Navalnîi s-a întors la Moscova într-o atmosferă tensionată: Peste 50 de opozanţi reţinuţi. Opozantul rus a fost arestat pe aeroport VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi FOTO RIA
Aleksei Navalnîi FOTO RIA

Avionul care l-a adus pe opozantul rus Aleksei Navalnîi de la Berlin la Moscova a aterizat pe un alt aeroport decât cel prevăzut iniţial.

UPDATE 20.24 Administraţia Penitenciară din Rusia a confirmat faptul că Navalnîi a fost arestat pentru încălcarea termenilor unei sentinţe judecătoreşti. El urmează să fie adus în faţa unui judecător.

Potrivit The Moscow Times, 53 de persoane au fost reţinute până acum pe Aeroportul Vnukovo.

UPDATE 20:10 Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a revenit în Federaţia Rusă, însă a fost reţinut pe aeroport imediat ce a ajuns la controlul de paşapoarte. Ce declaraţii a reuşit să facă.

Coborând din avion alături de soţia sa Iulia, Navalnîi a declarat că este „foarte bucuros” că s-a întors acasă. El a fost arestat în momentul verificării paşaportului.

Avionul la bordul căruia Navalnîi s-a întors la Moscova după aproape cinci luni de tratament în Germania a fost redirecţionat către Aeroportului Şeremetievo. Iniţial, ar fi trebuie să aterizeze pe Aeroportul Vnukovo.

Potrivit unor jurnalişti AFP prezenţi la bord, pilotul a anunţat iniţial o întârziere de 30 de minute din cauza unei „probleme tehnice”, după care a spus că avionul va ateriza la Şeremetievo.

Această redirecţionare a survenit pe fondul atmosferii tensionate de la Vnukovo, unde autorităţile ruse s-au trezit cu numeroşi simpatizanţi de-ai lui Navalnîi.

Zeci de susţinători de-ai lui Navalnîi au fost arestaţi la Vnukovo, unde mulţimea a cerut demisia preşedintelui rus Vladimir Putin şi a scandat că „Rusia va fi liberă”.

Simpatizant al lui Navalnii arestat la Vnukovo FOTO EPA-EFE

Simpatizant al lui Navalnîi arestat la Vnukovo FOTO EPA-EFE

Aleksei Navalnîi, principalul opozant politic al lui Putin, a decolat după-amiază din Berlin, pentru a reveni în Rusia, deşi autorităţile din ţara sa au avertizat că ar putea fi arestat la sosire.

Întrebat înainte de decolare dacă se teme că va fi arestat, opozantul a răspuns: „Dacă voi fi arestat? Este imposibil, sunt nevinovat”.

Administraţia Penitenciară din Rusia a anunţat în cursul acestei săptămâni că arestarea lui Navalnîi este obligatorie, întrucât acesta ar fi încălcat condiţiile unei condamnări la închisoare cu suspendare.

Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, spune că că este vorba de un dosar fabricat.

Intrat în comă la 20 august după o deplasare de campanie la Tomsk, Navalnîi a fost internat de urgenţă la Omsk. De acolo a fost evacuat două zile mai târziu la Berlin, unde a fost tratat la Clinica Charite. A fost externat la 23 septembrie, după ce, conform spitalului, starea sa „s-a îmbunătăţit suficient”.

Trei laboratoare europene – Germania, Suedia şi Franţa - au concluzionat că opozantul a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din gama Noviciok, dezvoltată în epoca sovietică în scopuri militare. Concluzia a fost confirmată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), în ciuda dezminţirilor Moscovei. 

Opozantul este convins că serviciile speciale ruseşti (FSB) au încercat să-l asasineze la ordinul lui Vladimir Putin.    

Navalnîi este vizat de la sfârşitul lui decembrie de o nouă anchetă, de această dată pentru fraudă, pentru că ar fi cheltuit în beneficiul personal 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro) din donaţii.

În opinia mai multor experţi, întoarcerea lui Navalnîi este un ghimpe pentru Kremlin: dacă îl lasă liber, este o demonstraţie de slăbiciune, dacă îl închide, riscă un nou scandal.

Scene tensionate la Vnukovo înainte de sosirea lui Navalnîi

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite