Propagandă, numele tău e al Treilea Război Mondial

Dacă până la Vladmir Putin, războiul a fost pe trei sferturi agresiune militară şi doar pe sfert propagandă, ce se întâmplă sub ochii noştri este un război informaţional, aproape în totalitate. Observaţia îi aparţine unui profesor de jurnalism din Rusia, iar investiţia parţială în acest nou tip de cucerire a fost recent estimată la 82 de milioane de euro.

”Toţi cretanii sunt mincinoşi şi tot ce spun eu este adevărul” sunt cuvintele cu care filozoful cretan Epimenide îi încurca îngrozitor pe grecii din antichitate. Interpretată oricum, această afirmaţie se autocontrazice, e paradoxală. Tot în zona paradoxului ne situăm şi acum, după ameninţarea pe care Vladmir Putin i-a adresat-o preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, evident mergând pe supoziţia că aceasta este autentică. Să-l credem sau nu pe artizanul celui mai perfid război informaţional din istoria omenirii ale cărui intenţii de agresiune s-au materializat, totuşi, în bună măsură?

Jurnaliştii de la ziarul german Suddeustche Zeitung pretind că au intrat în posesia unui document al Uniunii Europene în care este relatată o convorbire dintre cei doi lideri. ”Dacă vroiam, în două zile, aş fi putut să am trupe nu doar la Kiev, ci şi la Riga, Vilnius, Talin, Varşovia şi Bucureşti”, i-ar fi spus, într-o discuţie privată, Putin lui Poroşenko.

Este însă total irelevant dacă ameninţarea lui Putin este adevărată sau falsă. Ştergerea graniţelor dintre adevăr şi minciună reprezintă însăşi esenţa războiului informaţional, fără precedent, care a cuprins estul Europei.  Un război care înseamnă, în special, dezinformare, minciună, scurgeri de informaţii sau sabotaj cibernetic.

Despre globalizarea dezinformării

Probabil că modul în care media rusă a reflectat, în iulie, tragedia doborârii cursei MH 17 este un bun studiu de caz despre modul în care acest război informaţional se petrece. Scenariile aruncate în joc au frizat de multe ori aberaţia. Cel mai năucitor dintre ele acredita ideea că CIA a deturnat zborul MH 370 al aceleiaşi Malaysia Airlines dispărut în martie, a ascuns aeronava, a umplut-o cu cadavre şi a prăbuşit-o în estul Ucrainei.

Noul concept de Novorossiya care se referă la teritoriul din sud-estul Ucrainei e, la rândul său, o formă de dezinformare. Termenul, extras din istoria ţaristă a Rusiei,  făcea referire, iniţial, la un alt teritoriu care nu are nicio legătură cu noile hărţi pe care media rusească le promovează intens. Ideea de Novorossiya reprezintă o formă de globalizare a propagandei pe care Moscova a exersat-o decenii la rând pe plan intern, potrivit revistei americane The Atlantic.

Dezinformarea sau minciuna sunt răspândite atât prin intermediul televiziunilor strict controlate de Kremlin, cât şi prin intermediul societăţii civile: e vorba de benignele organizaţii non-guvernamentale (ONG). Zillele trecute, un parlamentar român avansa ideea că Moscova a finanţat ONG-urile europene care au manifestat împotriva gazelor de şist cu 82 de milioane de euro.

Afară cu ONG-urile din ţară  

Dincolo de valoarea în sine, finanţarea unor astfel de activităţi, menite să menţină depedenţa Europei de resuele de energie din Rusia ne amintesc de o politică (în oglindă) pe care regimul Putin a început-o imediat după Revoluţia Portocalie din Ucraina de acum zece ani. De atunci, preşedintele rus a început să blocheze majoritatea ONG-urilor care aveau finanţare străină. La momentul respectiv, existau suspiciuni potrivit cărora revoluţia ar fi fost stârnită inclusiv de organizaţii care au fost finanţate de Open Society Institute, un organism fondat de George Soros, miliardar american de origine maghiară.

Scoaterea din joc a ONG-urilor plătite din exterior este şi strategia de ultimă oră a premierului Ungariei, Viktor Orban care a declarat deschis că are o problemă cu ”activiştii politici care servesc interese străine.” Adevărul e că Orban ştie foarte bine de la conaţionalul său miliardar că, de multe ori, filantropia poate ascunde interese politice. Un lider al Carnegie Endowment for Peace a spus, la un moment dat, despre Soros că este ”singura persoană privată care are propria politică externă.”

Ungaria şi Rusia fac parte dintr-o ligă de regimuri preponderent autoritare care au schimbat legislaţia pentru a face imposibilă viaţa ONG-urilor cu fonduri din străinătate: Azerbaijan, Mexic, Pakistan, Sudan şi Venezuela. Alte state, precum Bangladesh, Egipt sau Nigeria se pregătesc să facă acelaşi lucru.

Arma interzicerii ONG-urilor străine poate fi întoarsă cu uşurinţă împotriva oricărei expresii a societăţii civile. Ca o paranteză, să nu uităm că toate statele foste comuniste, inclusiv Rusia, au primit cu braţele deschise organizaţiille non-guvernamentale din Occident, imediat după trecerea la democraţie. De curând, o fundaţie din Sankt Petersburg care căuta informaţii despre soldaţii ruşi morţi sau răniţi în Ucraina a fost declarată de autorităţi ”agentură străină”, în ciuda protestelor că niciun dolar sau euro nu îi finanţa activitatea.      

Insula .ru      

Cine ştie să folosească societatea civilă pentru propagandă ştie, în egală măsură, riscurile la care se expune atunci când adversarii recurg la aceleaşi mijloace. Iar eliminarea oricărei influenţe externe e o formă de diminuare spre zero a riscurilor. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kemlinului, a declarat că statul rus ia în calcul măsuri menite să ”garanteze securitatea” Internetului rusesc în caz de război, potrivit AFP. Potrivit unor informaţii pe surse, autorităţile ruse ar putea să decupleze ţara de restul Internetului în cazul unui conflict militar.

Bun venit în noua realitate a războiului modern despre care vorbeşte un profesor de jurnalism de la Instititutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova. ”Dacă regimurile autoritare anterioare însemnau trei sferturi violenţă şi un sfert propagandă, acesta este, de fapt, doar propagandă şi relativ puţină violenţă. Putin are nevoie doar de câteva arestări ca, ulterior, să amplifice mesajul printr-un control total al televizunilor”, spune profesorul Igor Iakovenko, citat de The Atlantic.  Potrivit aceleiaşi publicaţii, propaganda actuală a Kremlinului e diferită de cea din timpul Uniunii Sovietice.

Totul este minciună 

Pentru sovietici ideea de adevăr era importantă chiar dacă minţeau. Aveau ambiţia să demonstreze că măcar bucăţi din mesaje sau teorii manipulatoare erau fapte reale.  Atunci când guvernul american a acuzat URSS-ul că dezinformează (propaganda a lansat ideea că SIDA este  o invenţie a CIA), conducerea ţării de la acea vreme, în frunte cu Mihail Gorbaciov, au reacţionat foarte prompt.

În noul context, propagandiştii Moscovei nu mai vor să convingă pe nimeni de nimic. Dimpotrivă, îşi propun să lărgească teritoriul îndoielii astfel încât fiecare să creadă ce vrea. Şi, dacă trăim într-o lume a minciunii, nu cumva şi occidentalii sunt nişte mincinoşi, la rândul lor? Sau, întorcându-ne la începutul textului, nu cumva şi Poroşenko minte vizavi de conţinutul discuţiei cu Putin?