Rusia avertizează Statele Unite şi Canada privind decizia acestora de a furniza armament Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajul unui tanc ucrainian T-64Bm/ Foto: EPA
Echipajul unui tanc ucrainian T-64Bm/ Foto: EPA

Rusia a avertizat Statele Unite şi Canada cu privire la consecinţele furnizării de armament guvernului de la Kiev. Pyotr Ilyichev, adjunctul reprezentantului Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, a afirmat că o astfel de decizie ar împinge Kievul în noi aventuri militare.

Oficialul rus a comentat informaţiile apărute în presa occidentală conform cărora Canada urmează să ofere companiilor de armament licenţe pentru exportul în Ucraina, şi că, în ceea ce priveşte companiile americane, şi în special producătorul de grenade Airtronic USA, „deja livrează arme către Kiev, cu aprobarea tacită atât a Departamentului de Stat cât şi a Pentagonului, în ciuda faptului că nu există încă o decizie oficială a administraţiei Trump în această privinţă”.

„Vrem să recomandăm celor ce militează pentru astfel de decizii cât şi factorilor de decizie din aceste ţări să se gândească la responsabilitatea pe care o au. Este evident că alimentarea Ucrainei cu armament canadian şi american va împinge conducerea acestei ţări, ce a sabotat acordurile de la Minsk, către noi aventuri militare. Toată lumea trebuie să înţeleagă că prezentul conflit din regiunea Donbass nu va fi rezolvat prin mijloace de forţă, iar cei ce aleg să înarmeze criminalii vor purta responsabilitatea pentru victimele acestui conflict”, a afirmat Ilyichev.

Anterior, Canada Gazette - publicaţia oficială a guvernului canadian, anunţase că Ucraina a intrat în lista ţărilor către care sunt permise exporturile de armament.

Oficialii ruşi au criticat constant guvernele occidentale, şi în special Statele Unite, de fiecare dată când a fost ridicată posibilitatea de a furniza armament Kievului. În urmă cu câteva luni, ministerul de Externe rus a catalogat orice decizie de această natură drept „o măsură ce pune paie în foc”, ale cărei efect nu poate fi decât o escaladare a acestui conflictul.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite