Rusia ar fi dispusă să o elibereze pe tânăra prinsă cu 9 grame de marijuana pe un aeroport în schimbul unui hacker rus. Israelul îi cere lui Putin iertarea fetei

Rusia ar fi dispusă să o elibereze pe tânăra prinsă cu 9 grame de marijuana pe un aeroport în schimbul unui hacker rus. Israelul îi cere lui Putin iertarea fetei

Naama Issachar FOTO Instagram

Tânăra de 26 de ani cu dublă cetăţenie, israeliană şi americană, reţinută în aprilie pe un aeroport din Moscova din cauză că avea în bagaje nouă grame de marijuana, se află în centrul unui impas diplomatic între Israel, Rusia şi Statele Unite, relatează CNN. Rusia ar fi cerut Israelului un schimb între Naama Issachar şi un hacker rus arestat în Israel, care a fost găsit vinovat de fraude bancare în SUA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna trecută, Naama Issachar a fost condamnată la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru contrabandă cu droguri. Ea se întorcea din India şi avea escală la Moscova în drumul spre Tel Aviv, unde locuieşte de când avea 16 ani.
 
Oficialii israelieni, inclusiv preşedintele, au pledat pentru eliberarea tinerei şi chiar au făcut apel direct Putin să o amnistieze.
 
Preşedintele israelian, Reuven Rivlin, i-a adresat luni o scrisoare lui Putin în care îi cere să o ierte. 
Naama a comis o greşeală gravă şi şi-a recunoscut fapta, însă în cazul unei tinere femei fără istoric infracţional o sentinţă severă va avea un impact devastator asupra vieţii sale viitoare.
Având în vedere circumstanţele deosebite şi cazul Naamei Issachar, apelez la mila şi compasiunea dvs şi vă rog să interveniţi personal pentru a-i acorda o amnistie specială”, a scris el, potrivit Jersualem Post.
 
Rusia a declarat că va lua în considerare cerinţa care va ajunge la Putin după ce vor fi urmate procedurile diplomatice.
 
„Pedeapsa solicitată de procurorul rus este disproporţionată şi nu corespunde naturii infracţiunii atribuite lui Issachar”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al premierului israelian Benjamin Netanyahu, la scurt timp după pronunţarea sentinţei.
 
Netanyahu a spus că a deschis subiectul reţinerii lui Issachar la întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin luna trecută la Soci, el precizând că „apreciază profund disponibilitatea preşedintelui Putin de acorda timp chestiunii şi speră ca eforturile vor da rezultate”.
 
Issachar pare astfel să fie prinsă în mijlocul unei dispute diplomatice care aduce în atenţie şi alte cazuri de cetăţeni reţinuţi în aceste ţări, pentru care se fac eforturi de eliberare. De pildă Rusia caută să obţină eliberarea lui Aleksey Burkov, un specialist IT acuzat în SUA de hacking şi fraudă cu carduri bancare. Nurkov a fost arestat în 2015 pe un aeroport israelian. SUA au cerut extrădarea sa, iar Curtea Supremă a Israelului  a aprobat-o, la aproximativ 8 luni de la arestarea sa.
 
Familia lui Burkov a sugerat un schimb de prizonieri între Burkov şi Issachar, potrivit canalului de televiziune de stat rus RT. Părând să confirme interesul  rus într-un schimb de prizonieri, Netanyahu a spus că autorităţile judiciare israeliene au fost foarte clare: „nu există nicio posibilitate de a împiedica extrădarea lui Burkov după o decizie a Curţii Supreme în acest sens”.
 
Netanhay, care s-a lăudat că are relaţii strânse cu liderii ruşi şi americani, se află într-o mare încurcătură. Prins la mijloc între SUA şi Rusia într-o chestiune de drept internaţional, premierul israelian nu are prea mult spaţiu de manevră, riscând să ia partea unuia dintre aliaţi în defavoarea celuilalt: americanii au mandat de arestare pe numele unui cetăţean rus, în timp ce Rusia e confruntată cu  acuzaţia că reţine un cetăţean israeliano-american ca pe o garanţie într-un eventual schimb de prizonieri.
 
Naama Issachar, pasionată de yoga FOTO Instagram 
 
Ministrul israelian al justiţiei, Amir Ohana, a declarat duminică noapte la o televizune israeliană că şi Rusia a depus cerere de extrădare pentru Burkov, dar că spre deosebire de cea a SUA, aceasta era destul de slab argumentată nefiind aşadar aprobată. Un purtător de cuvânt al ambasadei Rusiei la Tel Aviv a confirmat că Rusia a cerut în 2017 extrădarea lui Burkov, acesta din urmă fiind suspectat de fraudă în ţara sa, fără a fi însă pus sub acuzare.
 
„Voi lua o decizie peste câteva zile”, a spus Ohana despre cererea de extrădare a SUA. În condiţiile în care liderii israelieni vor să asigure eliberarea lui Issachar, Oahan ar putea decide în sensul reţinerii lui Burkov în Israel.
 
Yaffa Issachar, mama fetei , a publicat o scrisoare deschisă adresată lui Putin în ziarul israelian Yedioth Ahronoth: „Domnule Putin, Naama nu poate fi obiect de schimb cu o persoană care se face sau nu vinovată de infracţiuni cibernetice. Acesta nu este un schimb corect. Sunt sigură că nu-ţi doreşti să intri în istorie ca acel lider care a orchestrat un proces de faţadă ”.
 
Aceasta a spus că condiţiile din închisoare ale fetei sale au devenit şi mai aspre, prin comparaţie cu ale deţinuţilor obişnuiţi: „ Nu primeşte scrisori. Nu va mai rezista mult”.
 
 
Într-o postare video pe Facebook, Netanel, tatăl fetei a făcut şi el apel la ajutorul lui Netanyahu: „Mă îndrept către dvs ca un tată către un altul, care este şi prim-ministru. Sunt încredinţat că faceţi totul pentru a o elibera. Vă rog, faceţi presiuni. Mulţumesc foarte mult”.
 
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a refuzat să comenteze un posibil schimb de prizonieri, învocând faptul că sunt informaţii ce ţin de relaţiile bilaterale „pe care noi, spre deosebire de alte ţări, nu le facem publice”. 
 
„Ştim că solicitarea lui Netanhayu a fost trimisă. Odată ce ajunge prin canale diplomatice, va fi raportată şi luată în considerare de către preşedintele Rusiei”, a precizat Peskov la conferinţa de presă.
 
„Pedeapsa severă primită pentru deţinerea unei cantităţi atât de mici de droguri este profund îngrijorătoare”, a spus Benny Gantz, liderul Partidului Albastru şi Alb, citat de Jerusalem Post.
 
„ Trebuie să li se permită ministrului de externe şi partenerilor săi să acţioneze pentrua o aduce înapoi fără a amesteca subiectul în jocurile politice”, a precizat el.
 
„Nimeni nu se mai îndoieşte că în joc sunt chestiuni care n-au nimic de-a face cu fapta ei. Pedeapsa e disproporţionată. În Israel  probabil nici măcar n-ar fi judecată pentru asta”, a spus ministrul de externe israelian Israel Katz.
 
Rusia s-a mai confruntat cu acuzaţia că foloseşte prizonierii ca pârghii politice. Este şi cazul lui Paul Whelan, cetăţean al SUA, UK, Irlanda şi Canada, care se află în închisoare de anul trecut, sub acuzaţia de spionaj. Familia sa spune că Whelan a mers în vacanţă în Rusia. Arestarea lui a avut loc la aproximativ două săptămâni de la arestarea în SUA  a Mariei Butina, o rusoaică care s-a declarat vinovată de conspiraţie la exerciţul ca agent de informaţii. Analiştii cred că Whelan a fost reţinut ca mondă de schimb pentru a obţine eliberarea lui Butina, devenită chestiune prioritară pentru Rusia, care a acuzat SUA că o supune unei „inchiziţii medievale” în închisoare. Fostul ambasador american în Rusia Jon Huntsman l-a vizitat pe Whelan la închisoare, SUA încercând să-i obţină eliberarea. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: