijorată” că ar putea avea loc persecuţii de natură etnică dacă persoanele din spatele „loviturii de stat” care l-au înlăturat pe Viktor Ianukovici, ar ajunge la conducere în Crimeea sau estul Ucrainei.

În cursul zilei de vineri, Vladimir Putin a reamintit că în cazul în care autorităţile din Crimeea sau populaţia rusă din acea regiunea vor avea nevoie, Moscova veni în ajutorul lor.

„Rusia nu poate ignora apelurile pentru ajutor şi acţionează în consecinţe, în deplină conformitate cu dreptul internaţional”, a precizat Putin, citat de CBC. 

În cursul aceleiaşi zile, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a purtat o conversaţie telefonică, cu secretarul de Stat american, John Kerry, în cursul căreia l-a avertizat că acţiunile Statelor Unite, între care impunerea unor sancţiuni, ar putea afecta relaţiile ruso-americane.

„Lavrov a avertizat în privinţa unor iniţiative pripite şi necugetate susceptibile să aducă prejudicii relaţiilor ruso-americane" şi să aibă "un efect de bumerang asupra Statelor Unite", a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat. Documentul precizează că liderii diplomaţiei din cele două state au decis „să continue să studieze problemele referitoare la criza politică acută” din Ucraina.

Comunicatul Kremlinului intervine în contextul tensiunilor puternice între Occident şi Rusia după operaţiunile ruse în regiunea autonomă ucraineană Crimeea.

De asemenea, compania rusă Gazprom a avertizat vineri Ucraina cu întreruperea alimentării cu gaze dacă nu vor fi achitate restanţele. Drept răspuns, un oficial american a declarat că stocurile de gaz natural lichefiat din Europa, precum şi din Ucraina, sunt peste nivelul normal. 

Citeşte şi:

Protest pro-Crimeea în Moscova: peste 65.000 de oameni au ieşit în stradă

Peste 65.000 de persoane participau vineri, la Moscova, la un concert organizat în semn de susţinere faţă de locuitorii Crimeei, o peninsulă ucraineană în care autorităţile proruse au cerut ca aceasta să fie alipită Rusiei, a anunţat poliţia moscovită, relatează AFP.

Uniţi împotriva Rusiei: tătarii din Crimeea aprovizionează soldaţii ucraineni izolaţi

Tătarii din Crimeea au dat dovadă de solidaritate faţă de soldaţii ucraineni, oferindu-le provizii vitale printre zăbrelele gardurilor care înconjoară cazarmele. În timp ce trupele ruse au înconjurat majoritatea bazelor militare ucrainene şi îşi consolidează autoritatea pe măsură ce zilele trec, soldaţii ucraineni au fost izolaţi şi şi-au păstrat rezistenţa în faţa presiunilor ruşilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: