Pe Navalnîi îl doare spatele de săptămâni în şir. Şi piciorul îi amorţise, după ce a fost torturat într-una din cele mai dure colonii penitenciare ruseşti, în care, după ce s-a repatriat în urma încercării asasinării lui cu Noviciok, regimul Putin l-a vârât, probabil spre a fi exterminat. Intrat în greva foamei spre a determina lagărul să respecte legea şi să-i dea acces la o îngrijire medicală adecvată, Navalnîi a slăbit nu mai puţin de 15 kilograme. Cu acest tablou medical, stopul cardiac ar putea surveni, spun experţii, oricând.

Chiar şi azi sau mâine. SUA şi UE au reacţionat. Americanii au ameninţat Rusia, pentru cazul morţii lui Navalnîi, cu imprecise consecinţe. Iar UE a cerut iar eliberarea deţinutului de conştiinţă pe care preşedintele Rusiei vrea demult să-l vadă sub pământ. Dar UE nu şi-a asumat propunerea de bun simţ a Franţei, de a se adopta noi sancţiuni împotriva Moscovei.

În pericol nu e doar Navalnîi. Sau doar Ucraina

Uciderea în puşcărie a eroului rus nu e, în context, singura grijă a vestului. Care agită şi refuză spectrul unor noi sancţiuni şi din pricina alarmei declanşate pretutindeni de masarea la frontierele ucrainiene, într-o manieră fără precedent de la invazia în Ucraina, din 2014 încoace, de trupe, de tancuri şi mai ales de nave de război ruseşti. La Marea Neagră, statele NATO, România şi Bulgaria, dacă nu şi Turcia, care întreţine relaţii speciale cu Moscova, îşi văd ca atare ţările şi apele teritoriale tot mai expuse, mai vulnerabile şi mai ameninţate.

În reacţie, America lui Biden hotărâse, iniţial, să trimită două nave militare la Marea Neagră. Apoi, şovăielnicul preşedinte ale SUA a stat de vorbă cu şefa guvernului berlinez Angela Merkel. Care e mereu foarte atentă să nu-l provoace pe ţarul rus. Şi să nu pericliteze aproape unanim condamnatul proiect germano-rus al gazoductului Nord Stream II.

Nu sunt clare toate detaliile acestei convorbiri telefonice încheiate cu apelul comun al deescaladării şi retragerii trupelor ruseşti masate la frontiera cu Ucraina ca o „provocare”, după cum o caracterizase anterior lucida şefă a Ministerului german al Apărării Kramp-Karrenbauer. Care a respins pretenţia rusă că militarii concentraţi la frontieră ar efectua, chipurile, „manevre” şi „antrenamente de luptă”, de vreme ce există reguli internaţionale clare de derulare a unor astfel de exerciţii, care furnizează „încredere şi transparenţă”. Cert e că, după discuţia dintre Biden şi Merkel, SUA şi-au revocat decizia navală. Distrugătoarelor americane li s-a ordonat de la Pentagon volta şi renunţarea la călătoria lor. Semn că măcar la Londra s-a înţeles ce devastator semnal al împăciuitorismului şi laşităţii transmite această revocare, s-a anunţat expedierea în regiune a altor două vase. De această dată britanice.

Ce ar mai ajuta

Ar fi „timpul să i se ţină piept lui Putin”, opina recent săptămânalul german Die Zeit. Ar fi. Ar fi fost încă de-acum două decenii. Şi cu atât mai mult după invadarea Ucrainei şi anexarea ilegală a unor părţi din teritoriul statului ucrainean. Dar ce anume ar ajuta?

Livrarea de ajutoare militare consistente şi includerea grabnică a Ucrainei în NATO. Precum şi sancţiuni noi, dacă ar fi dureroase şi periculoase pentru supravieţuirea regimului de la Kremlin. Care fie nu realizează că decesul lui Navalnîi ar confirma spectaculos verdictul lui Biden despre fostul şef al KGB, Putin: „un asasin fără suflet”, fie îl testează, cu succes, pe preşedintele american.

Ţarul mafiot calculează că, speriat de înfrângerile militare în confruntările cu Rusia ultimelor două veacuri, vestul nu îndrăzneşte să i se opună, tupeul maxim afişat insolent fiind atuul de macho menit a-i masca lui Putin crescânda slăbiciune internă, devoalată de enorma popularitate a campaniei anticorupţie a lui Navalnîi. Or, are perfectă dreptate Ben Hodges, fostul comandant al Armatei SUA din Europa, care, în ecou la criza din Ucraina, a reliefat că „trebuie să punem Marea Neagră în mijlocul hărţii”.

Ce-ar însemna şi ar putea isca uciderea eroului

Or, moartea lui Navalnîi, întru împiedicarea căreia avertismentele vagi îmi par tardive şi insuficiente, ar putea declanşa o dinamică fatală, pe care nimeni n-ar mai putea-o controla. Căci Navalnîi a ştiut să se manifeste astfel, încât să încorporeze realmente ultimele speranţe de normalizare şi democratizare ale unui număr impresionant de ruşi. Încât decesul său ar putea fi scânteia care să işte un incendiu de proporţii realmente revoluţionare.

Exemplul său, prea puţin înţeles de mulţi pragmatici, care nu pricep în ruptul capului de ce s-a întors Navalnîi în Rusia, expunându-se unei noi tentative de asasinat, demonstrează cât de uşor ne putem rătăci, amăgi, sminti. Se înşela autorul imnului german, potrivit căruia, „cei mai mari duşmani ai libertăţii sunt „sclavii fericiţi”.

În fapt, inamicii săi principali sunt aliaţii unei monstruoase coaliţii. Fac parte din ea, alături de robii satisfăcuţi, stăpânii lor, partenerii lor de afaceri şi extremiştii care li se alătură din laşitate şi ură de sine, voind anihilarea lor proprie, a libertăţii care le evidenţiază nimicnicia şi a civilizaţiei statelor de drept.

Cine îi poate împiedica pe aceşti oameni s-o ucidă? Şi cum? Le stau împotrivă acei oameni de caracter care se ridică în contra măsurilor liberticide, indiferent cine e tiranul şi ce riscuri îşi asumă adversarii lui. Eroismul eliberator lansează un semnal care galvanizează mulţimile şi poate ca atare duce, în circumstanţe favorabile, la demolarea unei tiranii.

După mai bine de două nefericite decenii de sângeros şi dezumanizant putinism, un sistem din ce în ce mai periculos pentru întreaga lume, nu doar pentru ucrainieni şi, în primă şi ultimă instanţă pentru ruşi, s-a ridicat Navalnîi să lanseze acest semnal. Pentru că demersul lui extraordinar de curajos s-a dovedit uimitor de puternic şi de popular, viaţa lui e din nou în mare pericol.

Primejdia e potenţată de faptul că prea puţini lideri apuseni pot înţelege integral resorturile eroismului şi ale confruntării Putin-Navalnîi, ca una necruţătoare, despre preţul libertăţii unei naţiuni şi al tiraniei unui om, crezând, vai, că l-ar mai putea domoli prin concesii pe ţar, de parcă n-ar alimenta crocodilul care se pregăteşte să-i devoreze pe toţi.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle