Rusia consideră „inacceptabile“ ameninţările Statelor Unite cu noi sancţiuni

Rusia consideră „inacceptabile“ ameninţările Statelor Unite cu noi sancţiuni

Rusia nu acceptă atitudinea Statelor Unite ale Americii

Rusia nu poate fi singura parte responsabilă de aplicarea acordului privind stabilizarea situaţiei din Ucraina, consideră Preşedinţia rusă, considerând "inacceptabile" ameninţările Statelor Unite cu noi sancţiuni, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Colegii noştri occidentali se străduiesc să atribuie responsabilitatea mai degrabă de partea noastră. Dar subliniem: este vorba de o responsabilitate colectivă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la postul Rossia 1.

"Cât despre sancţiunile americane, această atitudine este absolut inacceptabilă", a continuat oficialul rus.

Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns, joi, la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina. Acordul prevede reforme constituţionale şi dezarmarea miliţiile proruse din estul Ucrainei.

Statele Unite au cerut aplicarea imediată a acordului de la Geneva, îndemnând Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate şi avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza. "Am stabilit luarea unor măsuri pentru detensionarea situaţiei, prin iniţierea unui dialog naţional", a declarat secretarul de Stat american, John Kerry.

Kerry a precizat că Administraţia proeuropeană de la Kiev menţine oferta de amnistiere a membrilor grupurilor proruse care părăsesc instituţiile pe care le ocupă în estul Ucrainei. "Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar aşteptăm acţiuni", a spus Kerry, precizând că vor fi trimişi observatori internaţionali pentru a verifica dacă miliţiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele. "Dacă măsurile stabilite nu vor fi aplicate, nu vom avea altă opţiune decât impunerea unor costuri suplimentare Rusiei", a avertizat Kerry.

Guvernul proeuropean de la Kiev a promis vineri o amplă descentralizare şi un "statut special" pentru limba rusă, în scopul detensionării situaţiei din estul Ucrainei. Misiunea de supraveghere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa va ajuta autorităţile ucrainene să aplice acordul de la Geneva.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: