Războiul informaţional naşte monştri: strateg rus recomandă un bombardament nuclear asupra Yellowstone pentru a distruge SUA

Războiul informaţional naşte monştri: strateg rus recomandă un bombardament nuclear asupra Yellowstone pentru a distruge SUA

Cel mai bun mod de a rezolva problema cu America, potrivit lui Sivkov ar fi declanşarea unei arme nucleare împotriva Parcului Naţional Yellowstone din SUA FOTO Shutterstock

Konstantin Sivkov, preşedintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Rusia, a declarat că cel mai bun mod de a rezolva problema Rusiei cu SUA ar fi să tragă cu o bombă nucleară în Parcul Naţional Yellowstone şi să spere că se va declanşa un supervulcan care va distruge continentul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul trecut, în luna decembrie, strategul militar Konstantin Sivkov a declarat pentru publicaţia Pravda.ru că scopul final al Statelor Unite ale Americii este „să distrugă Rusia“. Sivkov a acuzat politicienii americani că au comis mai multe crime, inclusiv asupra a 1.200.000 de irakieni. El crede că singurul mod de a pedepsi „elita americană“ de aceste crime este ca SUA să fie distrusă.
 
Cel mai bun mod de a rezolva problema cu America, potrivit lui Sivkov ar fi declanşarea unei arme nucleare împotriva Parcului Naţional Yellowstone din SUA, în speranţa declanşării unui supervulcan care să distrugă continentul. „Drept rezultat, SUA vor fi distruse“, scria Sivkov într-un material publicat de VPK News, tradus de „Sydney Morning Herald“.
 
Şi restul lumii va avea de suferit de pe urma catastrofei, însă pierderile Rusiei vor fi foarte mici „datorită distanţei de zona erupţiei vulcanice, a mărimii teritoriului şi a localizării“. Deşi un asemenea dezastru va afecta toată civilizaţia, o asemenea armă „poate opri toate agresiunile împotriva Rusiei“, este de părere oficialul rus (foto jos).
 
O alternativă la atacul nuclear asupra Yellowstone ar fi o bombă nucleară asupra faliei San Andreas care ar declanşa cutremure ce ar decima mari părţi din continentul american. Speranţa sa este că un asemenea atac ar crea un val tsunami de peste 1,5 kilometri care ar intra peste 1.500 de kilometri în interiorul continentului.
 
„Vulcanul Yellowstone este încă activ. Dovezile activităţii lui sunt cele 1.000-3.000 de cutremure ce au loc pe an şi cele peste 10.000 de trăsături geotermice descoperite în Yellowstone“, se arată într-un comunicat guvernamental al SUA.
 
Este considerat „supervulcan“ pentru că se crede că are capacitatea de a erupe peste 1.000 de kilometri cubi de magmă. Pe website-ul Parcului Naţional există chiar un avertisment pentru vizitatori: „Nimic nu poate fi făcut pentru a preveni o erupţie“, notează „The Sydney Morning Herald“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: