Probleme în uniunea Rusia-Belarus. Ce anume cere Lukaşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Miniştri ai uniunii Rusia-Belarus s-a reunit la Moscova pentru a rediscuta o parte din probleme rămase fără soluţie.

Astfel, dacă bieloruşii cer o implicare economică mai mare a Rusiei, ,oscova cere Minsk-ului să implementeze o integrare mult mai accentuată în această uniune statală.

Înaintea şedinţei de ieri, primul ministru belarus, Serghei Rumas, a atras atenţia asupra abaterii de la "regulamentul în exerciţiu".

"Cred că este foarte important să menţinem o regularitate clară a întâlnirilor noastre în acest format, cu atât mai mult cu cât la mijlocul acestui an s-a luat o hotărâre foarte importantă referitoare la aprofundarea integrării economice", a remarcat Rumas. Bieloruşii sunt nemulţumiţi de statutul lor în uniune.

Totul pleacă de la faptul că bieloruşii nu se smt parteneri egali în acest tip de alianţă statală cu ruşii. Aleksandr Lukaşenko, preşedintele bielorus, a precizat de mai multe ori că dacă nu se crează condiţiile unei egalităţi, Belarus poate renunţa la uniunea cu ruşii.

Astfel, este vorba de chestiunea de livrare e petrol şi gaze la un preţ preferenţial, egalitatea per gospodărie şi anularea restricţiilor comerciale. 

Belarus reclamă faptul că preţul petrolului pentru rafinării este prea mare, crescând costurile acestora.

Şedinţa guvernului unional a avut loc marţi, 19 noiembrie, la Moscova. Aceasta este prima şedinţă după ce în decembrie 2018 Dmitri Medvedev făcuse apel la colegii belaruşi la o integrare mai profundă şi a declarat că doar în acest caz Republica Belarus va putea pune în discuţie problemele referitoare a sprijinul financiar. De atunci părţile nu au mai avut nicio şedinţă. Înaintea şedinţei de ieri, primul ministru belarus, Serghei Rumas, a atras atenţia asupra abaterii de la "regulamentul în exerciţiu". 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite