Priorităţile politicii externe a Rusiei: consolidarea cooperării cu China şi India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov, ţeful diplomaţiei ruse
Serghei Lavrov, ţeful diplomaţiei ruse

Consolidarea cooperării cu China şi India fac parte din priorităţile necondiţionate ale Rusiei, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. “Printre priorităţile noastre necondiţionate este cooperarea cooperării cu China. În acest an marcăm 20 ani de la acordul bilateral extins”, a declarat Lavrov la “Primakov Readings”.

“În acelaşi rând se află şi aprofundarea parteneriatului strategic privilegiat cu India. Anume aşa este menţionată în documente, adoptate la cel mai înalt nivel”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

El a menţionat că Rusia îşi extinde parteneriatul cu statele ASEAN şi alte state din regiunea Asia-Pacific.

China şi Rusia au convenit asupra prelungirii automate pentru următorii cinci ani a Acordului de bună vecinătate, prietenie şi cooperare. Acordul a fost semnat de liderii Rusiei şi Chinei pe 16 iunie 2001, fiind ratificat pe 28 februarie 2002.

Rusia nu are ambiţii de superputere şi nu suferă de mesianismul Occidentului, care are probleme în a-şi promova iniţiativele pe "platformele universale internaţionale", a declarat miercuri ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov, la forumul "Lecturile lui Primakov" care se desfăşoară la Sankt-Petersburg, informează TASS.

"Noi nu avem ambiţii de superputere, indiferent dacă cineva încearcă să se convingă pe sine şi pe alţii de contrariul. Nu suferim nici de fervoarea mesianică cu care colegii noştri occidentali încearcă să-şi propage pe întreaga planetă valoroasa agendă democratică. Şi nouă ne este clar demult că modelele de dezvoltare impuse din afară nu duc la nimic bun. Uitaţi-vă la Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Libia, Yemen, la Afganistan", a subliniat Lavrov.

Lavrov a apreciat că occidentalii, în primul rând SUA şi UE, vor să-şi promoveze concepţiile ocolind organizaţiile universale internaţionale, inclusiv ONU. "Însă nouă ne e clar că este mult mai greu să-ţi promovezi iniţiativele, să ajungi la un acord în format universal, acolo unde nu există doar 'membri ascultători' ai clubului occidental, ci există Rusia, China, India, Brazilia, ţările africane", a spus el.

Şeful diplomaţiei ruse a anunţat că partea rusă intenţionează să discute despre problemele securităţii cibernetice în timpul summitului cu SUA ce va avea loc la Geneva. "Aici (în probleme de securitate cibernetică) Rusia are suficientă bunăvoinţă. Încă din 2016, când fosta administraţie (a SUA) a lui Barack Obama a început să ne acuze că ne amestecăm în alegerile lor, noi am propus de zeci de ori să luăm loc la masa negocierilor - una profesionistă, bazată pe încredere - pentru a prezenta fapte concrete, îngrijorări care există şi de o parte, şi de alta. (Am primit un) Refuz categoric. Acum, sper că vom discuta despre aceasta şi vom afla în ce măsură administraţia Biden este deschisă unei activităţi cinstite în această direcţie", a spus Lavrov.

Nu în ultimul rând, ministrul de externe rus şi-a exprimat speranţa că, în pregătirile pentru viitorul summit Rusia-SUA, partea americană "va analiza greşelile din anii trecuţi". "Cei care se ocupă de Federaţia Rusă, sper că vor analiza acţiunile, interesele şi poziţiile Rusiei, liniile noastre roşii la urma urmei, vor lucra asupra greşelilor din anii trecuţi şi vor renunţa la purtarea unui dialog exclusiv de pe poziţii de pretenţii la hegemonie în treburile mondiale", a mai declarat Lavrov.

Preşedintele american Joe Biden se deplasează miercuri în Europa, unde va participa la summiturile anuale ale G7 şi NATO şi se va întâlni la 16 iunie, la Geneva, cu Putin, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două puteri rivale.

Washingtonul a sancţionat Moscova pentru o serie de motive: acuzaţii de ingerinţă în alegeri, piraterie informatică, spionaj, reprimarea principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, ameninţarea militară la adresa Ucrainei, anexarea provinciei ucrainene Crimeea. Iar Rusia a răspuns prin numeroase contramăsuri, iar de câteva săptămâni cele două puteri nu mai au ambasadori în cele două capitale. În plus, Moscova acuză NATO că şi-a intensificat activitatea militară la frontierele ruse, prin desfăşurarea de trupe şi de exerciţii militare. 

„Criză de încredere fără precedent“ între Rusia şi UE 

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat, recent, ă relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană trec printr-o "criză de încredere fără precedent" şi a pledat pentru un dialog direct şi pe picior de egalitate cu cele 27 de state membre, potrivit agenţiei TASS.

"Situaţia în relaţiile dintre Rusia şi UE rămâne alarmantă. Există o criză de încredere fără precedent", a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă pe această temă.

Şeful diplomaţiei ruse a denunţat că, în Europa, "sunt trasate noi linii de demarcaţie, care înaintează spre Est şi se adâncesc ca nişte tranşee pe front".

Europa a început să se izoleze de Rusia înainte "de lovitura de stat din Ucraina" în 2014, a spus Lavrov, reiterând poziţia oficială a Kremlinului, care califică în acest fel mişcarea de contestare din Ucraina care a adus la putere forţele prooccidentale.

După aceasta, a spus el, UE a optat pentru sancţiuni şi a înlocuit "prezumţia de nevinovăţie cu prezumţia de vinovăţie".

Rusia este deschisă dialogului cu UE, a subliniat ministrul de externe rus, avertizând totodată că Moscova va răspunde fără întârziere la noile demersuri inamicale ale Bruxellesului.

"Ştim că mulţi în Europa sunt conştienţi că politica de confruntare cu ţara noastră este contraproductivă şi sperăm că, în cele din urmă, raţiunea va prevala şi vom putea începe să dezvoltăm un nou model echilibrat de cooperare pe baza dreptului internaţional", a opinat Lavrov, adăugând că Rusia este deschisă "unei interacţiuni oneste şi pe picior de egalitate".

"Dar aceasta nu înseamnă că vom lăsa fără răspuns noii paşi ostili, încercările de a se vorbi cu noi de pe poziţii de forţă, amestecul în afacerile noastre interne", a avertizat şeful diplomaţiei ruse.

În acest context, Lavrov a remarcat că "aceşti paşi se pregătesc şi deja despre aceştia se vorbeşte în mod deschis".

Ministrul de externe a mai spus că, în Occident, "sunt create în mod artificial poveşti despre acţiunile nocive ale Moscovei care nu au nimic de-a face cu politica reală, cu intenţiile statului rus sau cu dorinţele ruşilor", notează EFE.

"Situaţia este înrăutăţită de faptul că această temă devine o politica militară îndreptată împotriva ţării noastre şi care presupune apropierea militară a UE de NATO pe o bază antirusească", a adăugat el.

Aflat într-o vizită luni la Moscova, ministrul portughez de externe, Augusto Santos Silva, a cărui ţară asigură preşedinţia rotativă a UE, a pledat pentru menţinerea canalelor diplomatice deschise cu Rusia "mai mult ca oricând", amintind că până şi în timpul Războiului Rece cooperarea dintre cele două părţi a fost posibilă.

"Existenţa unor divergenţe chiar şi pe probleme fundamentale şi asumarea unor valori diferite şi chiar opuse nu ne împiedică să ne angajăm în dialog politic. Mai degrabă dimpotrivă: avem nevoie mai mult ca oricând să menţinem canalele diplomatice deschise", a subliniat Santos Silva în deschiderea conferinţei "Împreună spre o lume globală" în cadrul Consiliului Rusia-UE. 

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite