Război în Ucraina. Ce scenarii evocă Dmitri Medvedev pentru folosirea armei nucleare de către Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Medvedev FOTO Arhivă
Dmitri Medvedev FOTO Arhivă

Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai vocali reprezentanţi ai regimului Putin în contextul războiului din Ucraina, a enumerat patru scenarii în care Rusia ar putea recurge la arma nucleară.

„Nimeni nu doreşte un război nuclear, este o ameninţare la adresa existenţei civilizaţiei umane în general”, a spus fostul preşedinte rus într-un interviu acordat pentru agenţia de presă RIA Novosti, un instrument de propagandă al Kremlinului.

Şi totuşi, Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a enumerat patru motive pentru care regimul Putin ar lua în calcul să folosească arme nucleare:

1. În cazul în care Rusia este vizată de un atac cu rachete cu încărcătură nucleară;

2. În cazul unei utilizări diferite a armelor nucleare împotriva Rusiei sau a aliaţilor săi;

3. În cazul unui atac asupra infrastructurii critice menit să paralizeze forţele de descurajare nucleară ale Rusiei;

4. În cazul unui act de agresiune împotriva Rusiei sau a aliaţilor săi care ameninţă existenţa ţării, chiar şi fără utilizarea armelor nucleare.

Dmitri Medvedev a ţinut totodată să menţioneze că doctrina nucleară a Rusiei nu prevede că inamicul trebuie să lovească primul şi că Moscova poate ataca cu arme nucleare o forţă ostilă ce a folosit doar arme convenţionale.

Pe 27 februarie, la trei zile după ce a lansat invazia în Ucraina, Vladimir Putin le-a transmis ministrului său al Apărării Serghei Şoigu şi şefului Statului Major al Armatei Ruse Valeri Gherasimov să pună în alertă forţele de descurajare nucleară.

Acest ordin, survenit după ameninţările lui Putin cu privire la folosirea armei nucleare, a readus temerile de pe vremea Războiului Rece cu privire la pericolul unor atacuri nucleare, care, de altfel, ar fi catastrofale pentru întreaga omenire.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite