Rusia se întăreşte militar în Marea Baltică
0Armata rusă a desfăşurat un batalion de sisteme antirachetă sol-aer S-400 Triumf în Kaliningrad, o enclavă situată între Polonia, Lituania şi Marea Baltică, a anunţat luni serviciul de presă al Flotei Ruse din Marea Baltică.
„Apărarea antiaeriană a regiunii Kaliningrad (o enclavă rusă situată între ţări membre UE şi NATO, n. red.) a fost întărită cu un batalion antirachetă S-400 Triumf, care a intrat în serviciul Flotei Ruse din Marea Baltică în cadrul planului guvernamental de înzestrare a armatei“, se menţionează în comunicatul citat de presa rusă şi preluat de Agerpres în pagina electronică.
Batalionul de sisteme S-400 Triumf a sosit în Kaliningrad direct de pe poligonul Kapustin Iar, în regiunea Astrahan , şi va fi operaţional începând de săptămâna viitoare.
Rusia a mai desfăşurat un batalion de acest tip în Kaliningrad anul trecut.