Putin a semnat legea care va permite declararea drept „agenţi străini” a organizaţiilor de presă străine active în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus, Vladimir Putin
Preşedintele rus, Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea care va permite declararea drept „agenţi străini” a organizaţiilor de presă străine active în Rusia. Legea fusese aprobată în unanimitate luna aceasta în ambele camere ale parlamentului rus. Printre organizaţiile de presă ce urmează să fie afectate se numără Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, Vocea Americii, CNN sau Deutsche Welle.

Legea a fost criticată de Amnesty International, care a numit-o o „lovitură grea” dată libertăţii presei în Rusia, deşi ea nu vizează presa rusă. Iniţiatorii legii au prezentat-o ca pe o ripostă la persecuţiile la care ar fi supuse în străinătate organizaţii de presă finanţate de Kremlin, ca Russia Today sau Sputnik. 

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au susţinut că instituţia media RT a încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial în interesul Kremlinului, acuzaţie respinsă de Russia Today şi Preşedinţia de la Moscova.

Putin se declarase dezamăgit de decizia autorităţilor americane de a impune restricţii mass-mediei ruse care activează pe piaţa americană, afirmând că acţiunea reprezintă un atac la adresa libertăţii de exprimare.

 "Legislaţia privind agenţii străinătăţii contravine obligaţiilor şi angajamentelor Rusiei în domeniul drepturilor omului, iar extinderea acoperirii sale asupra mass-media străine (...) este o ameninţare suplimentară pentru media libere şi independente şi accesul la informaţii", a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt al serviciilor externe ale UE.

Aceasta este "o altă încercare de a reduce spaţiul pentru vocile independente în Rusia", adaugă aceeaşi sursă. 

În comunicatul lor, serviciile externe ale UE reamintesc că poziţia UE privind legea asupra "agenţilor străinătăţii" este "clară" de mult: legea "consolidează restricţiile privind exercitarea libertăţilor fundamentale în Rusia, consumă resursele slabe ale ONG-urilor şi inhibă societatea civilă independentă din ţară". 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite