Rusia creează „soldaţii viitorului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a îşi consolidează ambiţiile militare şi a lansat un nou proiect curajos, în colaborarea cu o fundaţie de cercetare din ţară, numit „Soldatul viitorului”. Mai mulţi specialişti militari intervievaţi de Vocea Rusiei au explorat posibilităţile prin care s-ar putea materializa un supersoldat al viitorului.

Deşi anunţul făcut în iunie de vicepremierul Dmitri Rogozin nu oferă detalii, printre experţi circulă două ipoteze importante. În primul rând, poate fi vorba de un operator care controlează un echipament puternic tehnologizat, în timp ce se află într-un loc sigur, departe de locul de luptă. În al doilea rând, se vorbeşte şi despre crearea unui soldat „supererou”, echipat cu un exoschelet asemănător unui costum spaţial sau unei armuri, care îl face mai puternic şi mai puţin vulnerabil.

Însă echipamentul robotizat este deocamdată departe de realitate, iar exoscheletele speciale nu sunt încă folosite de armată, şi este foarte probabil să nu se întâmple nici în viitorul apropiat, potrivit lui Victor Murakovski, editor-şef al revistei ruseşti „Arsenalul Patriei”.

„Ce împiedică crearea unui exoschelet este, în primul rând, problema alimentării cu energie”, a spus Murakovski. „În prezent, alegerile sunt limitate: ori benzină sau motorină, ori energie electrică. Până când omenirea va descoperi sau va inventa un nou tip de energie, exoscheletele soldaţilor vor rămâne mai degrabă un vis decât o realitate”, a explicat specialistul. Însă inginerii continuă să caute soluţii şi să inoveze.

Mai mult, editorul rus este sceptic în ce priveşte războiul viitorului, condus de avioane şi tancuri controlate de la distanţă, de operatori aflaţi la zeci de kilometri depărtare de locul de luptă, subliniind că renunţarea la aeronavele operate de oameni este un mare risc pentru armată. „O baterie de artilerie modernă poate lovi ţinte nu mai departe de 50 de kilometri. Pentru un elicopter modern, numărul potrivit este de câteva zeci de kilometri, iar pentru o dronă, câteva sute de kilometri”, a spus Murakovski, explicând că nu este posibilă operarea din Moscova a unei drone care îndeplineşte o misiune în Orientul Îndepărtat, de exemplu.

Însă părerea lui Murakovski nu este împărtăşită de toţi experţii, iar analistul militar al agenţiei de ştiri RIA Novosti, Constantin Bogdanov, contrazice previziunile primului expert intervievat. „În războaiele moderne, probabil că deznodământul unei lupte va fi hotărât mai degrabă  de operatorii pe computer decât de soldaţii de pe câmpul de luptă”, a spus Bogdanov.

„Astăzi, scopul principal nu este neapărat distrugerea a câtor mai multe avioane sau tancuri inamice, ci infiltrarea în sistemele de informaţii şi computere. Astăzi nu ar fi o mare exagerare să spunem că luptele controlate de oameni care stau în faţa calculatorului la kilometri depărtare de locul conflictelor au devenit deja realitate.”

Fundaţia Prospectiv Research care finanţează proiectul „Soldatul viitorului” aparţine de Centrul Naţional de Cercetare Kurceatov, aleas datorită invenţiei unei noi generaţii de materiale rezistente, acum câţiva ani, care ar putea intra în componenţa presupuselor exoschelete.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite