Rusia anunţă că va lua contramăsuri la întărirea prezenţei NATO în Europa de Est

Rusia anunţă că va lua contramăsuri la întărirea prezenţei
NATO în Europa de Est

Serghei Soigu FOTO EPA-EFE

Ministerul rus al Apărării va lua măsuri complexe, ca răspuns la întărirea prezenţei NATO la graniţele vestice ale ţării, a transmis ministrul Apărării Serghei Şoigu, miercuri, potrivit agenţiei TASS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbind despre climatul militar şi politic actual, Şoigu a atras atenţia asupra faptului că NATO continuă să-şi sporească forţele militare în Estul Europei şi asupra desfăşurării sistemelor defensive ale SUA în Polonia şi România, precum şi asupra cooperării americanilor cu Finlanda şi Suedia.
 
„Vom lua contramăsuri pentru a contracara ameninţările emergente”, a subliniat Şoigu.

Ministrul Apărării a precizat că Districtul Militar de Vest va primi peste 1.300 de noi echipamente de tehnică militară până la sfârşitul acestui an, pentru a îmbunătăţi structura de luptă. Acestea vor include apărarea de coastă, aeriană şi trupe logistice, a subliniat Şoigu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: