Basarabenii nu au fost cuminţi şi au îndrăznit chiar să semneze Acordul de la Vilnius. Au îndrăznit mai multe, printre acestea fiind şi recenta întâlnire a premierului lor, Iurie Leancă, cu preşedintele SUA, Barack Obama, moment istoric în relaţiile celor două ţări.

Luând în calcul, dar nu în serios, ultimele sale declaraţii, precum şi comportamentul său în general, arogant şi ţâfnos, la adresa României şi Republicii Moldova, constatăm că avem în faţă un fel de purtător de cuvânt al Kremlinului, palat care nu îşi permite să transmită către alte ţări, în mod oficial, mesaje gen „vă arăt eu vouă, dacă mă supăraţi...”.

O face, însă, vicepremierul Rogozin cu nonşalanţă, iar Vladimir Vladimirovici se face că nu aude, că nu ştie, că nu-l interesează. Când Rogozin a spus că Transnistria (a se citi Federaţia Rusă – n.a.) nu trebuie ”supărată”, te întrebi: o fi spus-o de la el, sau i s-a scris pe un bileţel, la Moscova?

La fel te poţi întreba şi în privinţa ameninţării rogoziniste conform căreia va zbura pe deasupra ţării noastre cu periculosul avion de război Tupolev, ca replică la faptul că România, membru al NATO, i-a închis spaţiul aerian pentru întoarcerea sa de la Tiraspol la Moscova. Să fi vorbit de unul singur, sau şi-a consultat şefii?

Acelaşi demnitar, supărat pe toţi românii, a mai ameninţat că se va da în vileag cine suntem noi etc. Nu merită să reproducem tot. Probabil că, în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului ni se mai pregăteşte un atac mediatic internaţional, cum se întâmplă în mod regulat mai ales după aderarea României la UE.

După ce observăm că la alţii politica se face cu cizma, cu tancul şi gazul metan, să vedem cum se face la noi. Cum reacţionăm noi la aceste ameninţări, inclusiv unele de dată mai recentă venite prin intermediul mass-media ruse? Convocăm CSAT-ul? Nu. Facem declaraţii? Da. La ce nivel? La cel mai înalt. Şi ce spunem noi acolo, ştiindu-se că limbajul declaraţiilor oficiale are nişte reguli care trebuie respectate?

În loc să vorbească de de ”îngrijorare”, ”de respingere” de ”protest” în legătură cu cele exprimate în limba rusă de către îmbujoratul la faţă Rogozin, România a spus aşa: că domnia sa a vorbit astfel, deoarece s-a îmbătat cu nişte vodcă, se pare mai multă. Aşa s-ar explica faptul că i-a ieşit pe gură rusului porumbeii respectivi. Adică, măi Federaţie Rusă, se poate aşa ceva?

Se înţelege că această declaraţie maidaneză a făcut rapid înconjurul planetei, ajungând pe masa tuturor luminaţilor lumii, mai mult, sau mai puţin. Comentariile lor, dar mai ales ale noastre, sunt de prisos. Iar dacă cineva ne-ar obliga să comentăm declaraţia cu vodca, cu siguranţă am recurge la cuvintele amintite mai la deal: îngrijorare, respingere, protest.

În acest context, nu mai trebuie subliniat că relaţia româno-rusă, îngheţată de mai mulţi ani, care ar fi trebuit să fie una normală, chiar în condiţiile Parteneriatului strategic cu SUA, este compromisă pentru o perioadă mai îndelungată.

Dacă ne străduim, putem trage, totuşi, o concluzie optimistă: stăm bine la capitolul export. Nu ne referim la bunuri materiale, acestea nu se mai produc decât la scară redusă, ci la la un limbaj total necivilizat, trivial, obscen, folosit mai ales în ultimii ani pe scena politică românească.

Limbajul politic românesc de cea mai joasă speţă, folosit inclusiv în cadrul unor declaraţii oficiale, a devenit un produs internaţional, de care României întregi ar trebui să-i fie ruşine.