Putin anunţă o creştere cu 10% a pensiilor şi salariului minim, în contextul unei inflaţii galopante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă miercuri să le ofere ruşilor asigurări cu privire la inflaţia galopantă, anunţând o creştere a pensiei şi a prestaţiilor sociale minime, în vederea unei amortizări a scăderii veniturilor ruşilor, relatează AFP.

”Propun o creştere cu 10% a pensiilor în cazul pensionarilor care nu (mai) muncesc începând de la 1 iunie anul acesta”, anunţă liderul de la Kremlin într-o reuniune a Consuliului de Stat.

Putin consideră că, prin indexarea efectuată de la începutul anului, creşterea pensiilor ”este mai mare decât nivelul inflaţiei”.

Inflaţia a atins în aprilie 17,8% - un ”record” în ultimii 20 de ani.

Liderul de la Kremlin dă asigurări că, ”potrivit experţilor, creşterea inflaţiei a scăzut (...), iar până la sfârşitul lui 2002 ea nu va depăşi 15%”.

El promite, de asemenea, o creştere a prestaţiilor sociale minime - începând din iunie.

Astfel, salariul minim urmează să crească cu 10%, la 15.279 de ruble (240 de euro la nivelul actual), iar alocaţiile familiale - şi anume destinate soţiilor militarilor - urmează să crească.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite