Rusia decide să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Rusia decide să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Deputaţii ruşi au adoptat marţi, în a treia şi ultima lectură, o lege care autorizează Rusia să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEO), după excluderea acestei ţări din Consiliului Europei (CoE) în martie, relatează AFP.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâna unor politicieni occidentali”, denunţă într-un comunicat publicat după vot, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

„Unele dintre aceste hotărâri sunt în contradicţie cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, afirmă el.

În baza acestei legi, Rusia nu va mai aplica hotărârile CEDO luate după data de 15 martie, când Moscova şi-a anunţat decizia de a părăsi Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.

Rusia a fost exclusă, în ziua următoare, din Consiliul Europei, din cauză că a invadat Ucraina la 24 februarie.

Prin părăsirea CoE, Rusia a ieşit din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Rusia are însă obligaţie, în mod oficial, să respecte Convenţia europeană a drepturilor omului până la 16 septembrie, când încetează să mai fie o „înaltă parte contractantă”.

Viaceslav Volodin anunţă că despăgubirile la care Rusia a fost condamnată de către CEDO până la 15 martie vor fi plătite „numai în ruble şi numai prin conturi ale unor bănci publice ruseşti”.

Rusia era, până acum, principalul „furnizor” de dosare al CEDO - dintre cele aproximativ 70.000 de cazuri aflate pe rol la CEDO, aproape un sfert (24,2%) vizează ruşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările