Presa rusă scrie că Vladimir Putin ar avea o a treia fiică dintr-o relaţie cu o fostă menajeră devenită milionară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin ar putea fi tatăl unei fete în vârstă de 17 ani crescută de în cea mai mare discreţie posibilă la Sankt Petersburg, relatează portalul de investigaţii Proekt, citat de The Moscow Times.

„Seamănă fenomenal cu preşedintele rus”, scrie Proekt despre Elizaveta Vladimirovna Krivonoghih, o adolescentă de 17 ani din Sankt Petersburg, oraşul natal şi al lui Vladimir Putin.

Conform sursei citate, mama fetei, Svetlana Krivonoghih, o fostă menajeră, este în prezent proprietara unei companii care deţine un pachet minoritar de acţiuni la Banca Rossia, sancţionată în Occident în legătură cu anexarea peninsulei Crimeea în 2014.

Femeia ar avea o avere de peste 100 de milioane de dolari, desfăşurând afaceri şi având proprietăţi la Sankt Petersburg, în capitala Moscova şi în staţiunea Soci de la Marea Neagră.

Plecând de asemănările cu Vladimir Putin, jurnaliştii de la Proekt afirmă că au apelat la un program de recunoaştere facială şi au descoperit o similaritate de 70,44% între fata de 17 ani şi preşedintele rus.

În plus, ei menţionează că tatăl fetei nu este trecut în certificatul de naştere, cu excepţia patronimicului Vladimirovna.

Proekt a ales să nu publice fotografiile fetei, evocând motive de etică. După ce mama ei a fost contactată pentru a confirma sau infirma informaţia, adolescenta, născută în 2003, la trei ani după ce Putin devenise preşedinte al Rusiei, şi-a şters toate fotografiile în care i se vedea faţa de pe conturile de socializare create sub un nume diferit.

Relaţia lui Putin cu mama fetei ar fi început înainte ca acesta să devină preşedinte şi s-a încheiat „undeva spre sfârşitul deceniului trecut”, menţionează Proekt, citând două surse anonime.

Kremlinul a evitat să dea un răspuns concret. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că a mai fost întrebat pe acest subiect, dar că nu ştie nimic despre fată.

„Da, am fost întrebat despre acel nume, dar nu am auzit nimic niciodată şi nu ştiu nimic”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Preşedintele rus este cunoscut pentru secretomania pe care o păstrează în legătură cu familia sa. Acesta ar avea încă două fete: Maria Voronţova, endocrinolog, şi Katerina Tihonova, directoarea unui institut ştiinţific finanţat generos de stat.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite