Prietenii Rusiei din România - acţiune specifică de contrainformaţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum doi ani o astfel de listă şoca opinia publică din Republica Moldova. Pe lângă un lung şir cu persoane vizibil filoruse şi atitudine antiromânească, au fost strecurate şi mari nume ale unor patrioţi români. Ca să fie credibilă toată problema s-au pus şi ceva informaţii scrise de mână pe o foaie.

Necunoscătorii au sărit imediat asupra persoanelor respective, iar duşmanii doar atât au aşteptat. 

Scopul era bineînţeles decredibilizarea unor persoane, care au făcut pentru românism extrem de multe lucruri. Informaţia publicată astăzi de către ziarele din România prezintă o listă de nume presupuşi prieteni ai Rusiei.

În primul rând, dacă o să citiţi cu atenţie, o să vedeţi că este vorba de încercări de comunicare cu aceste persoane, nu că ar fi prieteni propriu-zişi ai Rusiei. Apoi înteleg că presa ucraineană vorbeşte de o listă de persoane ce ar trebui contactate, nu care ar fi deja agenţi de influenţă – adică e vorba de intenţia lor, nu a celor vizaţi.

Posibilitatea ca să existe contacte este destul de mare, nimeni neputând refuza o comunicare cu Dughin, care este, totuşi, ideologul Kremlinului.

Nu spun că lista nu ar fi adevărată, parţial, dar mie îmi seamănă mai mult a contrainformaţii. Cum faci să induci confuzie sau cum discreditezi pe cineva? Bagi de la tine nişte informaţii false alături de unele credibile.

De aceea manifest rezerve faţă de această informaţie, cu atât mai mult cu cât cunosc o parte din aceste persoane, printre care şi maestrul Dan Puric, cu care am fost la Bălţi pentru a vorbi tinerilor despre românism.

De exemplu eu nu cred că Adrian Năstase poate fi un agent al Rusiei, sau cel puţin nu în detrimentul României. De ce? Simplu: nu ar fi băgat niciodată România în NATO şi EU, deşi deţinea puterea absolută. Să crezi că Federaţia Rusă nu a făcut tot ce ţine de ea să nu intre România în NATO, sau să presupui că ar fi vrut o Românie în NATO, e semn de necunoaştere ca să nu spun de pură prostie. Că omul e umblat, că discută la nivel înalt, că vrea să cunoască ce gândeşte şi cum gândeşte duşmanul, e posibil.

Marius Văcărelu este un bun cunoscător al spaţiului est-european. Pentru a putea face acest lucru este nevoie de cunoaştere, de cunoaşterea adversarului. E posibil ca agentura rusă să încerce o linie de comunicare, dar asta nu înseamnă că ea este funcţională. Alături de profesorul Marius Văcărelu am fost la o serie de evenimente şi ar fi ultimul om pe care l-aş suspecta de ceva.

Apoi în periplul meu unionist, „prieteni binevoitori" mi-au tot vorbit de agenţi, ba ruşi, ba ucraineni, culmea printre cei care lucrau pentru Reunire, unii din ei români de seamă de dincolo de Prut, din aceea ce au consolidat conştiinţa românească.

Ştiţi cărţile lui Larry Watts despre ţara noastră? Acolo se explică foarte bine cum Rusia a reuşit să decredibilizeze România în faţa SUA prin promovarea ideii că Dizidenţa Ţării noastre faţă de blocul sovietic este una prefăcută, falsă şi o strategie de infiltrare a Rusiei. Cum a făcut acest lucru? Prin intermediul unui trădător, torţionar şi el la un moment dat. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite