Ofensiva ortodoxă a Rusiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să ne uităm şi dincolo de evenimentele zilei. Câteodată e foarte greu, atât timp cât se acumulează, oră de oră, evenimente grave, legate de ceea ce pare a fi un Al Doilea Război Rece, într-o lume care-şi pierde temeiurile de spiritualitate şi identitate.

Şi totuşi, în spatele cortinei, se desfăşoară mişcări ample de repoziţionare şi încercări de re-echilibrare sau de reconfigurare de spaţii şi sisteme de valori, fiecare dintre marii actori ai planetei antrenând grupuri complexe de reflecţie. Efort din care, evident, nu putea lipsi Biserica.

Întâmplător sau nu, schimbările sunt accelerate pe măsura apropierii a ceea ce mulţi analişti consideră a fi un fenomen iminent, adică o nouă formulă de ruptură majoră, urmând desenul mai vechii viziuni a lui Huntington asupra conflictului civilizaţiilor, în prezenţa unei acutizări extreme a relaţiilor între religii odată cu ridicarea unui fundamentalism islamist extrem de agresiv. Totul în climatul propice creat de o criză economică şi socială cu o amploare similară celei de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, dar cu mult mai complexă datorită mondializării. Cu un climat de nelinişte subsecvent care a permis, aparent foarte brusc şi pe neaşteptate, începerea rescrierii, de către unii dintre marii actori ai planetei, a frontierelor naţionale în funcţie de geometria unui vis postimperial, poate câteodată ascuns cu mare grijă dar, cum se vede, niciodată abandonat.

Combinaţia tuturor acestor elemente poate constitui un cocktail mortal.

image

La nivelul spaţiului nostru, întrebarea reală este dacă actuala ofensivă rusească are sau nu legătură cu doctrina panslavismului. Şi dacă ofensiva aceasta se va completa acum cu o dimensiune religioasă, adică recuperarea ideii ortodoxiei Rusiei militante devenită centrul vieţii şi politicilor ortodoxiei.

Posibil? Teoretic da, mai ales dacă, din această perspectivă, ne aducem aminte că există o teorie politică dintre cele mai interesante, cea a panismului care corespunde unei mişcări politice care, aşa cum spunea Sophie Chautard în cartea sa „L'indispensable de la geopolitique", „este o mişcare politică care vizează regruparea sub o aceeaşi autoritate a unor naţiuni care au o serie de puncte comune bazându-se pe un anumit număr de factori (religie, limbă, ideologie, etc...). Există, spre exemplu, pangermanismul care se bazează pe originea germanică drept element unificator, panislamismul, care se bazează pe religia musulmană, în paralel cu panarabismul care se bazează pe laicitate şi pe identitatea arabă (limbă şi civilizaţie arabă), dar şi panslavismul care se bazează nu numai pe identitatea etnică, ci şi pe religia ortodoxă şi pe moştenirea istorică a cuceririlor ruseşti (slave), panamericanismul care vizează mai degrabă un sentiment de solidaritate între naţiunile continentului american reunite sub steagul SUA, apoi panafricanismul sau panasiatismul care, precum panamericanismul, sunt mai degrabă mişcări bazate pe sentimentul apartenenţei la acelaşi continent".

Teorie pură? Posibil şi asta. Dar rememoraţi momentele în care, în istoria recentă, în numele acestei idei, au fost gândite şi construite imperii, la momentele în care, prin forţa armelor, s-a încercat impunerea ideii imperiale pe baza argumentului superiorităţii apartenenţei la o rasă care, pentru binele nostru al tuturor, trebuia să-şi exporte valorile.

Numai că, de data asta, acum, reapare un element justificativ de tip nou în raport cu motivaţiile folosite în ultima mare confruntare mondială: revenirea la sentimentul religios ca lant al unei ideologii expansioniste. Atât Hitler, cât şi Stalin urau şi dispreţuiau în mod sincer religia, opresând Biserica şi cvasi-eliminând-o din sistemul social, în orice caz desfiinţându-i capacitatea de influenţă, pe măsura interdicţiilor multiplicate la extrem de a acţiona în spaţiul public. Religia a fost înlocuită cu o simbolistică totală, extrem de bine realizată, pe de o parte bazată pe mitologia nordului şi a superiorităţii ariene, poporul ales să conducă lumea în Reich-ul care urma să dureze un mileniu şi, de cealaltă parte, apartenenţa la Mama Rusia, ţară mereu victorioasă, indiferent cu ce armate fusese confruntată.

image

Dar, de data asta, Putin a avut revelaţia corectă  a posibilităţii de a recupera panslavismul în integralitatea doctrinei enunţate la mijlocul secolului al XIX-lea, folosind tradiţia, puterea şi credibilitatea Bisericii Ortodoxe Ruse şi punând-o să lucreze în paralel cu efortul său de a-şi repoziţiona ţara ca super-putere mondială. Tentativă caracterizată de unii, poate mult prea simplist, ca o încercare de a reface structura vechiului URSS. Dar care pare să fie ceva cu mult mai amplu, mergând spre renaşterea unui Imperiu cu toate elementele sale constitutive. Printre care, evident, într-o ţară care numără peste 80% ortodocşi, era esenţială impunerea ideii că cel care conduce destinul naţional dispune de argumentele clasice ale puterii: banii (lucru realizat prin reluarea controlului economic, eliminând oligarhii), armata (reluând în forţă programele de înzestrare a armatei şi reuşind mişcări absolut spectaculoase pe plan extern, inclusiv în domeniul contractelor de armament) şi credibilitatea istorică obţinută prin binecuvântarea Bisericii care-l proclamă nu numai legitim dar şi Drept Salvator al Credinţei (oferindu-i şi o medalie în acest sens).

Refacerea Sfintei Mame Rusii devine astfel nu numai o prioritate politică strategică pe termen lung, dar şi o acţiune susţinută de Biserica ce recunoaşte în ea formula ideală pentru renaşterea spirituală a ruşilor de pretutindeni. La nivel simbolic, propaganda poate servi mişcarea ca fiind totalmente deosebită de politica sovietică de impunere prin forţă a apartenenţei la sistem. De data aceasta, iată, binecuvântarea Bisericii se aşterne blândă şi cucernică peste tot şi toate, îndemnând la reunirea celor despărţiţi prin foarte laice evenimente ale istoriei.

image

Este interesant, în acest context, de subliniat marele interes al Patrarhului Kiril pentru Sfântul şi Marele Sinod Panortodox care va avea loc în 2016 la biserica Sf.Irina, o veche catedrală din Istanbul aflată în preajma Sf.Sofia. Ocazie, foarte probabil, să relanseze mesajul lui Putin privind nevoia apărării creştinilor oprimaţi în diverse ţări ale lumii, mesaj umanist care a fost dus şi la Vatican de Preşdedintele Federaţiei Ruse. Şi care, ca orice mesaj politic, poate fi citit în registre diferite, inclusiv în cel legat de dorinţa apărării intereselor ruşilor, în orice ţară a lumii s-ar afla ei.


Un scenariu ca oricare altele. Putem, după  cum ne convine, să minimalizăm sau să maximizăm importanţa evenimentelor şi atât de interesantei lor succesiuni. Ceea ce este cert, este că au loc, se îmbină într-o structură perfect logică şi condusă de profesionişti în marea politică. Unde suntem noi în toate astea? Aveţi deja toate răspunsurile în acest sens.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite