Avertisment la nivel înalt. Numărul doi în diplomaţia rusă: „Există riscul să izbucnească un război nuclear“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serghei Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, a declarat joi, 12 septembrie, că deteriorarea relaţiilor diplomatice între marile puteri ale lumii ar putea conduce la izbucnirea unui război nuclear.

Riabkov a făcut afirmaţiile cu ocazia unei conferinţe susţinute la Şcoala Superioară de Economie din Moscova. Oficialul rus, citat de agenţiile de presă ruse Sputnik şi TASS, consideră că „situaţia în domeniul stabilităţii strategice continuă să se deterioreze şi aceasta este, din păcate, un fapt incontestabil“.

Oficialii de la Moscova au emis în ultima perioadă mai multe mesaje prin care condamnă SUA pentru o presupusă reticenţă în negocierea unui tratat de reducere a armelor ofensive. O înţelegere pe această temă între Rusia şi SUA a fost semnată în 2010 de către preşedinţii din acea vreme, Dmitri Medvedev şi Barack Obama.

Potrivit lui Riabkov, lumea s-ar afla în cumpănă în acest moment, în lipsa oricărui tratat care să reglementeze sfera armamentului nuclear. „Măsurile luate de colegii occidentali devin din ce în ce mai puţin gândite, emotive, iar în unele momente chiar extrem de agresive“, a mai declarat Riabkov, în cadrul conferinţei.

Potrivit Sputnik, viceministrul rus de externe, Serghei Ryabkov, a declarat joi că există riscul unui război nuclear, menţionând că tendinţa negativă a devenit deosebit de vizibilă în acest an. „Situaţia privind stabilitatea strategică continuă să se înrăutăţească. Din păcate, este un fapt incontestabil. Riscurile cresc şi există riscul de a izbucni un război nuclear, chiar dacă părţile nu au intenţia de a începe un conflict nuclear“, a mai spus Riabkov.

SUA şi a Rusiei s-au retras din Tratatul INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare), semnat de cele două ţări în 1987 şi care stipula distrugerea de către statele semnatare a rachetelor balistice şi de croazieră cu lansare de la sol, cu rază scurtă şi medie de acţiune, adică pe distanţe cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Rusia a respins criticile Occidentului potrivit cărora ea este singura responsabilă de încetarea Tratatului INF şi a acuzat SUA că pun în pericol securitatea Europei şi sistemul global de control al armelor, arată Ştirile Pro TV.

Washingtonul s-a retras oficial la 2 august din Tratatul INF, reper în controlul armamentului, după ce Moscova a refuzat să-şi distrugă - într-o manieră verificabilă - noua sa rachetă 9M729 (SSC-8, în clasificarea NATO; nucleară, mobilă şi greu de detectat) care se presupune că încalcă pactul. Rusia, care susţine că racheta sa nu depăşeşte 480 km, a reacţionat prin suspendarea obligaţiilor ce decurg din INF.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite