Interviul acordat unor incisivi oameni de presă, din Paris a fost unul în care emitenţii întrebărilor dovedeau îngrijorare, dorinţa de a spune lucrurilor pe nume, de a folosi termene tipice unei situaţii de criză, în timp ce intervievatul i-a dominat, copios, prin calm, surâs, argumente rostite cu o linişte interioară evident dominantă. 

Prima afirmaţie, cu care şeful statului rus a punctat inteligent, a fost făcută în contextul evocării prezenţei sale la comemorarea din Franţa:

Vom aduce un omagiu celor care au plătit un tribut celor care au oprit nazismul să supună Europa sclavismului. Prezenţa Rusiei este un eveniment. Rusia a fost parte a coaliţiei hitleriste incluzând aliaţii printre care se afla şi Franţa. A fost o luptă pentru libertate. Ţara mea a jucat un rol vital, poate un rol decisiv, în înfrângerea nazismului. Şi noi nu vom uita niciodată pe luptătorii francezi, din rezistenţă, pe soldaţii francezi care au luptat umăr lângă umăr cu noi, pe frontul germano-rus, care a fost numit şi frontul de est. 

Fiind chestionat asupra intenţiilor de întărire a statului rus, Putin şi-a uimit interlocutorii:

Cred că asta nu ne va reaminti doar istoria, dar va şi promova relaţiile acum şi în viitor. O politică de expansiune şi cuceriri nu are viitor într-o lume modernă. Sunt încrezător că Rusia trebuie şi poate fi un partener pentru aliaţii tradiţionali, într-un sens larg. Acum şi de asemenea în viitor. Acesta este ceea ce vrem şi la ceea ţinem să acţionăm. Nu vedem alte căi de a dezvolta relaţiile cu vecinii noştri şi toate celelalte ţări. Noi nu vom promova naţionalismul rusesc. Noi nu intenţionăm să reînviem imperiul rus.

Enunţuri frumoase, aparent inatacabile. Dar i s-a reamintit lui Vladimir Putin ceea ce a afirmat despre dispariţia uniunii imperiale. A răspuns relaxat:

Ceea ce am vrut să spun despre colapsul Uniunii Sovietice a fost despre cel mai mare dezastru umanitar, din secolul 20. Prin asta înţeleg că toţi cetăţenii Uniunii Sovietice trăiau în URSS, unde li se respecta etnia. Şi după colaps, 25 de milioane de ruşi, dintr-odată au devenit cetăţeni străini. A fost un uriaş dezastru umanitar. Nu un dezastru politic sau ideologic, ci pur umanitar, afectând oamenii. Familii au fost divizate, oamenii şi-au pierdut slujbele şi mijloacele de asistenţă. Şi nu aveau mijloace de comunicare normală, unii cu alţii. Aceasta a fost o problemă. Vrem să ne dezvoltăm ţara noastră în interiorul graniţelor noastre. Dar, şi asta este foarte important, la fel ca alte ţări, în alte părţi ale lumii, dorim să folosim politica pentru a îmbunătăţi avantajele competitivităţii, incluzând integrarea economică. Asta este ceea ce facem în spaţiul post-sovietic, în Uniunea Vamală. Şi acum, de asemenea, în Uniunea Euroasiatică.

Un dezastru umanitar a fost - chiar dacă Moscova poate crede că noi am uitat - şi după cotropirea samavolnică, a teritoriului românesc, dintre Prut şi Nistru, de trupele agresoare sovietice, al cărui efect se vede şi azi. 

Iar recunoaşterea, de către preşedintele tuturor ruşilor, a intenţiilor sale în spaţiul post-sovietic, nu constituie decât un motiv de firească îngrijorare, nu atât pentru francezi, cât pentru aliaţii lor latini din spaţiul intra şi extracarpatin. 

Sigur, liderul de la Kremlin poate acum afima, referitor la situaţia din Ucraina:

Nu i-aş numi pro-ruşi sau pro-ucraineni. Sunt oameni care au anumite drepturi. Politice, umanitare. Şi ei trebuie să aibă o şansă să îşi exercite votul. De exemplu, în Ucraina, guvernatorii sunt încă numiţi de Kiev. După lovitura de stat anticonstituţională, din Kiev, în februarie, primul lucru pe care autorităţile au încercat să îl facă a fost să priveze minorităţile naţionale de folosirea limbilor lor native. Aceasta a creat o mare îngrijorare asupra nivelului de trai al oamenilor din estul Ucrainei. 

Omite intervievatul să menţioneze machiavelismul autorităţilor sovietice, în privinţa folosirii limbii native a românilor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, din epoca de tristă amintire a lui Stalin şi urmaşilor lui, până la alungarea puciştilor care l-au detronat pe Mihail Gorbaciov. 

Senin, preşedintele Rusiei vrea să liniştească opinia publică internaţională:

Nu suntem în ajunul niciunui alt război. Oamenii, acolo unde trăiesc, au drepturile lor şi trebuie să lupte pentru acestea. Noi credem că, într-adevăr, nu era rezonabil să se semneze, de către Ucraina, acordul cu UE, pentru că ar fi avut un mare impact asupra economiei, incluzând şi economia rusă. Avem 390 de acorduri economice cu Ucraina şi aceasta este membră a zonei de comerţ liber, din Comunitatea Statelor Indeoendente. Şi noi nu vom putea continua aceste acorduri cu Ucraina. Am discutat asta cu partenerii europeni. În loc să continue dezbaterile prin negocieri diplomatice, prietenii noştri europeni şi cei americani au sprijinit lovitura de stat anticonstituţională. Asta s-a întâmplat. Noi nu am dorit asta. Suntem împotriva acestui curs al evenimentelor. Nimeni nu trebuie să vină la putere printr-o lovitură de stat anticonstituţională. Şi acesta este un adevăr special al spaţiului post-sovietic. Cu instituţiii guvernamentale nu în întregime mature. Când s-a întâmplat, unii oameni au fost foarte fericiţi cu acest regim. Dar alţi oameni, din estul şi sudul Ucrainei au dorit separarea. Şi este vital să se discute cu aceşti oameni, care nu au acceptat schimbarea puterii la Kiev.

Cu o asemenea logică, instituţia guvernamentală din Chişinău nu este nici aceasta matură, mai ales că a optat să semneze documentul care va atesta drumul spre Uniunea Europeană a statului...post-sovietic, dintre Prut şi Nistru. 

Iar alţi oameni, din estul şi sudul Republicii Moldova, precum Transnistria şi Găgăuzia, făcături ale aceluiaşi Kremlin, cu două feţe, au tot agitat flamura talibană a separării, preferând să discute după cum primeau indicaţii, evident preţioase, de la Moscova. 

Ca orice imperator modern, Vladimir Putin a reiterat ceea ce nu mai crede nimeni:

Vă spun încă odată că nu sunt trupe ruse în Ucraina. Nici instructori ruşi în estul Ucrainei. Şi nici nu a fost vreunul. Nu. Niciodată nu am dorit anexarea Ucrainei. Guvernul Ucrainei trebuie să se aşeze la masa tratativelor şi să discute cu proprii oameni, în loc să trimită arme, tancuri şi elicoptere. Ei trebuie să înceapă procesul de negocieri. Noi vom respecta alegerea poporului ucrainean. Noi vom coopera cu autorităţile ucrainene. 

Parcă aveau halucinaţii jurnaliştii francezi şi telespectatorii care urmăreau această fantastică dedublare a şefului statului rus, simbol al... păcii în Comunitatea Statelor Independente aparent, dar dependente nu doar economic, de Maica Rusia. 

