Putin va împlini, la toamnă, 70 de ani
0
La conferinţa de presă organizată la Moscova, cu prilejul întâlnirii preşedinţilor Rusiei şi Franţei, Vladimir Putin afirma, în glumă, că "a fost torturat" de orele de discuţie cu Emmanuel Macron. Faptul că a acceptat prelungirea dialogului indică deschiderea spre consultări diplomatice. Pe plan militar, generalul Valeri Gherasimov, şeful statului major al armatei ruse a sosit miercuri în Belarus, la exerciţiile celor 30.000 de militari ruşi.
Iar la Marea Neagră, Rusia închide zone largi şi aproape toată Marea Azov, pentru exerciţii cu rachete.
Să nu uităm că preşedintele Vladimir Putin a recunoscut, în conferinţa de presă cu omologul francez, că nu se poate compara forţa NATO, cu aceea a Rusiei, dar Federaţia Rusă este o superputere nucleară, de opţiunile căreia ar trebui să se ţină cont.
Şi Moscova ar trebui să ţină cont că, în această săptămână, observând strict eforturile diplomatice ale aliaţilor de a potoli intenţia punitivă a prezidentului rus şi afluirea de forţe militare spre graniţa Rusiei şi Belarus cu Ucraina, şansele menţinerii păcii, comparativ cu acelea ale unei noi agresiuni militare a Federaţiei Ruse pe teritoriul ucrainean sunt de 50% la 50%.
Nici diplomaţii ruşi nu sunt convinşi de aberaţia revenirii la situaţia premergătoare anului 1997.
A se vedea în acest sens pledoaria, pe micul ecran, a ambasadorului rus la Bucureşti,Valery Kuzmin, care, din spatele ochelarilor care nu îi ascundeau firavele argumente, pleda pentru ca România să rămână în NATO - ca şi cum ţara noastră ar trebui, chipurile, binecuvântată musai de către Kremlin -, dar elementele defensivei aliate să fie retrase de pe teritoriul nostru, pentru că (atenţie!) Rusia şi-a retras de multă vreme trupele din zonă.
Şi cei 2000 de militari ruşi, aflaţi şi acum în Transnistria, ce sunt? Columbofili?...
Nu există niciun drept al Rusiei de a decide viitorul Ucrainei şi al altor state interesate de o integrare în NATO şi UE.
Dar există totuşi o nedumerire generată de Memorandumul de la Budapesta, tratatul internaţional semnat la 5 decembrie 1994, în Ungaria, între Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia.
La articolul 1 se stipulează clar:"Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, precum şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, îşi reafirmă angajamentul faţă de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independenţa şi suveranitatea şi frontierele existente ale Ucrainei."
Articol practic aneantizat din momentul invadării peninsulei Crimeea, urmată de secesiunea cunoscută din Donbas.
Există o clepsidră cu nisip geopolitic la Kremlin, care a măsurat:
1. rapiditatea măririi efectivelor militare ruseşti la exerciţiile bilaterale organizate pe teritoriul Belarus,
2. derularea conform planificării a demonstraţiilor de forţă navale - mai nou focalizate pe Marea Neagră, unde între 13 la 19 februarie vor fi organizate, în anumite zone maritime, semnalate pe harta de mai jos, trageri cu rachete -,
3. înregistrarea reacţiilor ucrainene la recentul atac cibernetic asupra Kievului,
4. efectele concrete ale agitării pericolului stopării livrărilor de gaze ruseşti spre ţările membre ale Uniunii Europene.
Pentru cei obişnuiţi să vadă lumea dincolo aparenţe este clar că pornind de la exigenţele Moscovei privind noi aranjamente de securitate cu SUA şi NATO, sub pretextul insecurităţii create de voinţa autorităţilor de la Kiev, ca Ucraina să intre cândva în OTAN, Kremlinul a ajuns să prefere continuarea paşilor concreţi în dialogul cu Statele Unite, dovadă fiind şi duşul rece aplicat lui Macron, despre care Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus spunea că nu reprezintă decât o ţară membră în NATO, nu forţa conducătoare a Alianţei.
Intenţia de a constrânge SUA, pentru a obţine concesii (ne)visate este una, dar determinarea Casei Albe de a menţine unitatea aliaţilor şi de a declanşa sancţiuni dure, în cazul unei noi agresiuni militare ruseşti, pe teritoriul rămas liber al Ucrainei, este la fel de clară.
Chiar dacă pe plan intern unii îi numără nereuşitele, pe plan extern Biden a acţionat ca un metronom:
A. S-a întâlnit faţă în faţă şi apoi în teleconferinţe cu omologul de la Moscova reiterând menţinerea angajamentelor NATO, inclusiv a principiului uşilor deschise pentru statele interesate de o viitoare apartenenţă la Alianţă. B. S-a consultat, în mod constant, cu preşedinţii, după caz premierii, ţărilor aliate, care, la rândul lor l-au informat de propriile demersuri în relaţiile bilaterale cu Rusia - a se vedea în acest sens convorbirea telefonică iniţiată de preşedintele francez, cu Biden, după ce a poposit la Moscova şi Kiev. C. A generat schimburi de opinie cu cei care decid în unele state ce pot furniza gaze Europei, dacă Rusia va întrerupe aprovizionarea actuală a unor ţări membre ale Uniunii Europene. D. A redat diplomaţiei americane predictibilitatea, determinarea şi angajamentul neclintit faţă de aliaţi, ajungându-se la momentul în care Secretarul de stat Antony J. Blinken semnala că: "Suntem dispuşi să continuăm o conversaţie de fond cu Rusia privind preocupările de securitate reciprocă. În acelaşi timp, noi şi aliaţii noştri suntem hotărâţi că vor exista consecinţe reale şi profunde dacă Rusia alege să continue agresiunea."
Pe de altă parte, Vladimir Vladimirovici Putin pare a fi într-un colţ al ringului geopolitic, unde încasează lovituri imagologice succesive:
I. Aliaţii din NATO au rămas laolaltă.
II. Nici Parisul, nici Berlinul, cu orgoliile şi delimitările anterioare deja cunoscute opiniei publice, nu au formulat şi nici nu au susţinut compromisuri de sorginte proprie, favorabile Kremlinului.
III. La nivel internaţional s-a mărit numărul celor îngrijoraţi de potenţialul nou conflict militar din Europa de Est, ameninţările Moscovei fiind percepute cu ostilitate.
Ce opţiuni are pe masă Putin?
* Menţinerea situaţiei actuale, deşi pe termen scurt - câteva săptămâni sau luni - o asemenea stagnare diminuează statuia imagologică, de star geopolitic, a şefului statului rus.
** Retragerea totală sau parţială a trupelor ruse - dislocate la graniţa cu Ucraina - în cazărmi. Însă, când ai dislocat iniţial zece divizii, ulterior încă trei în Belarus şi alte patru în capete de pod aflate la nord de Marea Neagră, trebuie să oferi ceva substanţial opiniei publice ruse, pentru ca aceasta să nu interpreteze operaţiunea de revenire la o normalitate deja pierdută, ca o întoarcere a unităţilor cu coada între picioare...
*** Obţinerea unor acorduri de securitate, precum o nouă reglementare privind forţele nucleare cu rază intermediară şi măsuri de consolidare a încrederii, la nivelul utilizării forţelor armate convenţionale.
Sigur că bine ar fi ca să se confirme declaraţiile repetate ale unor diplomaţi ruşi, conform căreia Rusia nu va agresa din nou Ucraina, numai că în acest caz se pune întrebarea de ce au fost mobilizate şi unităţi ale Gărzii (naţionale) Ruseşti, dar şi ale poliţiei militare, care, dacă ne uităm la misiunile oficiale, au ca misiuni menţinerea ordinii civice, deci nu confruntarea armată?
Fără a subestima forţa de lovire a Forţelor Armate Ruse, totuşi nu se poate ca la Kremlin să se ignore faptul că Ucraina nu este Cecenia, iar ocuparea militară a unor noi teritorii ucrainene nu va repeta scenariul din Crimeea, nici degringolada iniţială din estul Donbasului.
O persistentă eroare a lui Putin este aceea de a se raporta la Ucraina, ca la un fost teritoriu supus Moscovei şi atât, deşi preşedintele Volodymyr Zelensky conduce o ţară cu declarate aspiraţii europene şi euroatlantice.
Dacă în zona estică a Ucrainei, până la Nipru, vorbitorii de limbă rusă au o anumită percepţie a intenţiilor Kremlinului, în arealul vestic opoziţia populaţiei faţă de intenţia de resubordonare a Kievului de către Moscova este respinsă cu vehemenţă.
Există o serie întreagă de oficiali ai lui Putin, aflaţi în funcţii cheie, care nu ştiu ce să mai inventeze, pentru a face pe plac liderului de la Kremlin, aşa fiind şi opţiunea celebrului Serghei Naryshkin, şeful serviciilor de informaţii externe, care a deschis o expoziţie la Moscova comparând Ucraina de acum cu aceea din „anii cumpliţi ai ocupaţiei hitleriste”. Haida de!...
Pe 7 octombrie, anul acesta, preşedintele Federaţiei Rusiei va împlini şapte decenii de viaţă.
O aniversare la care va face un bilanţ al celor 22 de ani de exercitare a puterii autoritare, începând din 7 mai 2000.
Va fi înconjurat de porumbei ai păcii sau de vulturii războiului?
Statele Unite nu au ce să cedeze, dar pot găsi căi de negociere cu Rusia pentru cooperarea viitoare, în zone de interes reciproc.
Franţa şi Germania nu au motive să devine voci discordante în corul NATO, pentru că în joc sunt valori fundamentale care nu pot fi amanetate în schimbul dictatului Kremlinului.
Ucraina a ajuns la o stare de spirit în care impunerea unui guvern pro-moscovit ar duce la reacţii uşor de anticipat ale populaţiei pro-europene.
Şi oricât de mare ar fi nostalgia multor seniori ruşi după perioada sovietică ar fi brusc treziţi la realitatea zilelor noastre de sicriele tinerilor căzuţi în luptă, în ipotetica nouă ofensivă rusă pe pământ ucrainean.
De aici, până la scăderea dramatică în sondaje a popularităţii lui Putin, nu va fi decât un pas, grăbit de durerea părinţilor care îşi vor vedea pierduţi pentru totdeauna pe flăcăii trimişi pe front şi reveniţi acasă între patru scânduri.
O situaţie care va pune sub semnul întrebării rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale din Rusia.
După vizita şefului statului francez, la Kremlin, cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev şi la Moscova, pe 14 şi 15 februarie, în încercarea de a calma tensiunile dintre NATO şi Rusia.
De aici şi apariţia glumei cu tâlc, generată de popasul oficialului german la Casa Albă:
<< Preşedintele SUA:
- În ce limbă o să discutaţi cu domnul Putin?...
Cancelarul Germaniei:
- Nu cred că va alege engleza, nu ştiu dacă mai cunoaşte germana, la nevoie ne descurcăm şi în limba lui Lev Nicolaevici Tolstoi, cel care - probabil ştiţi - a scris "Război şi pace"...>>
Bine ar fi ca aniversarea preşedintelui rus să fie marcată, totuşi, doar de porumbeii păcii.
Se încarcă comentariile...
