Mai important, procesul stabileşte, în dispozitivul său, responsabilităţi foarte clare care califică Rusia ca ocupant şi responsabil de situaţia din Abhazia, Osetia de Sud şi „teritoriile georgiene nedisputate” ocupate, ca zonă tampon, şi condamnă în unanimitate Rusia, alteori cu un vot împotrivă – cel al judecătorului rus de Mare Curte, din cei 17 judecători.

Puternicul instrument al CEDO: Responsabilitatea rusă fără drept de apel

Hotărârea în cazul Georgia versus Rusia vizând responsabilitatea pentru drepturile omului în regiunile ocupate, este un instrument foarte puternic, aşa cum o arată şi precedentul în Cazul Republicii Moldova şi a raioanelor de răsărit numite Transnistria. Mai mult, lansarea unui asemenea proces permite şi calificarea războiului ca atare şi formulele juridice de responsabilitate a părţilor, antrenând costuri şi drepturi la compensaţii oricui a avut de pătimit şi care se poate îndrepta spre statul ocupant- Rusia.

De altfel, nu întâmplător, Rusia a anunţat, în repetate rânduri, că nu se mai supune jurisdicţiei internaţionale, ba chiar a adoptat şi o hotărâre de natură constituţională care statuează preeminenţa Constituţiei ruse deasupra legii internaţionale, pentru a-i permite să fugă de responsabilitate. Totuşi acest act nu schimbă relevanţa în materie de imagine, dar şi de forţă juridică a unei asemenea decizii, Rusia fiind încă membru al Consiliului Europei.

Mai mult, hotărârea din 25 ianuarie anunţă şi cum vor fi judecate cazurile ocupării Crimeii şi agresiunii militare ruse în Estul Ucrainei, indiferent dacă la bază se află aparenţa unor forţe separatiste paramilitare în aşa-numita Republica Populară Donetsk respectiv Luhansk. Responsabilitatea vizând drepturile omului, inclusiv a dreptului de proprietate, este stabilită prin aceste precedente, şi acest fapt creează un instrument foarte important şi foarte puternic la dispoziţia statelor agresate şi cu conflicte îngheţate controlate de Rusia pe teritoriul lor. Cu atât mai mult cu cât multe din capetele de hotărâre sunt stabilite în unanimitate, adică şi cu judecătorul rus, altele cu 16-1, în Înalta Cameră.

Pe fond, Curtea atribuie responsabilitatea deplină Rusiei pentru situaţia drepturilor omului în regiunile ocupate Abhazia şi regiunea Tskhinvali-Osetia de Sud, dar şi în „teritoriile georgiene nedisputate ocupate”, pentru perioada 12 august-10 octombrie 2008 – considerate de jure momente ale prezenţei efective a Armatei ruse pe teritoriul georgian(Rusia a anunţat retragerea trupelor sale la acea dată) dar şi responsabilitatea după acea dată şi până astăzi, pentru controlul efectiv neîntrerupt al Rusiei în Abhazia, Osetia de Sud şi teritoriile georgiene nedisputate – e vorba despre înaintarea în continuare în teritoriul georgian spre autostrada Tbilisi-Batumi şi conductele de gaz BTE – Baku – Tbilisi – Erzerum şi petrol BTC – Baku-Tbilisi-Ceyhan, adică procesul numit „borderizare”mutarea liniei de contact în adâncul teritoriului georgian.


FOTO EPA-EFE

Perioada de ocupaţie propriu-zisă: Rusia responsabilă de acţiunile separatiştilor osetini, pe care-i controla

Cea mai controversată parte ţine de perioada 8-12 august, perioada războiului şi ostilităţilor propriu-zise, acolo unde Curtea nu acordă responsabilitate Rusiei, fiind vorba despre operaţiuni în derulare. Documentul nu marchează, deci responsabilitatea directă a Rusiei pentru perioada anterioară în zonele separatiste, la acest nivel (o face în alte două puncte, vorbind despre provocări ruse în perioada dinainte de 8 august pe un teritoriu georgian, în care trupele ruse au intrat formal în noaptea de 7/8 august).

Însă Hotărârea reţine faptul că, chiar dacă nu s-a aflat sub jurisdicţia Federaţiei Ruse, şi în perioada de război efectiv, Rusia a avut responsabilităţi, în contextul unui conflict inter-state(de remarcat plasarea explicită şi definirea părţilor): e vorba despre dreptul războiului, Convenţia de la Geneva, regulile dreptului umanitar internaţional, respectiv drepturile prizonierilor de război şi ale civililor în perioada de conflict efectiv.

La acest capitol, la tratamentul prizonierilor de război şi tortura – Articolul 3 al Convenţiei a fost încălcat şi Hotărârea face Rusia responsabilă de rele tratamente la adresa prizonierilor de război şi de tortură, chiar dacă nu probează efectiv responsabilitatea şi participarea directă a militarilor ruşi. Însă prozonierii de război cad sub jurisdicţia Rusiei chiar şi în perioada de conflict, deci şi pentru acţiunile aşa numitelor forţe din Osetia de Sud, pe care Rusia le controlează.

De altfel, chiar Hotărârea reţine explicit că tâlhărirea de către miliţiile sud-osetine s-a făcut asupra unor sate unde Rusia deţinea controlul, şi că a constatat „repetarea actelor de acest fel” şi „toleranţa oficială” din partea autorităţilor ruse, indiferenţa şi refuzul de a investiga reclamaţiile populaţiei civile respectiv de a trece la proceduri judiciare şi audierea corectă a plângerilor înregistrate pe teritoriul controlat. Documentul mai menţionează faptul că trupele ruse au asistat pasiv la scenele de tâlhărire a localnicilor de către miliţiile separatiste şi trupele paramilitare din jurul armatei ruse.

Responsabilităţile în faza luptelor dar şi continuitatea controlului şi responsabilităţii după retragerea formală a trupelor ruse se bazează pe un număr de precedente, între care cele din Transnistria sunt menţionate explicit. Aceste date subliniază forţa precedentelor inclusiv în cazurile Ucrainei ce vor veni pe masa Curţii, menţionând deopotrivă ocupaţia, dar şi „controlul efectiv neîntrerupt” exercitat de Rusia, cu referire la cazurile Loizidou v. Turcia, Cipru v. Turcia, Ilaşcu şi alţii v. Republica Moldova şi Rusia, Al-Skeini şi alţii v. Regatul Unit şi Catan şi alţii v. Republica Moldova şi Rusia.


FOTO EPA-EFE

Rusia a atacat şi ocupat teritoriile georgiene, potrivit hotărârii CEDO

Foarte important, ca şi în cazul Ilaşcu sau Catan, dar şi cel al şcolilor româneşti din Transnistria, Hotărârea notează şi publică formule juridice şi calificări explicite legate de războiul ruso-georgian chiar mai puternice decât Raportul Tagliviani – care nu are putere juridică şi e nuanţat. Hotărârea stabileşte explicit care sunt părţile în conflict – Rusia şi Georgia – faptul că avem de a face cu un conflict inter-statal, că vorbim despre o ocupaţie rusă neîntreruptă a Abhaziei, Osetiei de Sud/Regiunea Tskhinvali şi a „teritoriilor georgiene nedisputate” – care fac deosebirea între cele două regiuni separatiste şi restul teritoriului ocupat de Rusia sau sub controlul trupelor ruse, toate aflate explicit sub jurisdicţie şi responsabilitate rusă!

Astfel, deşi nu notează sursa separatismului şi prezenţa militară rusă anterioară declanşării conflictului, respectiv susţinerea separatismului cu trupe, arme, voluntari, paramilitari ruşi, paşaportizarea locuitorilor din regiunile separatiste – faţă de care Curtea nu fusese investită să se pronunţe – notează pentru perioada anterioară conflictului provocările şi schimbul de focuri între Rusia şi Georgia – dar care aveau loc pe teritoriul georgian, în Osetia de Sud/Regiunea Tskhinvali – cu referirea implicită la prezenţa rusă, necategorisită înainte de conflict. Dar raportul menţionează explicit faptul că vorbim despre regiuni ale Georgiei şi faptul că există o responsabilitate rusă faţă de provocările anterioare de pe teritoriul georgian din Abhazia şi Osetia de Sud, fără a se pronunţa însă asupra unei perioade neincluse în prezenta cerere cu care fusese investită Marea Curte.

Astfel, Hotărârea CEDO reţine că „cererea este formulată în contextul conflictului armat care a avut loc între Georgia şi Federaţia Rusă în august 2008”, după „o perioadă extinsă de tensiuni în creştere constantă, provocări şi incidente între cele două state”. De asemenea, Hotărârea reţine faptul că, în noaptea de 7 spre 8 august 2008 forţele georgiene au lansat un atac de artilerie asupra localităţii Tskhinvali, capitala administrativă a Osetiei de Sud (teritoriu georgian). Apoi, din 8 august 2008, „trupele ruse au pătruns în Georgia,” traversând prin Abhazia şi Osetia de Sud, înainte de a intra chiar „în regiunile de pe „teritoriul georgian nedisputat” ”.

Formulările califică fără echivoc teritoriul georgian, ocupaţia, intrarea trupelor regulate ruse pe teritoriul georgian, chiar dacă nu reţin explicit intrarea prin tunelul Roki dintre Osetia de nord şi Osetia de sud a trupelor din Comandamentul trupelor terestre în noaptea de 7/8 august 2008 – lucru demonstrat prin probe de partea georgiană, şi care ar fi determinat nevoia de a se mişca către întâmpinarea acestor trupe agresoare pe teritoriul naţional, inclusiv prin bombardarea trupelor ruse şi separatiste pro-ruse din Tskhinvali, pentru a nu fi prinsă armata georgiană între două focuri. De asemenea, Hotărârea face distincţie între teritoriile controlate de Rusia prin separatişti – altfel cum ar fi făcut provocări trupele ruse în acest teritoriu dacă nu existau înainte de 7/8 august – şi teritoriile georgiene nedisputate, fapt ce aduce şi semnalul de continuare a agresiunii şi extindere a ocupaţiei şi după 12 august, data încetării formale a focului.

Hotărârea mai menţionează prevederile acordului de încetare a focului din 12 august 2008 care notează neutilizarea forţei, sfârşitul ostilităţilor, revenrea trupelor georgiene în bazele de plecare şi a trupelor ruse în poziţiile anterioare începutului ostilităţilor. Din cauza nerespectării acordului de către partea rusă, un nou acord de implementare a fost semnat la 8 septembrie 2008 între preşedinţii Sarkozy şi Medvedev, ai Franţei – preşedintele în exerciţiu al Consiliului UE – şi Rusiei. Retragerea trupelor regulate s-a încheiat la 18 octombrie 2020. Despre acţiunile militare de după data formală a încetării focului şi despre retragerea formală şi nu efectivă a Rusiei de pe teritoriul georgian, Curtea nu se pronunţă.


FOTO EPA-EFE

Drepturile omului, încălcate. Pot cere compensaţie

Dacă consacrarea responsabilităţii Rusiei pe toată perioada şi calificarea Rusiei ca agresor şi ocupant, dar şi responsabil juridic de toate acţiunile desfăşurate în teritoriile ocupate după 12 august 2008 şi până astăzi, sunt rezultatele cele mai importante ale Hotărârii, nu mai puţin relevantă este hotărârea în sine vizând încălcarea drepturilor omului ce cade în sarcina Rusiei. Aceasta permite o avalanşă de cereri de compensare pe toate liniile împotriva statului rus, inclusiv în ceea ce priveşte proprietatea privată din regiunile ocupate/separatiste.

Stabilirea funcţionării jurisdicţiei Federaţiei Ruse pe temele de respectare a drepturilor omului, cu care a fost învestită Curtea, e la fel de importantă, mai ales că este menţionată o bază de date concludentă a EU Fact-Finding Mission, OSCE, Consiliul Europei, Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Amnesty International şi Human Rights Watch, rapoarte care converg şi care se susţin cu cei 33 de martori audiaţi şi cu documentele şi probele propuse de către Georgia, dar şi cu imaginile din satelit aflate la dosarul cauzei şi solicitate în investigaţie. Cei 17 judecători ai Marii Camere a CEDO au mai stabilit, de data asta direct, chiar dacă fără a pronunţa explicit, epurarea etnică a georgienilor pe teritoriile ocupate prin interzicerea dreptului de a reveni acasă a celor plecaţi şi prin strămutarea forţată a altora direct sau prin condiţiile stabilite administrativ pentru ei, pe teren.

Concret, la 25 ianuarie, Marea Curte a pronunţat în cauza Georgia versus Rusia (II) – cererea no. 38263/08, în unanimitate(deci şi cu votul judecătorului rus) faptul că:

  • Civilii georgieni deţinuţi de către numitele forţe ale Osetiei de Sud între 10-27 august(deci şi perioada ostilităţilor) cad sub jurisdicţia Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului.
  • Conduţiile de detenţie a circa 160 de civili georgieni sunt marcate de acte de umilire, de tratamente degradante şi inumane, respectiv Articolul 3 al Convenţiei relativ la interzicerea torturii.
  • Încălcarea Articolului 5 al Cartei relativ la dreptul la libertate şi securitate, încălcat prin detenţia arbitrară a civililor georgieni în August 2008 revine tot în sarcina Rusiei.
  • Prizonierii de război deţinuţi în Tskhinvali între 8 şi 17 august 2008 de către forţele Osetiei de Sud cad şi ei sub jurisdicţia Rusiei în materie de drepturi ale omului.
  • Federaţia Rusă avea obligaţia potrivit Articolului 2 din Convenţie – dreptul la viaţă – să investigheze eficient şi adecvat nu numai evenimentele care au avut loc după încetarea ostilităţilor, ci şi evenimentele din perioada activă a luptelor.

Deci, şi în cazul civililor, şi al prizonierilor de război, aici se întinde responsabilitatea Rusiei şi în perioada de conflict şi pronunţarea este în unanimitate.

În rest, cu 11 voturi la 6, Curtea a decis că perioada luptelor, 8-12 august, nu a căzut, ca responsabilitate, în privinţa drepturilor omului în general, în jurisdicţia Federaţiei Ruse.

Pe de altă parte, pentru perioada de după încetarea focului, Curtea a decis cu 16-1(fără judecătorul rus) că:

  • Toate evenimentele de după încetarea ostilităţilor - acordul de încetare a focului din 12 august 2008 - au căzut sub responsabilitatea Rusiei;
  • Au fost încălcate articolele 2- dreptul la viaţă, 3 – interzicerea torturii, 8 – respectarea vieţii private şi de familie, a casei şi a corespondenţei, şi Articolul 1 protocolul 1 – dreptul de proprietate, cu responsabilitatea administrativă a Rusiei.
  • S-au înregistrat acte de tortură împotriva prizonierilor de război georgieni, cu responsabilitatea administrativă a Rusiei;
  • Blocarea revenirii cetăţenilor georgieni în Abhazia şi Osetia de Sud cade în responsabilitatea Rusiei (epurarea etnică indirectă)
  • Au fost practici administrative contrare articolului 2 protocolul 4 din Convenţie relativ la incapacitatea georgienilor de a reveni la casele lor (partea activă a contribuţiei la epurarea etnică de facto);
  • Federaţia Rusă a încălcat obligaţiile ce-i revin potrivit articolului 38 – sub pretextul secretului, nu a comunicat date despre operaţiunile sale militare.

Deşi Curtea nu a decis în ce formă şi care e mărimea unei „satisfacţii depline” a petenţilor pentru încălcarea drepturilor lor, Hotărârea este o mare victorie pentru Georgia şi, consecutiv, o înfrângere usturătoare pentru Rusia lui Putin, care merge pe drumul condamnărilor succesive pentru comportamentul său în toate acţiunile ofensive şi de ocupaţie în fostele state sovietice, în conflictele îngheţate, cu consecinţe majore de perspectivă asupra responsabilităţilor sale în timp, inclusiv cele materiale. Compensaţiile pentru aceste prejudicii urmează a fi stabilite separat. Părţile au un an pentru a formula comentarii la Hotărâre.