Putin, disperat să ţină Ucraina departe de UE. Cum încearcă Rusia să strângă lanţul în jurul Kievului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a intensificat presiunile asupra autorităţilor ucrainene, avertizând Kievul că va „lua măsuri de protecţie“, dacă va semna acordul de liber-schimb cu Uniunea Europeană, în noiembrie la Summitul de la Vilnius.

Este a doua ameninţare pe care Kremlinul o transmite Ucrainei în ultimele zile, după ce Putin spunea în urmă cu o săptămână că decizia de semnare a acordului de asociere cu UE ar fi „suicidară". Declaraţiile liderului de la Moscova au fost făcute în timpul unui congres economic care a avut loc la Rostov-pe-Don, lângă graniţa vestică cu Ucraina.

„Dacă vecinii noştri ucraineni vor accepta liberalizarea regimului vamal cu UE, uniunea vamală Rusia-Kazahstan-Belarus va fi nevoită să ia măsuri de protecţie. Există acest risc", a atras atenţia Putin. 

În viziunea lui Putin, în cazul liberalizării regimului vamal între UE şi Ucraina, piaţa ucraineană va fi invadată de produse europene, situaţie care va avea un impact negativ asupra producătorilor ucraineni şi ruşi. „Această situaţie îi va aduce pe producătorii ruşi într-o situaţie destul de dificilă", a insistat preşedintele rus, care încearcă cu disperare să îşi ducă la bun sfârşit marele vis al Uniunii Vamale, reunind în jurul Moscovei fostele republici sovietice.

Cu toate acestea, în ultimele luni, Rusia a întâmpinat o rezistenţă clară a unor ţări precum Republica Moldova, Ucraina, care doresc să reducă la minim protectoratul forţat al Kremlinului şi au anunţat dorinţa unei apropieri de Bruxelles. În acest context, liderii europeni au intensificat discuţiile cu cele două foste republici sovietice, pentru liberalizarea vizelor, dar şi pentru semnarea unui acord de liber schimb al acestora cu UE, în cadrul Summitului din Lituani.

Ucraina a cerut în repetate rânduri ajutorul Bruxellesului, pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia, iar semnarea acordului cu Uniunea Europeană ar reprezenta un moment cheie în redefinirea rolului regional al Kievului. Mai mult, liderii ucraineni au acuzat public presiuni constante din partea Rusiei, care nu poate accepta pierderea influenţei în Europa de Est şi în special destrămare visului de creare a unui organism care să contrabalanseze UE, pe structura ruinată a fostei Uniuni Sovietice.

Uniunea Vamală include momentan Rusia, Kazahstan şi Belarus. Planurile Moscovei includ aderarea Armeniei, Azerbaijanului, Georgiei, Kîrgîzstanului, Moldovei, Tajikistanului, Turkmenistanului, Ucrainei şi Uzbekistanului.Timpul este limitat pentru Vladimir Putin care face eforturi tot mai clare de a convinge atât Chişinăul, cât şi Kievul de beneficiile aderării în structura creată de el.

Comentariile lui Putin apar după ce autorităţile ruse au impus restricţii severe produselor ucrainene, între 14 şi 20 august, cauzând blocaje în activităţile de export ale Ucrainei. În iulie, Rusia a interzis marca cea mai celebră de ciocolată a Ucrainei, Roshen, argumentând că provoacă cancer, în timp ce Kazahstanul a interzis importurile de ouă ucrainene pe 20 august.

Riscul cel mai mare pe care şi-l asumă Ucraina este posibilitatea ca Rusia să îşi întrerupă livrarea de gaz că chiar la începutul sezonului de toamnă-iarnă, când este necesară încălzirea locuinţelor, aşa cum s-a întâmplat şi în 2009. 

Rusia obişnuieşte să lovească în acest mod statele est-europene, dependente de gazul său, fiind o presiune pe care o aplică constant, mai ales în momentele cheie în care Ucraina a încercat o apropiere de structurile euro-atlantice. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite