Pedepse grele pentru şapte tineri ruşi găsiţi vinovaţi de terorism. Activistă pentru apărarea drepturilor omului: „Este un ordin transmis tineretului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte tineri activişti de extrema stângă au fost condamnaţi luni în Rusia la pedepse cuprinse între 6 şi 18 ani de închisoare pentru terorism, o hotărâre criticată aspru de opozanţii Kremlinului, care vorbesc despre dosare fabricate şi mărturii obţinute prin tortură.

Cei şapte tineri, care au între 23 şi 31 de ani şi sunt originari din Penza, un oraş din centrul Rusiei, sunt acuzaţi de plănuirea unor atentate în timpul alegerilor din martie 2018 şi Campionatului Mondial de Fotbal din acelaşi an. Potrivit autorităţilor ruse, ei ar fi membri ai grupării anarhiste „Reţeaua“.

Toţi au negat acuzaţiile. Mai mult, unii dintre ei s-au plâns de faptul că au fost torturaţi în închisoare pentru a recunoaşte anumite acuzaţii.

Aflaţi în sală la pronunţarea verdictului, zeci de susţinători ai acestor tineri au scandat „Ruşine“.

Pe Twitter, opozantul Aleksei Navalnîi a denunţat la rândul său o decizie „terifiantă“, dată în baza unor „mărturii obţinute prin tortură“ despre „o organizaţie teroristă imaginară“.

Conform unei activiste care militează pentru apărarea drepturilor omului, cazul este fabricat de autorităţi în scopul de a induce ideea unei ameninţări la adresa sa.

„Afacerea «Reţeaua» este un caz de şcoală. Verdictul trebuie să demonstreze populaţiei că există o ameninţare reală de terorism politic şi este un ordin transmis tineretului: «Staţi jos, nu mişcaţi!»“, a declarat Svetlana Ganucikina.

Acuzaţiile de terorism sau de extremism împotriva unor grupuri de tineri s-au înmulţit recent în Rusia. În opinia detractorilor puterii, nu este vorba de a combate doar organizaţiile cu adevărat violente, ci şi mişcările de opoziţie sau religioase moderate care nu urmează linia dorită de autorităţi, notează AFP

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite