Putin are nevoie de un inamic

La 1 martie, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a vizitat Divizia 76 de Gardă, pentru Asalt Aerian, la Pskov, unde a comemorat pe paraşutiştii militari căzuţi în luptă, pe timpul unei operaţiuni derulate în anul 2000, în Caucazul de Nord.

Prima reacţie a Moscovei, neoficială, detectabilă în presa rusă, a fost una de derută, atunci când la Pentagon s-a anunţat renunţarea la etapa a patra, a dezvoltării sistemului de apărare antirachetă, în Europa. De pildă, jurnalistul Alexander Braterski a scris că "autorităţile americane au afirmat că niciun interceptor nu va fi dislocat în România." Redactare neatentă? Cel puţin una care indică o preocupare aparte, la Kremlin.

După cum se ştie, noul lider al Departamentului Apărării/Pentagonului, Chuck Hagel a precizat că Statele Unite au optat pentru amplasarea a 14 interceptoare în Alaska, până în anul 2017, costul acestei operaţiuni fiind de 1 miliard de dolari.

Tot secretarul apărării a afirmat că SUA nu vor mai dezvolta faza a patra, a sistemului de apărare antirachetă. 

Aici fiind vorba de interceptoare  care, cred oficialii ruşi, pot anihila rachete balistice intercontinentale, ale Federaţiei Ruse.

Primele trei faze, ale scutului antirachetă, pentru protecţia aliaţilor europeni, care vizează rachetele cu rază medie şi mică de acţiune, vor rămâne intacte.

Probabil deranjat că nu a fost informat personal de omologul american, anterior precizării publice făcute la Pentagon, preşedintele Vladimir Putin a îndemnat – cum face de obicei – pe alţi oficiali, ca să pună tunurile declaraţiilor dure pe America.

Unul dintre primii care au executat această indicaţie prezidenţială, a fost liderul comitetului pentru afaceri internaţionale, ale Dumei de Stat, Alexei Puşkov. 

El a afirmat că Statele Unite ale Americii îşi schimbă planurile pentru apărare antirachetă, în Europa, doar ca urmare a modificărilor în abordările sale strategice, cauzate de restricţiile tehnologice şi financiare - nu pentru că încearcă să găsească un limbaj comun cu Rusia.

Abil, oficialul rus susţine că transferul de interceptoare în Alaska, dar şi în California, dovedeşte netemeinicia argumentelor anterioare ale SUA, conform cărora scutul antirachetă contracarează ameninţări posibile venind din Iran şi Coreea de Nord, cu dislocări de interceptoare şi radar, în Polonia şi Republica Cehă.

Altfel spus, Moscova nu este prea încântată de decizia Washingtonului, de a renunţa la menţionata etapă a patra, a scutului antirachetă, din Europa.

Deşi există şi minţi lucide, precum ziaristul Serghei Rogov, care şi-a intitulat sugestiv articolul "Barack Obama are flexibilitate privind apărarea antirachetă".

Un alt oficial, care a persiflat decizia americană este chiar adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.

El a declarat că decizia anunţată de Pentagon nu a fost o concesie făcută Rusiei, astfel încât Moscova nu o ia ca atare.

Toate aspectele de incertitudine strategică, referitoare la construirea sistemului de apărare antirachetă al SUA şi NATO, sunt încă în vigoare, a spus diplomatul rus.

Statele Unite îşi întăresc – prin viitoarele interceptoare funcţionale în California şi Alaska – potenţialul propriu antirachetă şi asta, în mod cert, face Moscova să fie îngrijorată – a mai precizat Riabkov.

Ceea ce părea o fereastră deschisă de americani, pentru destinderea relaţiilor bilaterale cu Rusia, a fost lovită de viscolul declaraţiilor negativiste, emise la Moscova.

Diplomaţia rusă are nevoie de asemenea controverse, pe plan international?

Da. Din raţiuni de politică internă.

Ca şi cum afirmaţiile celor doi oficiali ruşi, mai sus menţionaţi, nu erau suficiente, a ieşit la rampă şi Veaceslav Nikonov, prim-vicepreşedinte al comitetului pentru relaţii externe, al Dumei de Stat, care a declarat că decizia americană a schimbat substanţial echilibrul militar cu SUA.

Un echilibru inexistent, după dezintegrarea URSS, dar Nikonov se adresa alegătorilor ruşi, acelora obişnuiţi să li se spună că sunt egalii americanilor, pe plan militar. Ne laşi?...

Parlamentarul menţionat a văzut amplasarea interceptoarelor americane în Alaska, ca o dovadă a unei acumulări generale de implementări de rachete ale SUA, în apropierea frontierelor Federaţiei Ruse.

Pavel Baiev, expert al Institutului de Cercetări pentru Pace, din  Oslo, a evidenţiat faptul că – dincolo de fumigenele propagandei oficiale ruse, exemplificate mai sus –  divergenţele de opinii, dintre Kremlin şi Casa Albă, în problema scutului antirachetă convin preşedintelui Putin, oferindu-i prilejul de a continua campania anti-americană.

Marcată anterior de interdicţia privind adopţia unor copii ruşi, de către cetăţeni americani.

Politica de acest gen având avantajul de a vizualiza un virtual inamic, împotriva căruia există deja, la nivelul mentalului colectiv, o serie de prejudecăţi, mai ales în rândurile ruşilor de o anumită etate.

Prin urmare, este mai uşor de menţinut adversitatea faţă de Occident, cel care ar viza înconjurarea totală a Rusiei.

Scutul antirachetă devenind, în acest scenariu materializat, al Kremlinului, sperietoarea utilă menţinerii ordinii şi disciplinei în societatea rusă.

Prin anularea fazei a patra şi-a ţinut Obama promisiunea, de la începutul anului 2012, făcută lui Dmitri Medvedev, atunci când i-a declarat, cu jurnalişti de faţă, la un microfon “uitat” deschis, că în cazul în care va fi reales, va fi "mai flexibil" pentru apărarea antirachetă?

Chiar dacă aşa ar fi, liderul de la Kremlin nu şi-a invitat apropiaţii, la o cupă de şampanie, pentru a marca această posibilă victorie diplomatică.

Vladimir Putin rămâne captivul obsesiei că Statele Unite intenţionează să îl înlăture de la putere, printr-o revoluţie precum cea portocalie, derulată în unele state vecine, din estul Europei.

Drept urmare, orice pretext, precum existenţa scutului american antirachetă este util întăririi sentimentului de insecuritate, al cetăţeanului rus, un context în care măsurile de consolidare a structurilor militare nu vor mai fi privite cu neîncredere, ci doar ca decizii necesare apărării statului rus.

O astfel de hotărâre fiind viitorul decret, pe care preşedintele Putin îl va semna, în calitate de comandant suprem, pentru a crea forţe pentru operaţiuni speciale, în Rusia.

A se citi: baza legală a multiplicării şi modernizării unităţilor deja existente, cu misiuni în scopul menţionat.

În mod paradoxal, în timp ce creşterea economică a Rusiei a scăzut, de la 4,3% în anul 2011, la 3,4% în anul trecut, Federaţia Rusă şi-a păstrat poziţia de al doilea exportator mondial de arme, după Statele Unite.

Astfel, SUA a rămas principalul exportator mondial de arme, în perioada 2008-2012, cu 30 la sută din volumul global – conform statisticii publicate la Stockholm, de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace.

Rusia s-a clasat pe locul al doilea, cu 26 la sută, Germania, pe al treilea, cu 7 la sută, iar a patra ţară, cu 6 la sută, a fost Franţa.

Datele de mai sus vin ca o mănuşă, pentru maşina de propagandă a lui Putin.

Cumulate cu decizia americană de renunţare la faza a patra, a scutului antirachetă, nu fac decât să alimenteze ideea că Statele Unite au un singur obiectiv.

Să îşi menţină avantajul strategic, de superputere, asupra Rusiei, care a devenit doar o putere regională.

Însă nu toţi ruşii pot fi păcăliţi.

Iată ceea ce a declarat ziaristei Svetlana Babaieva, într-un interviu, analistul politic Boris Makarenko: conducerea Rusiei trebuie să îşi schimbe imaginea şi tacticile. 

Dar, după cum vedem, nu şi inamicul!

De care Putin are 100% nevoie.