Totuşi, gazul e departe de a fi pus în conductă deoarece mult mai multe alte acţiuni de certificare sunt necesare. Pentru a se asigura că nu va fi blocată în perioada aceasta şi va obţine avizele de funcţionare fără contestări, Rusia a pus la punct cea mai mare acţiune de subminare a aprovizionării cu gaz a Europei, lăsând depozitele europene goale şi crescând în mod substanţial preţul la gaze în multiple modalităţi. Întreaga politică vizează, totodată, tranzitul de gaz prin conductele ucrainene, cele care aprovizionează încă, în exclusivitate, România şi Republica Moldova, chiar dacă conducta sudică Turk Stream prin Marea Neagră a fost realizată. Deja Gazprom va intra în anchetă pentru abuz de poziţie dominantă şi manipularea pieţei de gaze în Europa, în legătură cu preţul gazelor care a sărit în aer în prag de iarnă, anunţând nu numai o criză a preţurilor, dar şi o criză a resurselor de gaze.

Afacerea tranzitului prin Ucraina şi terminarea conductei Nord Stream 2 AG

Conducta Nord Stream 2 este un proiect politic al Rusiei menit să înlocuiască tranzitul prin Ucraina. Împreună cu Nord Stream 1 şi Turk Stream, conductele sunt menite să crească cantitatea de gaze către statele UE şi să ocolească Ucraina, mai mult, să pună Ucraina într-o situaţie dificilă de a nu avea gaze şi de a nu putea completa cu transferurile de gaze din Vest, din Europa. Rezultatul ar fi îmbrăţişarea Ucrainei – deja înconjurată din trei părţi de trupe ruse – şi strângerea ei la piept pentru a nu scăpa din braţele Rusiei şi să-şi croiască un viitor independent.

Pentru a contracara acest proiect strategic, mai întâi SUA sub Donald Trump a introdus sancţionarea companiilor şi persoanelor implicate în construcţia Nord Stream 2. Acest pas a întârziat încheierea lucrărilor la conductă care s-au efectuat, în final, de către companii ruseşti. În plus, Joe Biden a continuat politica de sancţiuni până când a emis un waiver, o excepţie pentru compania de proiect germană pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Berlinul şi a deschide calea negocierilor vizând îndiguirea Chinei, care este principala preocupare a administraţiei Biden aşa cum a fost şi cea a administraţiei Trump.

În plus, pentru a oferi garanţii Ucrainei, a adoptat un acord SUA-Germania în urma căruia Germania şi UE îşi asumă sancţiuni serioase, diminuarea cantităţii de gaz cumpărată şi sancţiuni pe alte domenii inclusiv financiare la adresa Rusiei dacă tranzitul prin Ucraina încetează după încheierea contractului actual care se termină în 2024 sau dacă această încetare are loc între timp. Garanţiile par foarte slabe, însă, chiar dacă aplicarea acordului este în continuare negociată între Washington şi Berlin. Săptămâna trecută, Amos Hochstein, consilier al Departamentului de Stat pentru Securitate Energetică, a fost prezent la Kiev şi Berlin pentru a linişti, pe de o parte, partea ucraineană, pe de altă parte pentru a negocia condiţiile de aplicare a acordului.

Acum există un angajament al Germaniei şi UE de finanţare a surselor alternative de energie în Ucraina, energie verde, cu peste 125 mln euro direct de către Guvernul German şi cu 885 mln Euro de către companiile germane – aici putând să intre şi creşterea capacităţii de extracţie proprie din Ucraina sau repararea sistemului de conducte de gaz din Ucraina, gazul fiind combustibil de tranziţie către zero emisii de bioxid de carbon. Însă negocierile de la Berlin, al căror rezultat este necunoscut şi nesigur, vizează, de fapt, costurile angajate şi tipul de reacţie dacă Nord Stream 2 porneşte, iar tranzitul prin Ucraina este întrerupt.

Între scenariile cu care lucrează atât autorităţile americane cât şi cele germane, dar şi cele ucrainene, există şi posibilitatea ca tranzitul să fie oprit cu orice costuri de către Rusia, după 2024. În alte cazuri, se vorbeşte despre întreruperea tranzitului şi până la momentul 2024. Deja lansarea Nord Stream 2 face ca să nu se mai justifice tranzitul prin Ucraina, deja conducta Nord Stream 1 fiind subutilizată. Şi acest lucru creează probleme majore mai ales că, salutând acordul americano-german, partea rusă a anunţat că va contracta la tranzit cantitatea de gaz necesară UE, pasând înspre statele europene responsabilitatea cantităţii de gaze cumpărate care să justifice utilizarea conductelor prin Ucraina.


FOTO Shutterstock

Sancţiunile americane la adresa Nord Stream 2. Limitarea certificării conductei

Pentru a putea da drumul la conductă, compania Nord Stream 2 AG trebuie să facă multiple activităţi de testare şi de acreditare a conductei. Certificarea tehnică este cea mai complicată deoarece Statele Unite au inclus sub sancţiuni orice companie care ar acorda “servicii de testare, inspecţie sau certificare necesare sau esenţiale pentru încheierea operaţiunilor şi lansarea conductei Nord Stream 2”, potrivit Protecting Europe's Energy Security Act (PEESA), legislaţie adoptată de către Congres care acoperă sancţiunile pentru toate companiile implicate în Nord Stream 2.

Nici chiar certificarea prealabilă proprie pe care urma să o realizeze Nord Stream 2 nu a putut fi realizată, societatea de clasificare globală DNV retrăgându-se după apariţia sancţiunilor americane, în ianuarie 2021. Este greu de spus, în acest moment, pe ce bază au făcut ruşii certificările cerute de un asemenea proiect în perspectiva înregistrării sale europene sau la nivelul autorităţii germane de certificare. Mai ales că această certificare proprie e parte a dosarului solicitat şi acceptat de către părţile germană şi daneză – Agenţia pentru Energie a Danemarcei, daci nu poate fi executată de către o companie lansată peste noapte de subsidiarele ruse Gazprom din Europa.

Nici umplerea cu aer şi testarea la presiune a conductei, ca să nu aibă scăpări, nici obţinerea statutului de operator de tranzit de către compania proprietar — Nord Stream 2 AG — în Germania nu sunt procese simple şi nici automate. Inspectarea celor două braţe ale Nord Stream 2 înainte de certificare şi umplerea cu aer comprimat sub presiune a început, potrivit informaţiilor emise de compania de proiect, la 10 iunie pentru linia B şi urma să înceapă la 10 septembrie la linia A. Însă comunicatele companiei nu notează încheierea cu succes a primei activităţi şi nici situaţia lansării celei de a doua părţi a verificării şi inspecţiei, în condiţiile în care şi aici există dubii puternice în privinţa companiei care ar putea să facă acest test după ce Baker Highes, compania angajată iniţial să execute aceste lucrări anterior verificărilor şi inspecţiei, a părăsit şi ea proiectul în februarie de frica de a nu intra sub sancţiunile Statelor Unite.

Autoritatea germană de reglementare Bundesnetzagentur ar avea nevoie de circa 4 luni pentru a pregăti documentaţia şi a o supune avizării de către Comisia Europeană, care are şi ea nevoie de alte 2-4 luni ca să avizeze faptul că documentaţia noii companii de transport de gaze corespunde reglementărilor europene, între altele Pachetul 3 energetic european şi Directiva gaze, amendată în timpul preşedinţiei României la Consiliul UE. Unii vorbesc şi de posibilitatea ca diferite companii europene sau state să intervină cu procese legale la Curtea Europeană de Justiţie pentru a verifica, a bloca sau a controla suplimentar respectarea regulilor europene şi prevederile şi angajamentele Nord Stream 2 faţă de statul german în legătură cu funcţionarea conductei.

Condiţionările funcţionării Nord Stream 2

Deci începerea ativităţii de tranzit a gazului prin Nord Stream 2, odată conducta încheiată, riscă să mai dureze cel puţin 6-8 luni dacă nu mai mult, sigur după iarna ce vine se va putea pune problema ca gazul să circule prin conductă. Mai contează şi condiţiile sub care conducta ar putea funcţiona. Mai întâi, e vorba espre Pachetul 3 Energetic European care obligă compania de proiect să rezerve o parte din conductă pentru terţii care ar dori să transporte gaz prin conductă. Acest fapt reduce cantitatea de gaz rus ce poate fi pus în conductă undeva între jumătate şi două treimi din capacitatea aflată la dispoziţie. Capacitatea este redusă proporţional, că este sau nu utilizată. Având în vedere Nord Stream 1 şi cantitatea de gaz transportată, e de aşteptat că nu va exista gaz suplimentar rus de transportat decât tot cel din sistemul ucrainean, creşterile de consum de gaze la nivel european fiind relativ moderate.

Intrarea în iarnă s-a făcut, de această dată, în urma unei primăveri şi veri în care Rusia a făcut foarte puţine vânzări de gaze către Europa, la nivele insuficiente pentru a putea asigura nevoia europeană. Acest fapt a determinat o creştere a preţului de gaze dar şi absenţa cantităţilor depozitate de către ţările beneficiare la preţuri avantajoase, în perioada consumului redus. De fapt, Rusia a forţat creşterea preţului şi a veniturilor din gaze mutând întreaga presiune şi preţ pe gazul livrat în perioada de iarnă şi blocând şi aprovizionarea depozitelor de gaze din Europa, cu precădere cele deţinute de Gazprom. Un alt forcing pentru creşterea preţului.

Dar nici asta nu este cea mai mare ameninţare ci utilizarea situaţiei unei crize sau penurii de gaze în Europa pentru a fi sigură că poate şantaja Germania şi UE. Rusia a forţat livrările prin Nord Stream 2, pentru a acoperi necesarul, de unde nevoia de validare şi autorizare rapidă a conductei. În plus, creşte presiunea asupra Ucrainei în multiple moduri: posibilitatea reducerii sau chiar a sistării tranzitului pe seama unei cereri mai reduse a UE, anunţată pentru după 2024, ar putea fi înlocuită de blocarea livrărilor de gaze în sens invers dinspre Europa spre Ucraina. Cum nici statele europene nu deţin gaze iar depozitele sunt goale, presiunea asupra Ucrainei va creşte simţitor. Mai mult, Rusia a avertizat că va retrage din tranzitul prin Ucraina cantităţile de gaze pe care UE le-ar livra, în revers, către acest stat.

Deci şi Europa ar fi limitată sensibil în capacitatea sa de a sprijini Ucraina în cazul unei crize a gazelor. Preţul este enorm, iar creşterea se suprapune cu adăugarea certificatelor verzi din programul european de decarbonizare a economiilor la Mw de energie, care face din Polonia dar şi România cele mai uşoare ţinte. Polonia funcţionează pe cărbune, cel mai taxat combustibil, şi va trebui să conteze pe o creştere de 40% a preţurilor – restul surselor de energie aliniindu-se în sus la cel mai scump megawatt, pentru câştiguri directe – la fel întâmplându-se şi în România cu resursele de păcură şi energia din termocentrale. Creşterea presiunii pe Ucraina, subminarea economiilor Europei Centrale şi de Est şi presarea Europei de a ajuta cu gaz aceste state şi în special Ucraina sunt elementele de strategie ale Rusiei.

În acordul americano-german se prevede că, dacă Rusia va încerca să utilizeze energia ca armă sau dacă va mai efectua acte agresive împotriva Ucrainei, Germania va lua măsuri la nivel naţional şi va determina acţiuni la nivel european  între care sancţiuni, limitarea capacităţilor de export ale Rusiei către Europa în domeniul energetic, inclusiv cel de gaze şi în alte sectoare relevante economic. Iar pentru ca să nu utilizeze conductele, inclusiv Nord Stream 2 pentru a realiza presiuni politice, să fie utilizate toate mijloacele. Singurele serioase cu adevărat sunt cele legate de blocarea accesului Rusiei la pieţele financiare şi la finanţare.

Totuşi, Europa are câteva instrumente importante cu care poate reacţiona împotriva utilizării Nord Stream 2. Aici e în vigoare Directiva gaze revizuită care presupune din start că conductele ce intră în UE să aibă acelaşi statut cu cele din Uniune, adică inclusiv accesul terţului din Pachetul 3 energetic dar şi transparenţa totală prin divizarea companiilor de producţie, cele de transport şi cele de distribuţie. În asemenea condiţii, transparenţa poate permite autorităţii pentru competiţie a Comisiei să identifice datele prin care să demonstreze că Nord Stream 2 este un proiect politic, nejustificat economic, să-l sancţioneze şi să-l închidă.

Efectele secundare ale sistării gazului prin Ucraina: pierderea Transnistriei

Desigur, şi alte instrumente intră în panoplia pe termen mediu şi lung la dispoziţia Uniunii Europene. Însă ele nu rezolvă situaţia din această iarnă, unde pare să se fi constituit o furtună perfectă cu valul 4 al pandemiei, criză economică, creşterea artificială a preţului la gaz, prin blocarea achiziţiilor de peste an şi preţurile la certificatele verzi, în creştere. Însă acest fapt nu exclude şi efecte secundare complicate pe care noul preţ al gazelor şi lipsa furnizărilor către UE le determină, cu precădere în statele cliente ale Federaţiei Ruse, în care jonglarea cu preţul gazelor determină avantaje politice şi strategice pentru Moscova. În Bulgaria, Serbia şi statele din Balcanii de Vest această situaţie ar putea avea costuri mult mai importante chiar pentru Rusia.

Dar poate situaţia cea mai complicată este cea din regiunea separatistă Transnistria din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova. Acolo sistarea tranzitului gazului prin Ucraina este echivalentul dezastrului şi al pierderii teritoriale care trebuie reintegrată sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău. Şi asta pentru că aprovizionarea cu gaze şi energie electrică a regiunii nu se mai poate face pe canale (şi la preţuri) privilegiate, în timp ce marea afacere a dependenţei Chişinăului de Tiraspol - şi realizare a unor averi uriaşe - prin transformarea gazelor ieftine neplătite vreodată de Tiraspol la Cuciurgan (MoldavskiGres) şi puse pe seama Chişinăului, în energie electrică, vândută apoi către Chişinău şi regiunea aflată sub controlul autorităţilor legitime ale Republicii Moldova la suprapreţ, prin intermediari, cu profitul împărţit între potentaţii de la Tiraspol şi Chişinău, va trebui să se oprească.

Deja autorităţile Republicii Moldova nou alese au denunţat schema de spoliere a statului pentru profituri personale, în timp ce un dosar penal a fost deschis încă in rem la adresa procurării la preţuri enorme a energiei electrice. Blocarea afacerii şi conexiunea sincronă cu Bucureştiul şi Uniunea Europeană, şi pe baza acţiunii similare pe care o realizează Ucraina, va determina stoparea dependenţei şi chiar inversarea ei.

După eventuala sistare a tranzitului gazului prin Ucraina, regiunea separatistă nu poate să procure gazul decât din Occident şi România, prin interconectările ce urmează a fi lansate. Acest fapt face ca şi gazul, şi energia electrică să trebuiască să fie plătite în mod real – nu ca până acum, intrând în seama Republicii Moldova. Şi Chişinăul ar profita pentru că sistemul său de distribuţie,  monopol al companiei MoldovaGaz, deţinută majoritar de către Gazprom, nu ar mai negocia cu firma mamă Gazprom, punând preţuri politice arbitrare, de constrângere, ci ar negocia cu furnizorii de gaze occidentali plătind la preţul pieţei. Poate nu ar fi mai mic, dar sigur ar fi corect şi nu ar mai determina avantaje şi susţinere pentru separatism.

Deci efectul secundar al unei eventuale sistări a tranzitului gazului natural prin Ucraina ar fi abandonarea Transnistriei şi obligarea ei să se ancoreze la sursele europene de gaze şi energie electrică şi la preţurile obişnuite în Chişinău şi în Europa, astfel că nici producţia de metale şi nici alt produs făcut cu gaze sau energie electrică cu preţ redus nu ar mai face dumping pe piaţa europeană. Tiraspolul ar deveni, astfel, dependent de UE pe deplin – este deja cu comerţul său – şi ar fi dependent de Chişinău, şi nu invers.