O dezbatere necesară: personalul Ambasadelor Federaţiei Ruse în lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Recentele evenimente relative la expulzări masive de personal diplomatic şi acte de reciprocitate, învăţămintele Cehiei dar mai ales noua lege semnată de Vladimir Putin care limitează personalul ambasadelor din Rusia ale ţărilor „neprietenoase” a relansat o discuţie mai veche care ţine de numărul de diplomaţi şi personal auxiliar al unei ambasade şi mai ales al asimetriei Ambasadelor Federaţiei Ruse în lume.

Chestiunea a fost pusă pe agendă tocmai de acţiunile Moscovei şi de prezumţia îndreptăţită a unui număr mare din personalul ambasadelor sale alcătuit din ofiţeri ai diferitelor servicii de informaţii şi a activităţii acestora neconforme cu regulile şi obiectivele unei reprezentări diplomatice într-un stat terţ. În acest context, simetria de reprezentare devine un principiu necesar să fie statuat fie la nivel internaţional, fie prin relaţiile bilaterale între state.

Lecţia cehă: cum e să rămâi fără reprezentare 

Afacerile diplomatice şi de spionaj dintre două state se rezolvă în spatele uşilor închise. Nu orice captură, identificare de spioni sau de activităţi neconforme cu regulile diplomatice, sub imunitate diplomatică, sunt expuse public. Totuşi, în ultima vreme, am avut de a face cu o explozie de astfel de cazuri: spionaj în Italia şi Bulgaria, sancţiuni şi expulzări de personal diplomatic în SUA, mai nou expulzarea de personal diplomatic rus în Cehia – 18 persoane – ca sancţiune, în legătură cu explozia provocată de agenţi GRU sprijiniţi de Ambasadă la un depozit de armament soldată cu morţi şi răniţi. Mai mult, Cehia a cerut şi eliberarea unui teren acaparat de Rusia în 1968, în timpul represiunii sovietice de după Primăvara de la Praga, iar solicitarea de sprijin diplomatic a fost urmată de expulzări de diplomaţi ruşi din solidaritate în Polonia, Slovacia şi statele baltice. Cu măsurile de retorsiune în oglindă luate de Moscova.

Expulzările de diplomaţi şi cazurile de spionaj făcute publice au multiple cauze. În cazul Bulgariei, s-a vorbit despre nevoia lui Boiko Borisov de a-şi marca campania electorală cu un asemenea semnal, când a realizat că partidele naţionaliste (inclusiv cel pro-rus) care-i fuseseră aliate nu vor mai intra în Parlament şi că are nevoie de un asemenea semnal. Dar în toate cazurile, intrarea în spaţiul public marchează şi o exasperare a statelor acreditare după nenumărate episoade rezolvate, cel mai probabil, în spatele uşilor închise. În unele cazuri e vorba despre identificarea de spioni şi cererea de retragere a acestora, în altele spionii sunt preluaţi şi utilizaţi în sens invers, ca agenţi dubli, în altele se preferă intoxicarea cu aberaţii sau folosire în calitate de canale cu partea adversă, pe baza diferitelor strategii de a te ocupa de spionii altui stat.

Relevantă este experienţa Cehiei. Cehia a expulzat 18 membri ai personalului diplomatic şi administrativ al Ambasadei Rusiei, Rusia a supralicitat expulzând 20 din stafful Cehiei. Ambasada Cehiei la Moscova este mai bine încadrată cu personal decât cea a României, de exemplu, dar sigur nu mai putea să-şi facă treaba cu ceea ce mai rămăsese, aşa încât Ministrul de Externe a anunţat că e dispus să plece de la zero şi să refacă reprezentarea diplomatică simetrică. Joi, Guvernul ceh a expulzat 60 de diplomaţi ruşi din Ambasadă, ca replică la refuzul Rusiei de a reaccepta 20 de diplomaţi cehi care să revină la Moscova.

Acum, după ultima expulzare, Ambasada Rusiei de la Praga a ajuns la dimensiunea personalului Ambasadei cehe de la Moscova, adică 5 diplomaţi şi 19 angajaţi tehnic şi administrativ. Ambasada Rusiei avea 27 de diplomaţi şi 67 membri ai staffului administrativ, după primele expulzări reciproce. De altfel, aceasta e principala problemă: chiar dacă Rusia nu escaladează crescând numărul de expulzări în retorsiune, oricum are mult mai mult personal şi are de unde să retragă acasă menţinând o reprezentare substanţială mai departe, pe teren.

Putin şi reprezentarea ţărilor „neprietenoase”

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, vineri, o lege care limitează numărul angajaţilor locali care lucrează la misiuni diplomatice străine şi alte agenţii, ordonând guvernului să redacteze o listă cu statele neprietenoase” care vor fi supuse restricţiilor. Legea, publicată vineri pe site-ul Kremlinului, autorizează guvernul să restricţioneze sau chiar să interzică contractele de angajare „cu organisme şi instituţii de stat ale unor state străine care comit acte neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse”. Este vorba, deci, despre angajaţii ruşi din Ambasade, nu de resortisanţii statului acreditar.

Legea a fost promulgată pe fondul escaladării conflictului diplomatic între Rusia şi Republica Cehă, care a făcut ca ambele ţări să expulzeze diplomaţi şi ca mai multe ţări europene să le urmeze exemplul. Accesarea unei asemenea abordări are multiple valori de întrebuinţare, unele fiind legate direct de discursul lui Putin despre Starea Naţiunii şi referirile la „liniile roşii” introduse unilateral de Rusia în relaţiile internaţionale, o altă formă de a-şi asuma singură un drept de veto pe afacerile de interes şi de definirea unor reguli de comportament impuse partenerilor fără nici o negociere şi fără nici o legătură cu dreptul internaţional, regulile internaţionale sau acordul celeilalte părţi.

Rusia încearcă, astfel, să introducă reguli pe care doar ea le cunoaşte – şi acestea ţinte mişcătoare – în relaţiile dintre state. Astfel, pentru statele care au o voce şi un cuvânt de spus, asemenea reguli sunt nule şi neavenite. Pentru statele conformiste sau care, din diferite motive, nu vor să supere Rusia, asemenea reguli sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt neclare, nesigure, nu sunt cuantificate şi nu sunt fixe. Ele se pot schimba după bunul plac al Rusiei lui Putin la un moment sau altul, pentru că Putin însuşi a anunţat că liniile acestea le defineşte şi redefineşte doar Moscova atunci când vrea ea.

O asemenea lege are multiple valori de întrebuinţare. Mai întâi, este un act de imagine, care arată că Rusia e puternică şi transmite la nivel intern şi internaţional dorinţa de a reduce unilateral reprezentarea oricărui stat pe teritoriul său, prin limitarea nevoilor de personal tehnic local, de traducători sau alte categorii de staff, care deserveşte misiunea şi diplomaţii acreditaţi. Apoi are rolul de a transmite că orice acţiune a unui alt stat de a cere reciprocitatea, echilibrul, simetria în reprezentare reprezintă un gest neprietenos, prin prisma propriei interpretări în cazul legii, care sancţionează doar statele neprietenoase. Şi nici nu se implică, direct şi formal, în opţiunea suverană de acreditare a unui număr de diplomaţi doriţi de către statele celelalte. E o formă de limitare a dezastrului pe care ea însăşi îl provoacă: aducerea Ambasadelor Federaţiei Ruse peste hotare la dimensiunile misiunilor străine acreditate la Moscova.

Convenţia de la Viena despre reprezentarea internaţională a statelor

Reprezentarea internaţională e definită de Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 despre relaţiile diplomatice şi protocoalele opţionale. Aceasta stabileşte, la articolul 3, funcţiile unei misiuni diplomatice – reprezentarea, protejarea intereselor statului de origine, ale conaţionalilor, negocieri cu Guvernul statului acreditar, evaluarea prin metode legale, a dezvoltărilor din statul unde e acreditat şi promovarea relaţiilor de prietenie în statul acreditar, dezvoltând relaţii economice, culturale şi ştiinţifice.

Acreditarea personalului – dincolo de ambasador, care are un statut special - se face prin acordul statului, fiind notificaţi diplomaţii acreditaţi constant sau temporar în statul în cauză(art 4). Iar la acreditare sau expulzare, statul gazdă nu e obligat să dea explicaţii privind acreditarea sau nu a unui diplomat. Doar că este considerat un gest inamical şi acreditarea unui diplomat nepotrivit, care are relaţii precedente contencioase cu statul acreditar(vezi cazul Ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, anterior ambasador la Chişinău, cu multiple manifestări neprietenoase la adresa României, acţiune continuată şi la Bucureşti) sau parti pri-uri, aşa cum e considerat gest inamical şi refuzul de a acredita un ambasador(vezi cazul regretatului Mihnea Constantinescu în 2009, la Chişinău, după expulzarea Ambasadorului şi a numărului 2 din Ambasadă).

Articolul 9 din Convenţie stabileşte regulile declarării persona non grata a unui diplomat sau membru al care nu respectă statutul diplomatic, regulile şi limitele activităţii sale în statul acreditar. Convenţia nu stabileşte regulile privind numărul personalului diplomatic, îl lasă în seama statelor, a suveranităţii lor. Deci o ambasadă într-un stat poate avea oricât personal are nevoie statul care acreditează şi plăteşte diplomaţii şi personalul auxiliar, deci nu există limite decât ţinând de bun simţ sau de eventualele convenţii bilaterale.

Pe de altă parte, orice observaţie privind mărimea staffului poate fi considerată un gest neprietenos iar statul care primeşte direct asemenea observaţii se poate considera jignit sau poate să interpreteze observaţia drept o nevoie de diminuare a nivelului de reprezentare şi neplăcere în a găzdui o misune, sau ingerinţe în activitatea sa internă diplomatică, decisă suveran. Convenţia şi regulile ulterioare nu prevăd nici măcar vreo legătură între mărimea staffului şi activitatea din statul respectiv, dimensiunea schimburilor economice, culturale sau orice alt indicator de eficienţă sau argument privind mărimea staffului. Acesta e la latitudinea statului, la bunul simţ al celui care trimite misiunea şi la decizia celor două state, cel care acreditează şi cel acreditar. Ba mai mult, lăsând mai degrabă statului care acreditează să decidă dimensiunea unei ambasade. Fără limite formale.

Spionaj în haine diplomatice: obişnuinţe şi limite ale reprezentării Rusiei lui Putin

De aici până la abuzuri nu a fost decât un pas. Iar dacă iniţial nu a fost o problemă, în timp, stafful Ambasadelor unor state a început să capete dimensiuni enorme, incomparabile cu cele ale statelor acreditare în capitalele cu pricina. Această formulă de a abuza de reguli pe baza potenţei unor state s-a perpetuat şi a dus la discrepanţe majore, asimetrii enorme şi prezenţe nemăsurate de personal diplomatic şi auxiliar în ambasade. A fost cazul Federaţiei Ruse mai peste tot în lume(fără a fi singurul caz de stat care a abuzat de un asemenea statut).

Preocuparea majoră pentru activităţile misiunilor diplomatice, culturale, economice ale Federaţiei Ruse vine din numărul de cazuri publice sau din spatele uşilor închise care relevă faptul că stafful ambasadelor este alcătuit mai puţin din diplomaţi şi mai mult din agenţi sub acoperire ai serviciilor secrete ruse – serviciul intern FSB, în special în spaţiul post-sovietic, SVR serviciul extern şi GRU, serviciul armatei – dar şi a acţiunilor acestui staff în domeniul spionajului. În general, orice acţiune neconformă cu regulile Convenţiei de la Viena este sancţionabilă, iar folosirea acoperirii diplomatice şi mai ales a imunităţii crează premize importante pentru a proteja agenţii cei mai valoroşi şi conectaţi. De aceea expulzările vin cu costuri importante, mai ales că au loc brusc, într-un timp scurt, cu retragerea rapidă a persoanei non grata, fără posibilitatea de a pasa legăturile succesorului.

Acum trebuie să spunem foarte clar că există limite în activitatea spionilor şi agenţilor sub acoperire diplomatică. Ei sunt protejaţi de imunitate, dar sunt şi cunoscuţi, în cea mai mare măsură, de către instituţiile statului acreditar care îi lasă să-şi desfăşoare activitatea dar le şi monitorizează acţiunile atunci când apar semnale care arată că nu sunt diplomaţi de carieră ce acţionează în limitele mandatului legal. De aceea partea reală a spionajului, zona cea mai relevantă şi cu valoare adăugată substanţială, cea valoroasă cu adevărat, nu are loc folosind personalul ambasadelor, ci persoane fără nici o legătură cu aceasta.

Totuşi, Federaţia Rusă are obiceiul, tot mai lesne identificat pe toate meridianele, al unor excese în acreditarea unui număr mare de personal care acoperă un număr mare de agenţi sub acoperire care desfăşoară activităţi susţinute de spionaj sau de curierat şi contacte diverse cu reţelele de pe teren. Acest fapt crează vulnerabilităţi şi limitează activitatea lor de spionaj, chiar eficienţa, dar şi blochează un număr important de personal de securitate din statul acreditar pentru a urmări şi verifica staffuri supradimensionate ale ambasadelor Rusiei.

Pe acest fond, dezbaterea despre limitarea numărului personalului diplomatic devine necesară. Pe canale diplomatice, fără emfază, porniri reprobabile sau stări umorale, discuţia pragmatică privind dimensiunea personalului diplomatic trebuie făcută şi convenită în termenii ce rezultă din învăţămintele Cehiei. Nu, însă, în forma publică cea mai contondentă diplomatic pe care a utilizat-o Praga. Totul pentru a asigura cu adevărat reciprocitatea în măsurile de retorsiune şi stabilitatea personalului diplomatic.

Astfel, o dimensiune proporţională reciprocă stabilită, cu număr de personal diplomatic şi număr de personal auziliar maximal în misiunile diplomatice a două state, vizând cu precădere Federaţia Rusă, devine necesară. E treaba statelor să decidă dacă, ulterior, ocupă toate funcţiile din staff, îşi permit sau au nevoie de o asemenea dimensiune şi se justifică susţinerea ei financiară sau nu. Dar un asemenea aranjament din timp, la rece, pe bază de negocieri directe, poate duce la o reprezentare corectă şi la costuri reciproce echivalente în cazul acţiunilor neconforme cu statutul diplomatic şi a sancţiunilor de declarare a statutului de persona non grata pentru unul sau mai mulţi diplomaţi. Astfel, este îndeplinit şi rolul pe care-l reprezintă o asemenea sancţiune excepţională, care a devenit, din păcate, o obişnuinţă aproape zilnică în cazul Ambasadelor Federaţiei Ruse de peste hotare, din întreaga lume.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite