Rusia denunţă tentative străine de destabilizare a situaţiei în Belarus: „Rusia rămâne un aliat şi prieten de nădejde al fratelui Belarus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus de Externe a denunţat joi tentative străine de „destabilizare” a Belarusului, ţară zguduită de patru zile de proteste de amploare ce contestă realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP.

Rusia vede „tentative clare de amestec străin ce vizează divizarea societăţii şi destabilizarea situaţiei” în Belarus, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, în cursul unui briefing de presă, potrivit Hotnews.

„Facem apel la toată lumea să dea dovadă de reţinere (...) şi sperăm că situaţia în ţară se va normaliza curând”, a transmis Zaharova.

„„Subliniem că Rusia a fost şi rămâne un aliat de nădejde şi prieten al fratelui Belarus. Suntem convinşi că tentativele de a sădi discordine între noi sunt condamnate la eşec”, a mai spus ea.

De la realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, Belarusul este zguduit de proteste masive soldate cu violenţe în urma cărora doi protestatri au murit, zeci de persoane au fost rînite şi peste 8.000 de oameni au fost arestaţi.

Angajaţii mai multor întreprinderi mari din Belarus au încetat activitatea şi protestează în legătură cu fraudarea alegerilor şi a represaliilor brutale din partea forţelor de ordine.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a convocat o reuniune dedicată problemelor de securitate naţională şi apărarea ordinii constituţionale, transmite agenţia Belta.

“Cele mai importante sarcini pe care le au instituţiile de stat, în special Consiliul de Securitate, este protejarea cetăţenilor noştri, apărarea ordinii constituţionale şi asigurarea funcţionării organelor de stat”, a declarat şeful statului subliniind că cea mai importantă problemă este funcţionarea economiei.

“Grosul aşa-numitor protestatari reprezintă oameni cu un trecut criminal, care sunt astăzi fără serviciu. Nu au un loc de muncă, atunci “plimbă-te nene pe străzi şi bulevarde”. Iată de ce vă rog cu binişorul şi vă avertizez pe toţi: angajaţi-vă, ce-i care nu lucrează”, a spus Lukaşenko.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite