Putin, tigrul de hârtie. De ce Rusia nu este deloc atât de puternică pe cât vrea să pară

Putin, tigrul de hârtie. De ce Rusia nu este deloc atât de puternică pe cât vrea să pară

Faptul că Putin şi-a scos toţi aşii din mânecă arată că Rusia nu este deloc pe cât de puternică vrea să pară

Faptul că Rusia şi-a aruncat în joc armele grele - tacticile de război hibrid, atacurile cibernetice, ameninţările energetice - arată că Moscova devine tot mai disperată în eforturile de a-şi controla vecinii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele rus Vladimir Putin nu este atât de puternic pe cât vrea să pară, sau, mai important, pe cât speră, scrie „Foreign Affairs”. Deşi sprijină luptătorii separatişti din Ucraina, a invadat Georgia în 2008, a vândut rachete Iranului şi a ameninţat de curând Danemarca şi Lituania cu atacuri nucleare, Rusia este, în realitate, o putere amuţită şi restrânsă, care lucrează într-un sistem care nu mai poate suporta intervenţii la scară amplă. 
 
Analiştii străini argumentează că slăbiciunea Rusiei este demonstrată chiar de utilizarea noilor forme de putere - războiul ascuns, atacuri cibernetice, politică energetică ameninţătoare. 
 
Implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina nu s-a desfăşurat aşa cum intenţiona Putin. Prin pariul că Vestul va refuza să-l ajute pe preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, Moscova a încercat să sufoceeconomia Ucraine, să anuleze efectele benefice ale împrumutului de urgenţă şi să rupă contractul pentru furnizare de gaze naturale pe care-l semnase în timpul fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, în 2014. 
 
Calculele lui Putin s-au dovedit însă a fi incorecte, scrie „Foreign Affairs”. Vestul a oferit sprijin financiar Ucrainei, precum şi trupe care să instruiască armata, acordând 17,5 miliarde de dolari printr-o linie de finanţare . În timp ce Ucraina primea această perfuzie fără de care economia i-ar fi intrat în colaps, finanţele Rusiei se prăbuşeau odată cu preţul petrolului. 
 
În bugetul Rusiei s-a format rapid o gaură - el fusese calculat pe o estimare de preţ de 117 dolari pe barilul de ţiţei, însă cotaţia reală a coborât sub 60 de dolari pe baril. În acelaşi timp, rubla s-a depreciat masiv, pierzând 40% în faţa dolarului american în şase luni. 
 
Bugetul a încasat pierderi uriaşe şi din cauza veniturilor în scădere ale Gazprom. Dacă înainte de Euromaidanul din 2014 80% din gazul rusesc care intra în Europa o făcea prin Ucraina, gazoductele mai transportă acum doar jumătate din acel volum - parţial din cauza sancţiunilor internaţionale aplicate Rusiei, parţial din cauza războiului din Est, parţial din cauza rutelor alternative de transport care ocolesc Ucraina. 
 
O treime din gazele importate de EU vine din Rusia, însă statele plătesc preţuri foarte diferite, în funcţie de poţiile politice. Bulgaria şi Cehia, spre exemplu, plătesc tarife cu mult peste media din UE. Asta pentru că au revândut gaze Ucrainei după ce ruşii le impuseseră embargo. De cealaltă parte, Ungaria şi Slovacia beneficiază de preţuri cu mult sub medie, după ce guvernele lor au arătat sprijin pentru Putin. Toate acestea au determinat însă UE să lanseze o anchetă oficială asupra Gazpromului, pe care-l acuză de nerespectarea normelor de competitivitate. 
 
 
Nici măcar Uniunea Eurasiatică pe care Putin s-a chinuit s-o înfiinţeze în spaţiul ex-sovietic nu a reuşit să ofere economiei ruse impulsul de care are nevoie. Deocamdată, doar Armenia, Belarusul şi Kazakhstanul au aderat la zona de liber-schimb, în timp ce toate celelalte state ex-sovietice se uită către Vest - precum Ucraina, Moldova şi Georgia, care au semnat acorduri de asociere şi liber-schimb cu UE. 
 
Apoi, nici mercenarii şi soldaţii ruşi mobilizaţi în estul Ucrainei n-au înregistrat succesul scontat. 
 
În ceea ce priveşte vânzarea de rachete Iranului, gestul este catalogat de analişti drept unul gol, fără greutate militară, în contextul în care înţelegerea pe care SUA o vor semna cu Teheranul în vară limitează categoric programul nuclear iranian, scăzând astfel posibilitatea unui conflict armat între cele două. 
 
Un alt front pe care Putin a atacat în ultimul an este cel cibernetic. Experţii sunt de acord că Rusia este astăzi a doua forţă cibernetică din lume, după SUA, şi că are acum capacităţile necesare pentru a compromite şi avaria sisteme şi reţele guvernamentale. Cu toate acestea, atacurile asupra Casei Albe, a Departamentului de Stat şi a Departamentului Apărării nu au adus câştiguri, ba chiar dimpotrivă. Atacurile asupra serverelor estoniene, în 2007, n-au făcut altceva decât să consolideze relaţia Talinului cu NATO. 
 
Atacurile cibernetice asupra Georgiei, înainte de izbucnirea războiului din 2008, n-au reuşit să aducă Rusiei informaţii strategice sau să avarize sistemele georgiene - de aceea, notează analiştii, ruşii nu au folosit acum atacuri cibernetice împotriva Ucrainei. 
 
Concluzia analizei este răspunsul cel mai potrivit pentru o Rusie care „latră mai mult decât muşcă” presupune furnizarea de spijin aliaţilor Vestului, realizarea de investiţii surse alternative de energie şi consolizarea sistemelor defensive împotriva atacurilor cibernetice.  Un conflict deschis între Vest şi Rusia n-ar face altceva decât să scoată la iveală şi slăbiciunile Vestului, mai scrie „Foreign Affairs”. Deja, legăturile economice strânse ale marilor puteri europene cu Rusia limitează masiv posibilitatea unor confruntări armate. 
După ce Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au aplicat trei seturi de sancţiuni economice împotriva Rusiei ca urmare a acţiunilor acesteia în Ucraina, Kremlinul a decis să aplice sancţiuni în oglindă celor la care o supun UE şi SUA. Astfel, ruşii au interzis practic complet importurile de produse agroalimentare din Europa şi SUA.
 
La începutul lunii august 2014, Rusia a decretat o „interdicţie totală” pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite. Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.
 
Principalele produse pe care le importă ruşii sunt maşini, echipamente şi produse alimentare. În cazul alimentelor, situaţia este cu adevărat ameninţătoare pentru ambele părţi: magazinele ruşilor ar putea rămâne cu rafturile goale, în timp ce industria agroalimentară europeană va încasa pierderi semnificative. 
 
Principalul efect al sancţiunilor anunţate de Kremlin esteo creştere imediată a ratei inflaţiei. De cealaltă parte, Rusia este cea mai mare piaţă de export pentru legumele şi fructele din UE. Europenii vând anual astfel de produse în valoare de două miliarde de euro în Rusia, iar Comisia Europeană a fost nevoită să intervină şi să pună la dispoziţia producătorilor afectaţi ajutoare în valoare totală de 125 de milioane de euro.
 
Peste 40% din mâncarea pe care o consumă ruşii este importată. O trecere atât de abruptă de la produse de import la producţie autohtonă sau identificarea unor no, avertizează analiştii. 
 
Sancţiunile aplicate haotic nu fac altceva decât să scoată la lumină şi incapacitatea Rusiei de a-şi pune la punct sectorul agricol. Rusia are un potenţial agricol imens şi ar putea fi un exportator net de produse agroalimentare, însă lipsa unor politici coerente pentru reformarea industriei a dus la fragmentarea excesivă a sectorului, care mai are şi echipament vechi şi, per ansamblu, slab din punct de vedere financiar. 
 
UE este principalul partener comercial al Federaţiei Ruse. Practic, aproximativ jumătate din schimburile comerciale ale Rusiei sunt cu UE. În ultimii 10 ani, valoarea comerţului dintre cele blocuri s-a triplat, ajungând la 336,5 miliarde de euro. 
Volumul bunurilor exportate de Rusia în UE a crescut de 3,5 ori, de la 64,5 miliarde de euro în 2002 la 213,3 miliarde de euro în 2012. În aceeaşi perioadă, valoarea bunurilor importate de Rusia din UE a crescut de 3,6 ori, de la 34,4 miliarde de euro la 123,2 miliarde de euro. 
Din cauza dependenţei Europei de gazul rusesc, ruşii continuă să înregistreze un surplus comercial semnificativ din relaţia cu UE, în ciuda faptului că valoarea importurilor Rusiei din UE creşte într-un ritm mai rapid decât exporturile acesteia în spaţiul comunitar. 
În schimb, pentru UE, Rusia este abia al treilea partener comercial, după China şi SUA. În ceea ce priveşte regiunile în care exportă UE, Rusia a urcat pe al doilea loc, după China, luând locul SUA, care a coborât pe a treia poziţie. 
Însă în ciuda surplusului comercial pe care-l înregistrează, relaţia comercială cu UE nu este deloc una favorabilă Rusiei. Rusia vinde europenilor materii prime - în special hidrocarburi (petrol şi gaze). De cealaltă parte, ruşii cumpără din UE produse cu valoare adăugată - maşinării şi echipamente, produse chimice, manufacturi şi produse alimentare. 
Iar dinamica relaţiilor comerciale UE-Rusia este dictată de afacerile dintre Moscova şi „motoarele” economiei europene. Pe primul loc în acest clasament se află Germania, cea mai mare şi cea mai performantă economie europeană. Valoarea schimburilor bilaterale cu Rusia se ridică la 75 de miliarde de euro, dintre care 36,2 miliarde reprezintă exporturi ale nemţilor în Rusia.
 
Ruşii sunt mari amatori de maşini germane, exact aşa cum sunt clienţi importanţi ai marilor case italiene de modă. Însă nu doar produsele „made in Italy” sunt pe placul bogaţilor ruşi. La mare căutare sunt şi mărcile britanice. Deja, magazinele de lux din Londra anunţă că încasările lor suferă, în contextul în care numărul turiştilor ruşi a scăzut, precum şi sumele cheltuite de cetăţenii ruşi stabiliţi în Marea Britanie. 
 
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările