Este vorba despre partea publică a rapoartelor, a sintezelor numite Global Threat Assessment, semnate una de către Vincent R. Stewart, general locotenent din US Marine Corps şi director al DIA, informaţiile militare americane, şi altul de către James R. Clapper, Directorul National Intelligence, comunitatea de informaţii americane. De altfel, cele două documente împreună cu declaraţiile în faţa celor două comisii (în fapt cu acelaşi conţinut public) constituie cele mai importante documente publice care vorbesc despre starea lumii în care trăim astăzi.

Rusia ameninţarea esenţială la adresa păcii, securităţii şi a intereselor occidentale

Şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA, James Clapper, a prezentat un raport în faţa Congresului SUA despre pericolul care poate proveni din ţările străine, oprindu-se în particular la pericolul din partea Rusiei. Aici raportul este extrem de critic şi de specific şi indică multiple direcţii: cibernetic, rachete cu rază mică şi medie de acţiune, bruierea sateliţilor şi comunicaţiilor cosmice. În ceea ce priveşte ameninţările clasice, ameninţarea în zona Arctică, războaiele din Ucraina şi Siria şi presiunile militare asupra statelor vecine sunt cele mai periculoase, ca şi dorinţa Moscovei de a se afirma ca hegemon în cadrul Eurasiei.

Potrivit raportului, Rusia este capabilă prin intermediul internetului să atace obiecte de infrastructură, să colecteze informaţii, să efectueze operaţiuni de influenţă. În al doilea rând, Rusia prin intermediul reţelei va influenţa opinia publică, folmulând o conjunctură care îi convine. În raport se menţionează că Moscova publică pe site-urile comerciale dezinformări, pentru a crea haos în publicaţiile web. Clapper menţionează şi pericolul din partea Rusiei în sfera cosmică. Moscova perfecţionează abilităţile militarilor săi şi a sateliţilor de urmărire, efectuând operaţiuni tot mai complicate: Moscova dezvoltă activ armele cosmice, desfăşoară aparatajului de bruiaj a semnalelor de pe satelit şi dezvoltă armamentelor cu laser pentru „orbirea” sateliţilor de urmărire SUA şi a sistemelor anti-rachetă.

Agresivitatea şi operaţiunile militare în vecinătate, în Ucraina şi Siria sunt de asemenea ameninţări directe la adresa SUA şi a politicilor occidentale în regiune, fiind menite să blocheze orice interes occidental, cu preţul amplificării tensiunilor, conflictelor, blocării negocierilor şi alterării oricărei soluţii care nu respectă interesul explicit al Rusiei. „În pofida crizei economice din Rusia, Kremlinul intenţionează şi în continuare să implementeze politica dură şi în 2016. Rusia este gata să folosească pe ascuns forţele militare şi militarizate în statul vecin. Astfel Kremlinul doar va continua să continue presiunile aspra vecinilor, inclusiv şi ţările membre NATO”.

Rusia îşi arogă statutul de superputere şi hegemon în formatul său Eurasia, şi, potrivit datelor serviciului de informaţii din SUA, Kremlinul doar va amplifica presiunile asupra ţărilor vecine pentru a le impune să participe la crearea Uniunii Economice Euro-Asiatice.

În conflictul din Siria, Clapper a menţionat că Kremlinul este în stare să susţină regimului lui Bashar al Assad, pentru a restabili controlul asupra localităţilor, însă nu poate schimba situaţia în totalitate. În raport se menţionează despre intenţia Moscovei de a juca „cartea kurdă” cu Turcia.

Pentru cei ce pun situaţia din Siria, de exemplu, pe seama unei posibile înţelegeri SUA-Rusia dincolo de formatul Geneva, această declaraţie în faţa Confresului aruncă în aer definitiv orice speculaţie, dar relevă, pe de altă parte, slăbiciunea administraţiei Obama la sfârşit de mandat şi eşecul major al abordării diplomatice a situaţiei din Siria care permite, iată, Rusiei să preia iniţiativa şi să creeze răni profunde SUA şi UE, ba chiar subminarea politicilor de conciliere şi negociere a unei soluţii definitive pentru Siria.

De altfel, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Washington, Serghei Kisleak, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că relaţiile dintre Washington şi Moscova se află într-o "stare dificilă, deplorabilă," şi au ajuns, în ultimii ani, la cel mai scăzut nivel de după sfârşitul Războiului Rece. "Dialogul pe care îl aveam s-a restrâns semnificativ. Am avut capacitatea de a încheia Războiul Rece, dar nu am putut consolida pacea ulterior acestuia. Nu am reuşit să creăm un tipar real al relaţiilor noastre, iar acest aspect determină o vulnerabilitate accentuată a acestora", a precizat oficialul rus.

Deja la nivelul comunităţii de informaţii şi a Pentagonului există presiuni uriaşe asupra Departamentului de Stat şi a Casei Albe să revizuiască abordările şi să decidă rapid reintrarea în formulă combativă a tuturor instrumentelor SUA, în caz contrar problema nefiind aceea a unei victorii masive a Rusiei, cât a aruncării definitive în aer a Orientului Mijlociu, un dezastru al războiului sectar şi implicarea pe teren a tuturor statelor regiunii, totul din simpla ambiţie a Rusiei de a-şi consolida zona de interdicţie aeriană şi navală din provincia Siria Al Latakia.

„Instabilitatea impredictibilă” este noua normalitate

În faţa celor două comisii, la ore diferite, James Clapper a prezentat acelaşi raport public despre ameninţările globale. Un avertisment asupra lumii impredictibile în care trăim, asupra instabilităţii cronice accentuate şi asupra faptului că aceasta e “noua normalitate”. Perioada de tranziţie de după Războiul Rece s-a încheiat, dar nu în forma pe care o aşteptam cu toţii, o tranziţie de la o formă de stabilitate la un alt aranjament de aceeaşi natură. Avem de a face cu o tranziţie spre instabilitate, impredictibilitate, aflux de crize în cascadă, crize suprapuse şi interdependente, incertitudine şi stres major pentru decidenţii de la toate nivelurile. Globalizarea se accentuează şi accelerează procesele, ambiţiile şi reaşezările internaţionale nasc conflicte cu impact major şi ameninţare la adresa păcii, securităţii şi stabilităţii lumii. Iar aceasta e realitatea în care va trebui să trăim în următorii 20 de ani, o generaţie. Aceasta e realitatea constantă către care ne-a dus tranziţia şi la care trebuie să ne adaptăm.

În fapt ceea ce ne spune şeful comunităţii de intelligence americane este că lumea s-a schimbat, e mai violentă iar ameninţările vin în special la adresa lumii occidentale, a lumii civilizate. În cifre, peisajul arată astfel: extremiştii violenţi şi jihadiştii activi în 40 de state, 7 state eşuate, cu colapsul autorităţilor centrale, 14 au regimurile ameninţate, cu instabilitate, violenţă şi colapsul statal. 59 de state sunt ameninţate cu instabilitatea puternică în 2016. Migranţii au ajuns la 60 de milioane şi afectează puternic Europa, Africa, Asia şi Americile în timp ce Europa este sub cea mai mare presiune, cu valurile de imigranţi în creştere substanţială.

Între ameninţările anului reţinute de către Clapper, care accentuează cele create de comunitatea umană şi liderii acestora, prin proastă guvernanţă, se numără vremea extremă, schimbările climatice, degradarea mediului, creşterea cererii de alimente şi apă, decizii politice şi administrative proaste la nivel intern, infrastructura neadecvată, bolile infecţioase şi pandemiile dublate de vulnerabilităţile în domeniul industriei farmaceutice pentru a contracara bolile.

În ceea ce priveşte tehnologiile şi ameninţările cibernetice, Clapper reţine faptul că inovaţiile tehnologice vor abea un impact din ce în ce mai mare asupra modului de viaţă al comunităţilor umane, în special a celei occidentale. Deşi necesară dezvoltării economice şi creşterii standardelor de viaţă, tehnologia crează noi vulnerabilităţi în special prin Internetul Lucrurilor, care leagă mii de device-uri, teminale de orice fel, de unde şi capacitatea de acces multiplu mai peste tot. Pe de altă parte, Inteligenţa Artificială, capacitatea computerelor de a lua singuri decizii, va afecta fundamental piaţa muncii şi va crea vulnerabilităţi suplimentare majore.

La nivel cibernetic, cele mai ameninţătoare programe sunt cele ale Rusiei şi Chinei. China se concentrează pe atacuri de spionaj economic, în timp ce Rusia este preocupată de utilizarea pentru scopuri strategice a capabilităţilor cibernetice de spionaj. Acestora li se alătură Iranul şi Coreea de Nord, cu capabilităţi tot mai importante, şi o multitudine de actori non statali cu asemenea capabilităţi, între care ISIL Stat Islamic şi criminalii cibernetici care vizează sistemul bancar.

Terorismul este mai prezent ca niciodată, prin cel mai mare număr de organizaţii sunite violente şi extremiste şi safe heaven ca niciodată în istorie. Mai mult, ne confruntăm tot mai mult cu “inamicul din cetate”, teroriştii de la noi de acasă: peste 38.300 luptători străini din peste 120 de state, între care peste 6900 din ţările occidentale, au călătorit şi luptat în Siria şi Irak sub faldurile ISIL, de la declanşarea conflictului. Ei revin cu abilităţi de luptă şi capacitatea de a organiza şi lansa atacuri sofisticate în mijlocul oraşelor occidentale.

ISIL a devenit mai puternică decât a fost vreodata Al Qaeda. Are 7 ramuri deja stabilite, cu activităţi independente, şi altele în curs de a fi elaborate. Dacă a început prin radicalizare şi influenţa lupilor singurateci din occident, a continuat prin inspirarea şi susţinerea celulelor de aici şi chiar planifică atacuri în Europa şi în SUA în 2016. Al Qaeda şi-a dovedit rezilienţa, în ciuda pierderii conducerii centrale şi decimării organizaţiei de acţiunile anti-teroriste, AQAP din Yemen şi Frontul Al Nusra în Siria sunt cele mai puternice şi capabile structuri.

Şi în partea şiită avem ameninţări ce vin de la Iran, cel mai mare sponsor al terorismului, potrivit raportului, împreună cu Gărzile Revoluţionare şi Al Quds, organizaţia teroristă Hezbollahul libanez şi alte miliţii şiite proxy. Ele reprezintă ameninţări teroriste la adresa SUA şi a aliaţilor săi peste tot în lume. La aceştia se adaugă teroriştii locali, de acasă, homegrown violent extremists, al căror număr este în creştere exponenţială.

Iranul are nevoie de un an până la bomba atomică, dacă vrea să o producă

Armele de distrugere în masă, WMD, Coreea de Nord este principala ameninţare, chiar dacă propaganda sa exagerează realizările. Pretinsa lansare de satelit “cu succes” probează aspiraţia sar şi capabilităţile balistice în creştere, aşa cum arma nucleară „cu hidrogen” este necredibilă, deci Coreea de Nord nu a ajuns la fisiune nucleară, dar continuă testele nucleare, doreşte armă strategică şi studiază formula unei rachete nucleare ce poate fi lansată de pe un submarin. Ameninţă direct SUA.

Dar cele mai capabile state rămân Rusia şi China. Rusia îşi modernizează armata în general şi arsenalul nuclear, în ciuda problemelor economice, în timp ce China o face în egală măsură şi dezvoltă o tehnologie sigură pentru “a doua lovitură”, care să asigure Distrugerea Reciproc Asigurată, deci să-I permită să securizeze protecţia faţă de prima lovitură, asumându-şi, totodată, că nu va utiliza prima arma nucelară. Nu este cazul Rusiei, care are cel mai capabil arsenal nuclear, şi continua o modernizare agresivă a arsenalului său inclusive dezvoltând o rachetă de croazieră ce încalcă Tratatul INF, al rachetelor cu rază medie de acţiune. În cazul Rusiei, există şi referirea doctrinară la utilizarea armei atomice dacă îi sunt afectate interesele sau îi este ameninţată securitatea în războaie regionale convenţionale.

Cea mai mare realizare pare să fie acordul privind controlul activităţii nucleare a Iranului. JCPOA a fost introdus pentru a lărgi timpul necesar producerii unei bombe nucleare iraniene de la câteva luni la un an, iar inspecţiile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică ajută la acest deziderat. Raportul Clapper susţine că e posibil ca Iranul să considere acordul JCPOA drept un mijloc pentru ridicarea sancţiunilor şi prezervarea unei capabilităţi nucleare, dar va dovedi aderarea la aceste idei în timp şi va evita producerea unei arme atomice.

În materie de arme chimice, Irakul şi Siria sunt cele mai expuse. Aici s-a şi utilizat arma chimică de câteva ori de către regimul sirian al lui Bashar al Assad împotriva opoziţiei chiar şi după ce Siria a semnat Convenţia privind Armele Chimice, şi a predate tot arsenalul său. Şi ISIL a folosit gaz muştar în luptă, devenind succesorul atacului cu gaz sarin din metroul din Tokyo, de către secta Aum Shinrikyo, în 1995.

Rusia şi China domină ameninţarea cu spionajul global

Armata SUA ca şi celelalte armate cu un grad înalt de tehnologizare, sofisticare şi legătură la sateliţi, până la dependenţă de interfaţa de comunicare în spaţiu, a determinat dezvoltarea de capabilităţi pentru a distruge sau perturba serios această capabilitate. Există 80 de state cu programe spaţiale, dintre care Rusia şi China sunt cele mai avansate în tehnologie spaţială şi anti-spaţială. Astfel, Rusia dezvoltă capabilităţile pentru a distruge sau întrerupe comunicaţiile prin satelit, în timp ce China îşi dublează efortul cu capabilitatea rachetelor care doboară sateliţii, iar realizările sale sunt deosebite în acest domeniu.

Dar poate cea mai puternică ameninţare rămâne spionajul clasic al statelor împotriva SUA şi a aliaţilor săi Din nou, Rusia şi China, urmate de Iran şi Cuba, sunt statele cu cele mai elaborate şi capabile programe de spionaj clasic, urmate de numeroase entităţi non-statale cu ţinte precise. Clapper susţine în raport că vorbim despre o ameninţare cu spionajul “persistentă, complexă şi în evoluţie”. Ţintele fundamentale sunt deciziile politice, militare, economice şi informaţia tehnologică. La acestea se adaugă “ameninţarea din interior”, adică posibilitatea ca personae din sistemul de intelligence american şi aliat, din cel poltiic, militar, economic, tehnologic, de intelligence să folosească avantajul accesului la date clasificate şi critice pentru a colecta şi prelua informaţii sensibile şi să le vândă la inamic. E ameninţare constantă, iar fenomenele Snowden şi Wikileaks au un impact major asupra evoluţiilor în materia contra informaţiilor.

Criminalitatea transfrontalieră internaţională rămâne, de asemenea, o ameninţare constantă la adresa securităţii globale. Problema majoră relevată de către Clapper în cadrul audierii vizează cu precădere traficul de droguri, mai ales că raportul prezintă o dublare a cantităţilor de heroină capturate în SUA din 2010, peste 10.000 de personae au murit de supradoză de heroină în 2014, majoritatea amplificate cu Fantanyl, un drog de 30-50 de ori mai puternic ca heroina. În acelaşi an au murit peste 28.000 de persoane de consum de opiace. De asemenea consumul de cocaine, capturile şi decesele au crescut substanţial.

Mai multe operaţiuni militare transfrontaliere decât în 1973, vârful Războiului Rece, în războiul israeliano-arab

Poate cea mai imporantă parte a raportului Clapper o reprezintă conflictele, crizele şi ameninţările regionale. După ce a marcat faptul că Rusia e principalul actor turbulent din sistem, Şeful NDI prezintă trecerea în revistă a principalelor problem şi ameninţări regionale, care au fost în schimb prezentate elaborate în raportul DIA care s-a concentrate exact pe partea de conflicte şi ameninţări militare regionale şi mai puţin pe cele globale, restrânse strict la ameninţările la adresa personalului militar american.

Cea mai mare parte a raportului Clapper pe această temă, aproximativ jumătate din raportul rezervat ameninţărilor globale, vizează Rusia. Totuşi primul paragraf, cu o semnalizare extrem de importantă a ierarhiei ameninţărilor regionale, este reyervat Chinei şi acţiunilor sale în Asia de Sud-Est. Cea mai importantă reformă militară din existenţa Chinei este remarcată în parallel cu politica externă asertivă a Beijingului, dar şi cu problemele de încetinire a creşteri economice a acesteia. Însă construcţia insulelor artificiale avansate în Marea Chinei de Sud şi Est ameninţă să creeze instabilitate şi e sursa unor ameninţări majore. Raportul complet prezintă mai elaborate situaţia dar extinde prezentarea la actori multipli, deşi păstrează raportul de ameninţări şi substanţa lor când vorbeşte despre Rusia, aşa cum am văzut mai sus.

În prezentarea la audierea din faţa comisiilor senatului, cea de Apărare şi cea de Intelligence, James Clapper este la fel de specific şi în ceea ce priveşte Rusia, recunoscând în premieră câteva elemente fundamentale: demonstrarea capabilităţilor militare şi a capacităţii de proiecţie a lor, asumarea statutului de putere globală şi tentative de a impune recunoaşterea ca putere globală dincolo de capabilităţile şi statutul său real al forţei, capacitatea de menţinere a sprijinului intern pentru regim şi pentru aventurile militariste, promovarea intereselor ruse la nivel global, nu numai ca putere regională cum îşi asuma până de curând.

De asemenea i se concede Rusiei demonstrarea unor îmbunătăţiri substanţiale ale capabilităţilor sale militare ca şi creşterea încrederii Rusiei de a le utiliza. Totuşi sunt marcate şi slăbiciunile date de recesiunea economică determinate de prăbuşirea preţurilor petrolului şi de sancţiunile economice. Contracţia economică de 4% în 2015 se va extinde, cel mai probabil, şi în anul 2016. Însă asta nu schimbă substantial interesele Rusiei în Ucraina care sunt menţinerea influenţei pe termen lung asupra Kievului, blocarea integrării sale în instituţiile occidentale.

Putin este recunoscut ca fiind primul lider rus după Stalin, acceptând succesiunea la tratate a Federaţiei Ruse faţă de URSS, care a extins teritoriul său. În plus, Putin a realizat prima acţiune militară de anvergură în Siria după incursiunea şi invadarea Afghanistanului.

În Irak, ISIL pierde teritoriu şi oameni în faţa coaliţiei multinaţionale şi capacitatea sa se va reduce, în schimb rămâne o ameninţare formidabilă în regiune. Siria este spaţiul cel mai periculos, unde se intersectează cele mai multe forte miltiare ale unor naţiuni rivale, inclusiv nucleare, iar regimul susţinut de Rusia, Iran şi numeroase miliţii face paşi înainte deşi va continua să se confrunte cu lipsa de personal, fapt care va submina obiectivele sale, deşi opoziţia e divizată, are mai puţine putere de foc şi mai puţini oameni, luptând deseori între diferitele grupări. Situaţia cea mai de impact rămâne în domeniul umanitar în Siria, acolo unde peste jumătate din populaţie o reprezintă refugiaţi – 4,4 mln – şi IDP’s – 6,5 mln dislocaţi intern.

Libia reprezintă o preocupare în creştere, după ce Guvernul de Unitate Naţională este greu acceptat de cele două ramuri componente şi se mişcă greu în direcţia stabilizării şi securizării ţării. Oricum dificultatea e majoră din cauza prezenţei sutelor de miliţii locale şi a impactului major al celei mai importante baze a ISIL din afara Siriei şi Irakului, cu fracţiuni puternice la Sirte, Benghazi şi Tripoli, dar şi în majoritatea regiunilor ţării.

Yemenul este un stat eşuat unde ISIL şi AQAP au extins recrutările şi controlul territorial profitând de războiul autorităţilor cu hitiţii. Dacă military lucrurile par să se menţină pe aceleaşi coordinate, situaţia economică şi umanitară se va prăbuşi substantial în continuare. Iranul continua implicarea directă în Siria, Irak şi Yemen, declarând SUA drept duşman şi să extindă cooperarea militară cu Rusia în special în Siria, unde susţine regimul. În acelaşi timp, Afghanistanul rămâne o preocupare majoră şi un risc de stabilitate prin incapacitatea sa de a controla situaţia internă, atacurile continue ale talibanilor, rolul major al lorzilor războiului locali şi problem financiare şi economice cronice, toate suprapuse pe riscul prăbuşirii puterii de la Kabul, a imploziei regimului.

Dacă aceste secvenţe din prezentarea orală în faţa celor două comisii subliniază nivelul de instabilitate şi impredictibilitate al lumii, gradul de tectonicitate şi ameninţările globale, ele relevă doar o parte din conţinutul celor două rapoarte scrise. Worldwide Threat Assessment al lt. gen. Vincent R. Stewart, şeful DIA, şi raportul similar omonim al DNI, James R. Clapper acoperă mult mai multe componente şi arată că suntem într-o adevărată furtună perfectă la nivelul securităţii globale, şi că lumea trebuie să aloce mai multe resurse şi să accepte concomitent un nivel mai mare de risc în viaţa de zi cu zi în anii ce vin.