Şi pentru ca să fie bine înţeles, intervievatul a cerut timpul adecvat pentru a explica poziţia sa:

 Noi recunoaştem suveranitatea Ucrainei. Şi chiar dorim să acţioneze ca un stat suveran. Intrând într-un bloc militar sau alt tip de alianţă înseamnă să renunţe la o parte din suveranitate. Dar dacă ţara vrea asta este liberă să o facă. Privitor la Ucraina şi blocurile militare asta este ceea ce ne îngrijorează. Pentru că dacă, să zicem, Ucraina va intra în NATO, infrastructurile NATO vor înainta spre frontierele ruseşti. Ceea ce nu ne poate lăsa indiferenţi. Este o iluzie că trupele ruseşti au anexat Crimeea. Trupele ruse erau în Crimeea, în baza acordurile internaţionale de dislocare acolo. Este adevărat că trupele ruse au ajutat pe cei din Crimeea să ţină referendumul. Nimeni nu putea să împiedice pe aceşti oameni să îşi exercite dreptul stipulat în articolul 1, din Cartea Naţiunilor Unite. Dreptul naţiunilor la autodeterminare. În conformitate cu voinţa oamenilor care trăiesc acolo, Crimeea este parte a Federaţiei Ruse, şi a entităţii sale constituante. Aş vrea ca toţi să înţeleagă asta foarte clar. Am dus un dialog exclusiv diplomatic, cu partenerii noştri din Europa şi SUA. În răspuns la dorinţa de a avea un asemenea dialog şi de a negocia o soluţie accceptabilă, ei au sprijinit o lovitură anticonstituţională, în Ucraina. Şi ca urmare a acesteia, noi nu puteam fi siguri că Ucraina nu va deveni parte a NATO. În această situaţie, noi nu puteam permite ca un teritoriu istoric aparţinând Rusiei, cu o populaţie predominant rusă, să fie încorporată într-o alianţă militară internaţională. În mod special pentru că locuitorii din Crimeea doreau să devină parte a Rusiei. Îmi pare rău, dar nu puteam acţiona altfel.

Cu alte cuvinte, dacă tot este vorba de jurnalişti francezi, les jeux sont faits. 

Cât despre posibilitatea ca Franţa să nu mai livreze cele două nave militare de tip Mistral, destinate acţiunilor ofensive, de debarcare în forţă, pe o plajă proprie sau a inamicului, Vladimir Putin a precizat:

Cred că noi trăim într-o lume civilizată. Şi noi toţi continuăm să ne îndeplinim obligaţiile, precum contractele şi angajamentele. Am auzit tot felul de opinii despre navele ce ar trebui livrate de Franţa Rusiei şi unii cred că nu ar mai trebui să se facă asta. Franţa este cea care trebuie să decidă. În cazul că nu ni le livrează trebuie să returneze banii. Dar noi suntem gata să extindem aceeastă cooperare şi să facem noi comenzi. Ne aşteptăm ca partenerii francezi să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale. Şi dacă totul va merge cum am fost de acord, noi nu excludem posibilitatea unor noi comenzi, nu neapărat în construirea de nave militare. Am în vedere şi alte sectoare. Relaţiile în această privinţă evoluează bine şi noi vrem să le întărim, în aviaţie, construcţii navale şi alte sectoare. Avem succes în cooperarea spaţială. Vorbind de suveranitate, orice ţară care devine membră a unei alianţe, transferă din atribuţiile sale unui for supranaţional. Pentru Rusia asta ar fi inacceptabil. Cât despre alte ţări, nu are nicio legătură cu noi. Trebuie să decidă pentru ele. Şi în această privinţă cred că tradiţia gaullistă şi voinţa generalului Charles de Gaulle, de a proteja suveranitatea Franţei sunt respectabile. Şi este un alt exemplu, Francois Mitterand, care vorbea de o confederaţie a Europei, cu Rusia, ca un membru. Cred că această oportunitate încă există, şi o vom avea încă în viitor. 

Asemenea cuvinte fiind din ciclul:"francezi, staţi liniştiţi şi daţi-ne Mistral-urile noastre."

Ce se întâmplă acum şi în viitor, în Ucraina? O constatare şi o sugestie are preşedintele rus:

În Ucraina este o operaţiune de pedepsire, declanşată de autorităţile ucrainene, împotriva propriilor săi cetăţeni. Nu este un război între state. Este ceva total diferit. Cred că domnul Poroşenko, care nu are sânge pe mâinile sale, are şansa unică de a opri această operaţie punitivă acum. Şi să înceapă dialogul cu oamenii din sud-estul Ucrainei.

Relaţia cu Obama? Nimic mai simplu, susţine Vladimir Putin:

Acesta nu are motiv să nu dorească să vorbească cu preşedintele Rusiei. Dar, până la urmă este alegerea sa. Eu sunt tot timpul gata pentru dialog. Şi cred că dialogul este cea mai bună cale pentru a trece peste orice breşă. Noi suntem în contact. Vorbim periodic la telefon. Probleme tot timpul există, în special între ţări aşa de mari, ca Rusia şi SUA. Sunt întotdeauna câteva probleme, dar nu cred că trebuie să mergem la extreme. Oricum nu va fi alegerea noastră. Sunt totdeauna dornic să vorbesc cu toţi partenerii mei, inclusiv cu preşedintele Obama. Rusia este ţara cea mai mare din lume. Ar fi foarte dificil să fie înconjurată. Şi lumea se mişcă atât de repede. Prin urmare ar fi imposibil, chiar în teorie. Desigur, noi vedem încercări, ale SUA, de a presa pe aliaţii săi, ca să influenţeze politica Rusiei. Dar politica Rusiei este bazată numai pe interesul său naţional. Desigur, luăm în calcul, opiniile partenerilor noştri. Dar suntem ghidaţi de interesul ruşilor.

Chiar dacă interesul naţional al Rusiei calcă în picioare alte interese naţionale. 

Este Putin un lider democrat, sau autoritar? Iată un  răspuns demn de atenţia prezidenţiabililor autohtoni: 

Regimul din Rusia nu este legat de vreo persoană, incluzând aici preşedintele în funcţie. Avem instituţii democratice comune, care reflectă necesităţile Rusiei. Ele reprezintă voinţa majorităţii cetăţenilor ruşi. Reflectă istoria şi tradiţiile Rusiei. Şi au valoroase tradiţii. Văd în asta fundamentul şi stabilitatea statului rus. Dar niciuna dintre acestea nu este asociată cu preşedintele, ca un individ. Mai mult sau mai puţin trebuie reamintit că noi am început să introducem standarde democratice instituţionale recent. Acestea încă evoluează. Avem multe partide de opoziţie. Şi am liberalizat de curând procesul de înregistrare a partidelor politice. Avem o duzină de partide care au participat la alegerile municipale şi cele regionale. De ce credeţi că eu am o misiune specială? Am încrederea votanţilor mei. Peste 63% din votanţii ruşi au votat pentru mine. Cred că deţin un mandat naţional de a rezolva problemele interne şi externe şi îmi voi îndeplini obligaţiile din acest mandat. Am un mare respect pentru istoria şi cultura Rusiei. Dar lumea se schimbă şi Rusia de asemenea. Rusia este parte a lumii moderne. Nu a lumii trecute. Ci a lumii moderne. Şi cred că va avea un mare viitor, ca şi alte ţări, care au grijă de tineri. Sunt un adult şi ştiu ce înseamnă puterea în lumea modernă. În lumea modernă puterea este definită de asemenea factori ca economia, apărarea, influenţa culturală. Cred că, în domeniul apărării, Rusia este, fără îndoială, unul dintre lideri, pentru că suntem o putere nucleară, şi armele noastre nucleare sunt probabil cele mai bune din lume. Privitor la influenţa culturală suntem mândri de cultura noastră, de literatură, de artă etc. Cât despre economie, suntem conştienţi că mai avem destule de făcut înainte de a ajunge în frunte. Suntem a cincea economie din lume. Este un succes. Dar putem face mai mult. Democrat sau autoritar? Aş vrea să fiu amintit ca o persoană care a făcut tot ce putea pentru prosperitatea şi fericirea ţării şi poporului său.

Putin, ca Putin, dar ce viitor preşedinte al României va avea asemenea obiective concrete, precum cele enunţate de liderul de la Kremlin? Afirmaţia finală a preşedintelui rus invită la reflecţie.