Rusia: Companiile vizate de sancţiunile UE şi SUA, ajutate cu bani de la pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile ruseşti vizate de sancţiunile impuse de UE şi SUA vor primi sprijin financiar din partea statului rus, apelând inclusiv la Fondul de rezervă pentru pensii.

Ministerul pentru Dezvoltare Economică din Rusia promite să spijine principalele corporaţii de stat din Rusia. Ministrul dezvoltării economice din Rusia, Aleksei Uliukaev, a precizat că autorităţile pot apela şi recurge la diverse forme de sprijin, cum ar fi, de exemplu, regimul tarifar vamal, sprijinul financiar direct de la buget, folosind inclusiv Fondul de rezervă pentru pensii şi Fondul Naţional al Bunăstării, informează postul de radio Ecoul Moscovei.

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au extins, pe 12 septembrie, sancţiunile împotriva Rusiei şi au inclus pe lista companiilor vizate de sancţiuni Sberbank, companiile energetice de stat şi private Gazprom, Lukoil, Surgutneftegaz, Transneft şi Gazprom Neft, precum şi cinci corporaţii de stat din sectoarelor apărare şi tehnologii înalte.

După cum a anunţat Trezoreria SUA, Washingtonul a interzis, în principal, exportul de servicii şi echipamente pentru companiile energetice ruse. Sub incidenţa sancţiunilor a intrat şi corporaţia Rosteh. Uniunea Europeană a anunţat vineri extinderea măsurilor restrictive împotriva Rusiei, în contextul evoluţiei situaţiei din Ucraina.

Noile sancţiuni interzic finanţarea a trei mari companii ruseşti din domeniul apărării, printre care OboronProm. Alte nouă firme din nu pot importa tehnologii din UE. Trei mari companii din sectorul energetic, Rosneft, Transnefti şi Gazpromnefti, nu pot lua împrumuturi din UE.

De asemenea, cinci mari bănci din Rusia, printre care Sberbank şi Gazprombank, au acces limitat pe piaţa internaţională de capital. Instituţiile financiare nu mai pot primi împrumuturi din Uniunea Europeană.

24 de persoane, printre care noii lideri din Donbas, membrii Guvernului din Crimeea, precum şi decidenţi şi oligarhi ruşi, au fost adăugate pe lista celor vizaţi de noile sancţiuni. În rândul acestora a intrat şi controversatul deputat rus Vladimir Jirinovschi, precum şi legislatorul Oleg Lebedev, care este prim-vicepreşedintele Comisiei Dumei de Stat pentru relaţiile cu ţările CSI. Totuşi, UE va face până la sfârşitul lunii o evaluare a progreselor din Ucraina şi ar putea revizui sau chiar abroga noile măsuri punitive.

Moscova a anunţat că ar putea adopta şi ea măsuri ce vor afecta importurile de maşini sau produse din industria uşoară din Europa şi Statele Unite.

Potrivit unui consilier de la Kremlin, Ministerul Economiei a pregătit deja lista produselor care vor fi vizate de noile măsuri, pe lângă produsele alimentare aflate deja sub embargo.

Este vorba, de exemplu, de importurile de automobile, în primul rând, de cele la mâna a doua, sau produsele din industria uşoară, printre care anumite tipuri de îmbrăcăminte, pe care Rusia poate să le producă singură.

După anunţarea noilor sancţiuni impuse americani şi europeni, rubla rusească a atins un nou minim istoric faţă de dolar. De asemenea, au fost înregistrate căderi la cele mai importante burse din Rusia.

 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite