O paralelă ilegală: referendumul pentru Unire şi cel din Crimeea

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a încercat să facă o paralelă între referendumul pentru Unire, ce urmează a se organiza în perioada următoare, şi cel realizat în regiunea Crimeea şi prin care s-a justificat alipirea regiunii ucrainiene la Federaţia Rusă. Însă între cele două nu se poate face o paralelă deoarece în primul caz vorbim de respectarea dreptului internaţional, în timp ce în cel de al doilea e vorba de încălcarea lui.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti propune realizarea unui referendum privind Unirea dintre Republica Moldova cu România

„În România, nu de puţine ori am auzit care ar fi partea legală, sau cum ar trebui să se unească România cu Republica Moldova: în baza dreptului istoric sau cu ajutorul referendumului. Având în vedere că aveţi aceste detalii, eu v-aş propune să mergeţi pe ideea referendumului, ţinând cont că o astfel de situaţie s-a întâmplat în Crimeea“, a declarat ambasadorul Rusiei la Bucureşti.

Contextul naţional şi internaţional

În ultimii ani societatea civilă de pe cele două maluri de Prut, precum şi statul român, au investit puternic dincolo de Prut, scopul declarat fiind acela de a facilita apariţia condiţiilor prielnice privind Unirea dintre România şi Republica Moldova.

Toate investiţiile făcute de România au drept principal scop îmbunătăţirea imaginii statului între Prut şi Nistru, acolo unde timp de un sfert de secol s-a dus o puternică propagandă antiromânească. Necunoscătorii cred că aceasta se datorează Federaţiei Ruse, cunoscătorii ştiu cu siguranţă că ea a venit dinspre mafia politico-economică care a jucat pe două fronturi la nivel internaţional: se spunea ceva la Bucureşti şi altceva la Moscova.

Ţinta declarată este ca în anul 2018 adeziunea faţă de fenomentul unionist să depăşească 50% în Republica Moldova. În 2009, la căderea regimului comunist, unioniştii declaraţi erau sub 5%, în 2012 se aflau undeva la sub 20%, pentru ca la acest moment să ne situăm la mai mult de 40%.

Se estimează că şi la acest moment, deşi procentul celor declaraţi pro-români se află în apropierea procentului de 50%, pentru Unire s-ar declara peste această valoare (datorită oportunităţii).

La acest moment există un grup extins de lobby, cel mai mare din Europa, care desfăşoară acţiuni în acest sens pe cele două maluri de Prut. Există grupuri care acţionează organizat (Acţiunea 2012) şi persoane care s-au alăturat şi promovează o agendă proprie, dar asemănătoare. Primari, miniştri, funcţionari publici, membri ai societăţii civile, corpuri profesionale, ş.a.m.d. lucrează la acest moment pentru legarea celor două maluri de Prut.

Cifrele sunt colosale şi numai pentru acest an: sute de localităţi s-au înfrăţit, sute de milioane de euro au fost pompate de România în proiecte adresate direct cetăţenilor, aproape un milion de basarabeni au obţinut deja cetăţenia română, zeci de mii au vizitat anul acesta România în cadrul „Cunoaşte-ţi Ţara“.

Calea spre reUnificare?

Atât oficialii din România, cât şi societatea civilă au căzut la un consens: Unirea dintre România şi Republica Moldova se poate face numai paşnic, numai cu respectarea dreptului internaţional şi prin voinţa majorităţii populaţiei de pe cele două maluri de Prut.

Constituţia din cele două state permite acest lucru prin două mijloace:

- decizia parlamentelor celor două state(deoarece sunt republici parlamentare, iar deputaţii sunt consideraţi reprezentanţii cetăţenilor);
- organizarea a două referendumuri- unul în România şi al doilea în Republica Moldova.

La Bucureşti, lucrurile sunt simple: peste 75% din cetăţeni se declară deja favorabili unirii, iar clasa politică în ansamblul ei, este gata pentru un vot pozitiv. De altfel, preşedintele României a şi declarat că acesta reprezintă următorul obiectiv de ţară.

La Chişinău, lucrurile nu sunt atât de simple: parlamentarii şi-au făcut averile pe căi ilicite, iar DNA-ul de la Bucureşti reprezintă o mare sperietoare. Există interese locale şi o corupţie generalizată ce se opune procesului de unificare. Tocmai de aceea un vot în interiorul parlamentului este greu de obţinut.

În aceste condiţii, cunoscându-se realitatea de pe teren, Referendumul este la acest moment singura cale facilă spre Unire. În acest sens se lucrează organizat pentru ca procentul celor care se declară peste să depăşească în următoarea perioadă 50%. Trebuie de ştiut că se dispune de măsurători reale cu privire la situaţia şi percepţia publică din Republica Moldova, iar un Referendum nu se va declanşa decât la momentul la care se va şti cu siguranţă că el va fi unul de succes. Ori acum ne apropiem cu paşi rapizi spre acel moment.

Sigur că şi Federaţia Rusă are cifre reale cu privire la percepţia publică şi atunci îşi adaptează strategia la propriile interese: dacă Unirea tot va avea loc, atunci de ce să nu obţinem maxim din acest lucru.

Germania, Cehoslovacia, Kosovo, Crimeea, Catalonia?

În primul rând, trebuie ştiut faptul că, în conformitate cu acordul de la Helsinki, modificarea graniţelor în Europa nu se poate face decât prin acordul voit al ambelor părţi. Acest lucru se întâmplă şi în cazul separării a două state, cât şi în cazul alipirii a doua state.

Astfel că: unificarea celor două Germanii şi dezmembrarea Cehoslovaciei s-au făcut cu respectarea dreptului internaţional. În ambele cazuri, toate părţile implicate au decis prin voinţa liber exprimată ca procesele în cauză să aibă loc.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul celorlalte trei exemple. Kosovo nu a implicat voinţa ambelor părţi ci impunerea de către o mare putere mondială a unei situaţii dorite de o minoritate. Conform dreptului internaţional, la acest moment Kosovo este încă parte a Serbiei. De altfel, România nu a acceptat niciodată extragerea regiunii Kosovo din Serbia şi nici nu va accepta vreodată acest lucru. Pentru noi, dreptul internaţional reprezintă politică de stat încă din 1859.

În cazul Crimeei, desprinderea de Ucraina s-a realizat prin aplicarea forţei şi organizare unui referendum numai în regiune, nu şi în restul Ucrainei. Ori prin acest lucru nu s-a respectat dreptul internaţional, deci legitimitatea nu există. Cu siguranţă că la momentul votului cetăţenii Crimeei şi-au dorit acest lucru, dar votul lor nu prezintă nici o importanţă din punct de vedere a dreptului internaţional. 

Ce nu spune ambasadorul Rusiei la Bucureşti este că decizia unor Republici din Federaţia Rusă de a deveni independente a fost abordată prin intervenţii în forţă din partea autorităţilor centrale. Să nu uităm de războiul crunt din Cecenia. Comunitatea internaţională niciodată nu a acceptat declararea unilaterală în acest caz iar intervenţia rusă a fost considerată justificată, deşi disproporţională.

În cele două situaţii de mai sus nu vorbim de respectarea dreptului internaţional ci de încălcarea lui prin acţiuni militare împotriva unor entităţi suverane recunoscute la nivel internaţional.

Situaţia este similară şi în Catalonia. Mai mult decât atât: aici jumătate din cetăţeni nu s-au prezentat la vot pentru a nu legitima o acţiune anticonstituţională. Practic declararea unilaterală a independenţei reprezintă un gest care încalcă nu doar legislaţia din Spania, ci şi pe cea internaţională.

Pe acest model, orice localitate şi-ar putea declara independenţa, iar tot echilibrul mondial s-ar uzurpa.

Federaţia Rusă pune în cunoştinţă de cauză toate aceste probleme în acelaşi bol.

Ambasadorul Rusiei s-a bazat pe lipsa de cunoaştere a românilor

Ambasadorul Rusiei a încercat, astfel, să tragă o paralelă între două lucruri care nu au absolut nici o legătură.

România nu doreşte Unirea decât în conformitate cu dreptul internaţional, adică decizia trebuie luată în ambele state româneşti.

Ce este sigur este aceea că autorităţile ruse sunt la curent cu acţiunile întreprinse şi ştiu că la acest moment se pun bazele pentru un viitor referendum şi că decizia în acest sens este deja luată.

Ambasadorul nu propune, ci ştie că se va organiza un referendum. Atunci de ce să nu faci ceva acţiuni de contrainformaţii?

Faptul că se vorbeşte de Unire inclusiv la Moscova este tocmai semnalul că situaţia este cunoscută şi acceptată ca atare. De altfel, capacitatea Moscovei de a mai controla acest fenomen nu mai există deoarece zeci de mii de persoane sunt implicate în acest proces, resurse de care Federaţia Rusă nu dispune. S-a ajuns la acest moment la promovarea de la om la om, fiind cunoscut faptul că este al treilea an în care se ajunge cu caravane în localităţile din Republica Moldova.

Este posibil ca Moscova să transmită mesaje către Bucureşti, dialogul dintre cele două părţi fiind la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. Situaţia actuală trebuie cu siguranţă modificată deoarece, deşi de multe ori avem interese geopolitice opozabile, lipsa comunicării nu poate îmbunătăţi situaţia.

România nu are nevoie nici de acceptul Moscovei, nici de al Uniunii Europene, nici de al NATO sau SUA. România are nevoie să respecte legislaţia internaţională şi mai ales...

România are nevoie doar de acordul liber exprimat al majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova.

Pentru Unionişti urmează un an de foc, în care se doreşte ca pe 1 decembrie 2018 să existe o majoritate care să voteze Unirea în cadrul unui referendum. Este o încununare al unui efort făcut în ultimii 25 de ani şi accelerat după 2009.

Urmează un an în care românii de pe cele două maluri de Prut şi-au propus să facă istorie.