Organizaţiile care au legături cu Navalnîi, declarate „extremiste” de un tribunal din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi FOTO EPA-EFE
Aleksei Navalnîi FOTO EPA-EFE

Un tribunal din Rusia a aprobat miercuri o solicitare a procurorilor de a declara drept „extremiste” organizaţiile care au legături cu Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare. Prin aceasta decizie, organizaţiile sunt scoase în afară legii, iar membrii lor nu mai pot candida în alegeri.

Hotărârea, care intră în vigoare imediat, interzice efectiv membrilor unor astfel de grupuri să participe la alegerile parlamentare din acest an.

„S-a recunoscut că aceste organizaţii nu doar că au diseminat în mod voluntar informaţii care incită la ură şi ostilitate faţă de reprezentanţii puterii, ci au comis de asemenea infracţiuni şi delicte extremiste”, a declarat presei reprezentantul procuraturii, Aleksei Jafiarov, după anunţarea deciziei, potrivit AFP.

Această hotărâre vizează în special Fondul pentru lupta împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale răsunătoare cu privire la stilul de viaţă al elitelor din Rusia şi delapidările comise de acestea, precum şi birourile regionale ale opozantului Navalnîi, care se ocupă de organizarea manifestaţiilor şi a campaniile electorale.

Navalnîi, care execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate cu închisoarea pe baza unor acuzaţii pe care liderul opoziţiei ruse le consideră false, a negat acuzaţiile de extremism.

Acesta consideră că ultimele măsuri sunt doar o nouă etapă din planul lui Putin de a elimina orice opoziţie semnificativă la adresa regimului său, mai ales în  în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie.

„Ne vom descurca, vom evolua, ne vom adapta. Dar nu ne vom îndepărta de obiectivele şi ideile noastre. Aceasta este ţara noastră şi nu avem alta”, a scris opozantul rus pe contul său de Instagram, administrat de apropiaţi, după anunţarea hotărârii

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite