Istoricul rus descoperit cu braţele iubitei într-un rucsac a dezvăluit la tribunal motivele crimei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reputatul istoric rus descoperit cu braţele iubitei sale, fosta sa studentă, într-un rucsac, după ce, fiind beat, a căzut în apele râului Moika, din oraşul Sankt Petersburg, a explicat la tribunal cum a ajuns să-şi omoare partenera, relatează CNN.

Oleg Sokolov, în vârstă de 63 de ani, profesor de istorie la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, a încercat weekendul trecut să scape de cadavrul iubitei sale, Anastasia Yeshchenko, pe care a împuşcat-o , aruncând părţi din trupul acesteia în râul Moika, din centrul oraşului, însă s-a împiedicat şi a căzut. Scos din apă, asupra lui s-a găsit un rucsac în care se aflau braţele tinerei de 24 de ani şi un pistol neletal. Celelalte părţi ale cadavrului au fost descoperite în apartamentul său.

 „Mă căiesc amarnic”, a declarat Sokolov care a izbucnit în plâns luni la tribunal, potrivit presei locale.

 A povestit că a locuit cu victima timp de 5 ani şi intenţiona să se căsătorească cu ea.

„O consideram mireasa mea şi le-am spus prietenilor că o voi lua de soţie”, a spus profesorul care a relatat că între ei a izbucnit o ceartă legată de fetele acestuia pe care iubita lui le criticase. Însă relaţia lor era deja una tensionată, fata mutându-se din locuinţa lor, potrivit New York Post. 

Yeshchenko, născută în oraşul Krasnodar din sudul Rusiei, a colaborat cu Sokolov în proiecte de cercetare după ce i-a fost studentă la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. Potrivit agenţiei de presă ruse TASS, autorităţile cercetează incidente în care profesorul şi-ar fi bătut studenţii. El era descris de studenţii săi ca un profesor talentat care putea interpreta rolul lui Napoleon şi pe cele ale generalilor săi, dar care se comporta bizar cerând să i se spună „sire”.

Sokolov, expert în istoria militară a Franţei şi profesor la catedra de istorie modernă şi contemporană a Universităţii, era pasionat de epoca napoleoniană şi apărea îmbrăcat în haine din acele vremuri, el lucrând şi în calitate de consultant pentru filme istorice.

Profesorul era angajat al Institutului Social de Studii Economice şi Politice (ISSEP), şcoală fondată de fosta deputată de extremă dreaptă Marion Marechal, nepoata lui Marine le Pen, liderul partidului francez National Rally.

„Am aflat cu groază despre crima atroce pe care ar fi comis-o Oleg Sokolov. Profesor la catedra de istorie modernă de la Universitatea Sankt Petersburg, director de cercetare invitat la Şcoala Practică de Înalte Studii de la Sorbona, decorat cu Legiunea de onoare franceză, ne e greu să ne imaginăm că a fost capabil de acest act odios", a explicat sâmbătă, într-un comunicat, ISSEP.

Solokov este reţinut la centrul de detenţie Kresty pe timpul procesului.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite