Rusia a anunţat consemnarea la sol a întregii flote de avioane SU-27 după prăbuşirea unui astfel de aparat în apropiere de Moscova VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aviaţia rusă a anunţat consemnarea la sol a întregii flote de avioane de vânătoare model Suhoi-27, după ce o asemenea aeronavă s-a prăbuşit joi dimineaţă în apropiere de Moscova din cauza unei probleme tehnice, militarul care pilota avionul a decedat, scrie Reuters.

Viktor Bondarev, comandantul forţelor aeriene, a ordonat ca avioanele de vânătoare model SU-27 să nu părăsească bazele militare până ce nu se clarifică motivul prăbuşirii.

Rusia ar deţine mai mult de 300 de asemenea avioane de luptă, iar câteva dintre ele au încălcat anterior spaţiul aerian al statelor vecine, în incursiuni scurte deasupra regiunii baltice.

Accidentul aviatic, care a avut loc miercuri, a implicat un avion SU-27 ce făcea parte din echipa de acrobaţii aeriene a ”Cavelerilor Ruşi”.

Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a precizat că pilotul nu a avut timp să tragă maneta de urgenţă pentru catapultaree, întrucât şi-a folosit ultimele secunde pentru a îndepărta avionul de o zonă rezidenţială.

Avionul Suhoi-27 se întorcea la baza militară şi nu avea la bord arme sau muniţie. 

Între timp, o echipă a ministerului Apărării a fost trimisă la locul accidentului pentru a determina motivele care au dus la prăbuşire.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite