Putin, mesaj mojicesc la adresa lui Zelenski: „Că-ţi place ori ba, draga mea, trebuie să suporţi”. Cum comentează Kremlinul VIDEO
0Kremlinul a apărat marţi o declaraţie a lui Vladimir Putin, luni, prin care l-a atacat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, interpretată de mulţi internauţi ca o glumă despre viol, relatează AFP.
Liderul de la Kremlin l-a atacat luni, în conferinţa sa de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, pe Volodimir Zelenski, care a criticat unele elemente ale planului de pace în estul Ucrainei, negociat în 2015 între Kiev şi Moscova.
„Că-ţi place ori ba, draga mea, trebuie să suporţi”, i-a transmis Putin lui Zelenski.
Această declaraţie a provocat dezbateri aprinse în Rusia şi în Ucraina.
Unii critici ai lui Putin denunţă o declaraţie care legitimează violul. Alţii o consideră mai degrabă un mod de a certa un copil sau o trimitere la o ghicitoare din era sovietică.
„Preşedintele (rus Vladimir Putin) voia să spună că atunci când un stat a acceptat să-şi asume obligaţii, el trebuie să le respecte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Vladimir Putin este un obişnuit al unor declaraţii controversate. El şi-a comparat criticii cu nişte maimuţe şi a spus că opozantul său Aleksei Navalnîi, care acuză Kremlinul de faptul că l-a otrăvit cu un agent neurochimic de tip noviciok, ar fi fost mort dacă acuzaţia sa ar fi fost adevărată.