Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat pentru calomnie

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat pentru calomnie

Opoyantul rus, Aleksei Navalnîi

Justiţia rusă l-a declarat, marţi, vinovat pentru calomnie la adresa unui deputat pe opozantul Aleksei Navalnîi şi l-a condamnat la plata unei amenzi de 300.000 de ruble (6.000 de euro), relatează AFP.


Justiţia nu a decis însă transformarea pedepsei de cinci ani de închisoare cu suspendare într-o sentinţă cu executare într-un alt proces, cum se temeau susţinătorii opozantului rus.

Apropiaţii opozantului susţin însă, într-un mesaj publicat pe blogul său, că această problemă urmează să fie decisă într-o şedinţă ulterioară de tribunal.

În decizia de marţi, justiţia rusă l-a acuzat pe Navalnîi că a folosit reţeaua Twitter pentru a "acuza, fără dovezi" un deputat moscovit de "toxicomanie".

Într-un alt proces, Aleksei Navalnîi este vizat, împreună cu fratele său Oleg, de o anchetă pentru escrocherie, în detrimentul mărcii franceze de cosmetice Yves Rocher, pentru care riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

De profesie avocat, Navalnîi, în vârstă de 37 de ani, este vizat în mai multe anchete. El a respins acuzaţiile care i se aduc şi a afirmat că acestea vizează îndepărtarea sa de pe scena politică.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: