Punctele slabe ale securităţii ruse / Premierul rus nu are un "buton roşu" pentru bomba atomică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de securitate nucleară al Rusiei are câteva puncte slabe, scrie analistul rus în probleme de securitate Alexei Arbatov, în noua sa publicaţie "The Security Equation" (Ecuaţia Securităţii), notează revista de politică externă Foreign Policy într-o analiză.

În conformitate cu Constituţia Rusiei din 1993, preşedintele este comandantul suprem, şi dacă acesta este inapt, toate atribuţiile sale îi revin primului ministru.

Cu toate acestea, primul ministru rus nu are o "servietă nucleară" la dispoziţie.

În eventualitatea unui atac cu rachete nucleare asupra Rusiei, trei serviete pline cu aparate electronice sunt programate să-i alerteze pe toţi cei care le deţin în mod simultan.

Înăuntrul fiecărei serviete nucleare (dispozitiv care permite unui şef al unei puteri nucleare să declanşeze procedura de atac atomic) se află un terminal portabil, legat reţeaua de control a forţelor nucleare strategice ale Rusiei,  titează Foreign Policy.

Una dintre ele este îl însoţeşte pe preşedintele rus, Dmitri Medvedev, oriunde merge. Este cunoscută sub numele de "Чегет", şi permite preşedintelui să monitorizeze o criză a rachetelor, să ia decizii, şi să transmită deciziile luate armatei. Este similar cu dispozitivul care însoţeşte preşedintele american.

Celelalte două serviete "Чегет" sunt deţinute de către ministrul apărării şi şeful Statului Major General, cum a fost cazul în perioada sovietică.

Noua carte The Security Equation, publicată recent de un important analist rus în probleme de securitate dezvăluie un potenţial punct slab care nu a fost până acum prea bine înţeles.

Ambiguitatea situaţiei, avertizează Alexei Arbatov, ar putea fi periculoasă în cazul unei crize nucleare.

În Rusia, astăzi, niciunul dintre responsabilii militari nu are responsabilitatea constituţională sau legală pentru a lua o decizie cu privire la modul sau lansarea unui atac nuclear.

Desigur, ei ar fi printre principalii consilieri ai preşedintelui într-un moment de criză, dar nu pot lua astfel de decizii.

De ce vede autorul rus un pericol?

Statele Unite şi Rusia menţin încă rachete nucleare pentru lansare rapidă. Rachetele terestre americane pot fi gata de lansare în patru minute. Avertismentul unui atac iminent ar putea necesita ca preşedintele să ia decizii foarte rapide având informaţii limitate. Într-o astfel de situaţie, ar trebui să existe roluri precise pentru fiecare factor de decizie, fără ambiguitate sau incertitudine.

Dar se pare că încă există un anumit grad de incertitudine în Rusia, scrie Foreign Policy, unde sistemul de comandă si control este unul secret, aşa cum a fost şi în perioada sovietică.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite