Putin dă liber la proteste pe timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev au inspectat complexul olimpic de la Soci
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev au inspectat complexul olimpic de la Soci

Preşedintele Vladimir Putin a ridicat o interdicţie privind protestele publice în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă ce se vor deschide, luna viitoare, după ce în urmă cu patru luni semnase un ordin de interzicere a demonstra'iilor în timpul acestui eveniment  sportiv internaţional, pe motiv de securitate.

Totuşi, cei care doresc să organizeze astfel de demonstraţii trebuie să primească mai întâi aprobare de la Administraţia oraşului, de la poliţie şi de la serviciile de securitate, privind numărul de participanţi, locaţie, rută de  marş şi interval de timp în care doresc să protesteze.

Preşedintele rus a făcut câteva ture de schi, vineri, pe una dintre pistele complexului unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci. Serpentinele nu s-au dovedit a fi complicate pentru Vladimir Putin, deoarece nu e prima oară când schiază în acest loc, iar pista era una destinată amatorilor.

După câteva coborâri, lui Putin i s-a alăturat şi prim-ministrul Dmitri Medvedev, cei doi făcând câteva ture împreună. Cei doi au avut apoi o discuţie informală, la un pahar de vin fiert.

Preşedintele şi premierul se află într-o inspecţie de câteva zile, timp în care vor verifica starea actuală a întregului complex şi vor asista la repetiţiile pentru ceremonia de deschidere, preconizată pentru 7 februarie.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite