Putin, spre al treilea mandat consecutiv la Kremlin? Un grup de parlamentari regionali cere deja modificarea Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

La nici cinci zile de la preluarea celui de-al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin este îndemnat, conform unui scenariu probat deja, să candideze pentru un nou mandat. Kremlinul susţine deocamdată că acest punct nu figurează pe agenda liderului său.

Un grup de parlamentari din Cecenia a făcut apel în cursul acestei săptămâni la modificarea Constituţiei Ruse pentru a-i permite lui Vladimir Putin să candideze la al treilea mandat consecutiv de şase ani la Kremlin, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Constituţia actuală îi interzice şefului statului rus mai mult de două mandate consecutive.

Întrebat astăzi în legătură cu această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că nu figurează pe agenda lui Putin.

„Este o problemă constituţională“, a declarat Peskov.

„Nu este un subiect de pe agenda preşedinteui“, a adăugat el, potrivit Reuters.

Vladimir Putin a asigurat primele două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008, după care a revenit la Kremlin în 2012 pentru alte două mandate, dar de şase ani de această dată, în baza unei modificări a Constituţiei Ruse. „Interimatul“ la Kremlin a fost asigurat de Dmitri Medvedev, şeful Guvernului rus.

Actualul mandat al liderului de la Kremlin expiră în 2024. Putin va avea atunci 71 de ani.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite